Primele Denii din Postul Mare - Denia Canonului Mare și Denia Acatistului Bunei Vestiri

Foto: Basilica.roÎn săptămâna a cincea din Postul Mare, creștinii ortodocși participă la primele slujbe numite Denii din parcursul anului bisericesc: Denia Canonului Mare – miercuri și Denia Acatistului Bunei Vestiri – vineri.

Conform Basilica.ro, la Catedrala Patriarhală aceste slujbe vor fi oficiate începând cu ora 16.00 și vor fi transmise live de Trinitas TV și Radio Trinitas.

Denia de miercuri seară va fi săvârșită de PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, iar cea de vineri seară de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Denia este de fapt slujba Utreniei de a doua zi oficiată seara, în ajun. Deniile din Săptămâna a cincea au rânduială diferită de a celor din Săptămâna Pătimirilor. Astfel, slujba de miercuri seară include Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar cea de vineri seară Denia Acatistului Bunei Vestiri.

Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul este un canon de pocăință, un imn liturgic lung alcătuit din 9 cântări, compuse, la rândul lor, din peste 250 stihiri scurte de pocăință, ritmate de invocația: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește pe frag­mente în prima săptămână a Postului Sfintelor Paști în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Slujbei Pavecerniței; iar în întregime se citește miercuri seară în săptămâna a 5-a a Postului în cadrul utreniei pentru ziua de joi“ - mai transmit reprezentanții agenției de presă a Patriarhiei Române.


Acatistul Bunei Vestiri este cel mai vechi acatist, prima creație a genului, care cuprinde 13 condace şi 12 icoase.

Termenul acatist provine din greacă și înseamnă „care stă în picioare”, arătând modul în care se participă la aceste rugăciuni. Acatistele sunt imne, rugăciuni de laude şi preamărire aduse Mântuitorului, Maicii Domnului şi altor sfinţi, prin care se cere ocrotire şi ajutor pentru cei ce se roagă. 

Citește și: 

Săptămâna Mare, o perioadă de post şi rugăciuneCreştinii, aşteptaţi la denii, cele mai profunde şi mai frumoase slujbe

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuRecomandările poliţiștilor pentru a petrece “deniile” în linişte şi siguranţă

11 Apr 2023 540

USR PLUS Constanța vrea să modifice în ședința de Consiliu Local de vineri HCL 77/2021. Orădenii au desființat în instanță Regulamentul care îi obliga să întrețină spațiile verzi din jurul blocurilor

09 Jun 2021 3278

Unde vor acţiona jandarmii în perioada sărbătorilor pascale, în judeţul Constanţa

18 Apr 2019 1277

Unde va oficia IPS Teodosie slujbe în judeţul Constanţa, în această săptămână

08 Apr 2019 1365

UPDATE. Mesajul pascal transmis de Arhiepiscopul Tomisului Teodosie în Săptămâna Mare (video)

03 Apr 2018 2458

Săptămâna Mare, o perioadă de post şi rugăciune Creştinii, aşteptaţi la denii, cele mai profunde şi mai frumoase slujbe

10 Apr 2017 5839

Victorie pentru CSM CSU Oradea în Liga Campionilor

22 Nov 2016 1526

CS Năvodari şi Tomitanii Constanţa, victorii la scor în campionatele de rugby

03 Oct 2016 2415

Tomitanii, pe locul trei în campionat Cristian Cojocaru - „Sperăm să facem o figură frumoasă în semifinale“

10 May 2016 2811

Creştinii intră în Săptămâna Patimilor, cea mai importantă perioadă de dinaintea sărbătorii Învierii

25 Apr 2016 3897

Tot mai aproape de titlu CS Năvodari a învins în deplasare campioana Diviziei Naţionale

26 Oct 2015 1468

Rugbiştii de la CS Năvodari au învins la Bârlad- „Suntem la două meciuri de titlu!”

24 Oct 2015 1967

CS Năvodari, victorie categorică cu CSUAV Arad

12 Sep 2015 1827

CS Năvodari şi Farul Constanţa susţin noi meciuri de rugby

12 Sep 2015 1891

O săptămână de post şi rugăciune Au început Deniile, cele mai profunde, mai frumoase şi mai înălţătoare slujbe creştine

06 Apr 2015 3606