Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit la Palatul Cotroceni, pe Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken

Președintele Klaus Iohannis și Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken. Foto: Administrația PrezidențialăPreședintele României, Klaus Iohannis, l-a primit marți, 29 noiembrie 2022, la Palatul Cotroceni, pe Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, aflat în vizită în România, în contextul participării la reuniunea miniștrilor de externe ai statelor membre NATO și al aniversării, anul acesta, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis și Secretarul de Stat Antony Blinken au apreciat dinamica pozitivă actuală a relațiilor bilaterale și au reiterat angajamentul pentru dezvoltarea și aprofundarea, în continuare, a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, pe toate dimensiunile sale.  

„Cei doi înalți oficiali au avut un schimb de opinii substanțial cu privire la contextul regional complex, marcat de exacerbarea efectelor economice, sociale și umanitare ale continuării agresiunii Rusiei în Ucraina și, respectiv, la măsurile luate pentru implementarea deciziilor privind consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre, adoptate în timpul Summitului Alianței de la Madrid.

Președintele României a exprimat aprecierea pentru rolul asumat de Președintele SUA, Joseph R. Biden, și de Administrația de la Washington pentru asigurarea unității în cadrul comunității transatlantice și realizarea unei coordonări strânse între liderii transatlantici și globali în vederea gestionării situației de securitate din vecinătatea țării noastre, cu impact asupra securității euroatlantice.

În context, Președintele Klaus Iohannis a adresat mulțumiri pentru suplimentarea recentă a prezenței militare americane în România, în scopul consolidării posturii de descurajare pe Flancul Estic al Alianței și ca măsură suplimentară de asigurare a securității țării noastre și a întregii regiuni“ - au precizta reprezentanții Administrației Prezidențiale.


Președintele României a evocat caracterul istoric al deciziilor luate de aliați la Summitul de la Madrid și a apreciat necesitatea implementării imediate și cuprinzătoare, reuniunea ministerială de la București fiind un pas important în pregătirea unor decizii suplimentare cu privire la consolidarea posturii de descurajare și apărare pe întreg Flancul Estic, inclusiv la Marea Neagră, la viitorul Summit de la Vilnius.  

„În cadrul discuțiilor au mai fost abordate subiecte privind continuarea sprijinului aliaților pentru Ucraina, context în care Secretarul de Stat Antony Blinken a exprimat aprecierea SUA pentru demersurile consistente și multidimensionale ale României, atât prin acordarea de asistență directă, sprijin pentru refugiați, respectiv pentru tranzitul de cereale, dar și prin coordonarea eforturilor internaționale în sprijinul țării vecine.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea continuării sprijinului partenerilor pentru Republica Moldova, ocazie cu care a evocat impactul substanțial al conflictului din Ucraina și a prezentat măsurile de sprijin adoptate de România în domeniile critice, cu accent pe sectorul energetic.   

De asemenea, a fost abordat subiectul crizei energetice actuale, context în care a fost evaluat stadiul proiectelor bilaterale strategice în sectorul energetic, în special a celor din domeniul nuclear civil, care vor permite României să fie un furnizor de securitate energetică în regiune.

În cadrul discuțiilor, Președintele Klaus Iohannis și Secretarul de Stat Antony Blinken au reiterat interesul comun de a lucra împreună pentru înregistrarea de progrese concrete în ceea ce privește accederea României  în programul Visa Waiver“ - au mai precizat reprezentanții Administrației Prezidențiale.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 753

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 187

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 430

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 258

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 524

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 868

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 483

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11404

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 457

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 444

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 441

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 549

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1308

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 427

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 447