Primăria Constanţa vrea panouri pentru Promenada turistică din Mamaia



Municipalitatea a emis pe data de 30 octombrie trei autorizaţii de construire, care se referă la Promenada Turistică Mamaia. Obiectul celor trei acte constă în „Montare panou (placă permanentă) privind asigurarea vizibilităţii proiectului Promenadă Turistică Mamaia“.
Este vorba despre autorizaţia de construire nr. 1884 pentru montarea panoului în zona hotelului Rex, autorizaţia de construire nr. 1885 pentru montarea panoului în zona pasarelei Sat vacanţă şi autorizaţia de construire nr. 1886 pentru montarea panoului în zona Cazino Mamaia. Reamintim că reabilitarea promenadei turistice din staţiunea Mamaia a costat peste 68 de milioane de lei, bani proveniţi din fonduri europene.


 
Proiectul implementat de Primăria Constanţa a avut drept scop dezvoltarea și promovarea turismului prin reabilitarea infrastructurii publice urbane din stațiunea Mamaia, mai exact modernizarea și reamenajarea promenadei turistice din Constanța - zona Sat Vacanță și stațiunea Mamaia (zona cuprinsă între Piațeta Perla/Hotel Malibu și complex hotelier Bicaz). Lucrările de reabilitare a promenadei turistice din stațiunea Mamaia au inclus amenajarea trotuarelor și a pistelor pentru bicicliști, dar şi a unei parcări pentru autovehicule.


 
De asemenea, a fost creat un sistem de colectare și evacuare a apelor pluviale, s-au înlocuit mobilierul urban (băncuțe, pergole, coșuri de gunoi), cișmelele și stâlpii de iluminat, au fost amplasate indicatoare rutiere, panouri informative și indicatoare de orientare turistică. Contractul pentru proiectul „Promenada turistică Mamaia" a fost semnat în august 2012, iar lucrările au început în toamna anului 2013 și au durat efectiv 11 luni și jumătate. Valoarea totală a proiectului a fost de 68,6 milioane de lei, din care 48,3 milioane de lei a fost contribuția Uniunii Europene, iar câte 8,6 milioane de lei - contribuția Guvernului şi a Primăriei Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aproape 70.000.000 de lei investiţi Proiectul „Promenada Turistică Mamaia“ a ajuns la finalul lucrărilor (galerie foto)

30 Jul 2015 2906

Primăria Constanţa mai pompează peste două milioane de lei în promenada turistică din Mamaia (documente)

20 Aug 2014 3758

Negociere directă la Primăria Constanţa Şase milioane de lei în plus pentru lucrările de la promenada turistică din Mamaia (document)

21 Jul 2014 3712

Încă un contract al SC House Consult SRL cu Primăria Municipiului Constanța

31 May 2014 3089