Primăria Cumpăna organizează tabere de vară pentru elevii cu rezultate deosebite în anul școlar 2018 – 2019

În data de 01 iulie 2019, în comuna Cumpăna a început prima etapa (din cele patru) din cadrul programului intitulat „Tabere de vară pentru elevii cu rezultate deosebite în anul școlar 2018 – 2019”

Primăria comunei Cumpăna, județul Constanța, reprezentată de către doamna primar, ec. Mariana Gâju în parteneriat cu primăriile a 16 localităţi din țară, organizează în perioada 01 iulie – 25 august 2019, tabere de vară pentru elevii cu rezultate deosebite, anul școlar 2018-2019 în cadrul Campusului Școlar al Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu.

În perioada vacanței de vară, administrația publică a comunei Cumpăna și-a propus să răsplătească elevii olimpici și cu rezultate deosebite la învățătură sau diverse activități prin acordarea unui sejur de 7 zile în zonele montane și de agrement ale țării, efectuându-se astfel schimbul de experiență între localități.
Elevii din localitățile partenere care ne sunt oaspeți beneficiază de cazare și masă, plajă, vizitarea obiectivelor turistice din județul Constanța, dar și activități extrașcolare

Vor fi prezenţi aproximativ 360 de elevi și profesori însoţitori din localităţile: comuna Vânători Neamț, județul Neamț, Comuna Prundeni, județul Vâlcea, comuna Țibănești, județul Bacău, comuna Loamneș, județul Sibiu, comuna Sadu, județul Sibiu, comuna Târna Mare, județul Satu Mare, comuna Seini, județul Maramureș, comuna Vorona, județul Botoșani, comuna Berchișești, județul Suceava, comuna Joseni, județul Harghita, comuna Hoghilag, județul Sibiu, comuna Luncoiu de Jos, județul Hunedoara, comuna Panaci, județul Suceava, comuna Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, comuna Tamași, județul Bacău și orașul Gura Humorului, județul Suceava.

Astăzi 2 iulie 2019, membrii primei delegații din orașul Gura Humorului, județul Suceava, alături de însoțitori, au vizitat sediul primăriei Cumpăna unde au fost întâmpinaţi de doamna primar ec. Mariana Gâju, viceprimarul și secretarul comunei Cumpăna.

Prin organizarea taberelor de vară urmărim punerea bazelor unor relații de colaborare în domeniile vieții educative și culturale intre elevi si tineri, în vederea stabilirii relațiilor de parteneriat între comuna Cumpăna și localități din țară precum și în vederea dezvoltării unor legături multilaterale, social-culturale, dar mai ales educative. Se vor stabili relații de colaborare în autoritățile administrative, între reprezentanții organizațiilor și asociațiilor profesionale sau individuale, între instituțiile culturale, religioase și de învățământ.

Sursă foto: Facebook/ Stiri Cumpăna

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 368

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 570

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 811

Procesul deschis Consiliului Local Constanța de compania Tundria Patru Invest SRL, ajuns la Curtea Supremă

01 May 2024 443

Județul Constanța În prag de sărbătoare, 21 de copii ai comunei Cumpăna au primit daruri (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 531

Se amână Serbarea Câmpenească organizată de Primăria și Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța

30 Apr 2024 486

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 765

Primăria Cumpăna, Județul Constanța Peste 300 de vârstnici și persoane cu dizabilități vor primi de Paște produse alimentare

29 Apr 2024 355

CS Victoria Cumpăna Luptătoarele, nouă medalii la Turneul Internațional „Alina Vuc Trophy“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 573

Peste 3000 de puieți de ulmi și 30 de platani au fost plantați în comuna Cumpăna, județul Constanța

27 Apr 2024 1014

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 704

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 666

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 373

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 690

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 738