Profesorii Alexandru Vlad Ciurea și Dumitru Constantin Dulcan vin la Constanța, pentru conferința VIZIONARII



Sâmbătă, 29 iunie, de la ora 19:00, complexul Ana Hotels Europa Eforie Nord, găzduiește conferința “VIZIONARII”, care îi are invitați pe doi dintre cei mai buni specialiști din România, în domeniul neuro-chirurgiei, neurologiei și psihologiei.
 
Este vorba despre profesorii Alexandru Vlad Ciurea și Dumitru Constantin Dulcan. Ei vor participa la conferința – eveniment moderată de Florentina Fântânaru.
 
Despre Alexandru Vlad Ciurea
 
Alexandru Vlad Ciurea este profesor universitar de neurochirurgie, cu practică în patologie tumorală cerebrală și spinală, patologie vasculară cerebrală, neurochirurgie pediatrică, neurotraumatologie. A condus și a fost implicat în zeci de proiecte naționale și internaționale de cercetare, publicând, de asemenea, monografii în domeniul neurochirurgiei, managementului de sănătate și în problemele legate de alimentația bogată în e-uri.
A fost Directorul General al Spitalului Clinic de Urgență “Bagdasar-Arseni” din București, când a implementat Centrul de Excelență în Neurochirurgie și Neurologie.
A fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
 
Despre Dumitru Constantin Dulcan
 
Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan a fost Şeful Catedrei de Neurologie a Spitalului Militar Central şi Şeful Catedrei de Neurologie şi Neuropsihosomatică a Universităţii „Titu Maiorescu” Bucureşti. Are specializări în Neurologie și Psihiatrie și competenţe în explorări neurofiziologice EEG, EMG, PE, terapia durerii. Este doctor în ştiinţe medicale, cu participări la evenimente medicale în Beijing, Roma, Berlin, Paris, Marsilia, Geneva, Istanbul, Viena, Minneapolis, Londra, Toronto, Sydney, Bangkok, Madrid, Lisabona, Florenţa, Moscova, Rhodos, Nisa, Geneva. Membru al Societăţii Române de Neurologie, al Organizaţiei Internaţionale de Cercetare a Creierului (IBRO), al Societăţii Române de Psihiatrie, al Societăţii Române de Acupunctură, al Ligii Române pentru Sănătate Mentală, al Societăţii Române de Neuropsihoendocrinologie, al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi din Străinătate şi a numeroase societăţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Doctor Honoris Causa al Universităţii din Piteşti.
 

Potrivit comunicatului de presă, conferința VIZIONARII este dedicată persoanelor pasionate de dezvoltarea personală și de sănătatea mentală. Participanții vor avea ocazia de a învăța direct de la acești trei experți de top și de a se inspira din experiențele lor, VIZIONARII fiind cei care fac diferența pozitivă în zilele noastre.
 
Biletele pentru conferința “VIZIONARII” se găsesc pe:

 
https://www.entertix.ro/bilete/23027/vizionarii-29-iunie-2024-ana-hotels-europa-eforie-nord.html
 
https://www.myticket.ro/bilete/23027/vizionarii-29-iunie-2024-ana-hotels-europa-eforie-nord.html
 
Locurile în sală sunt limitate, iar perioada Early Bird este activă până la finalul lunii mai sau pană la epuizarea biletelor din categoria Early Bird.
 
Locația în care va avea loc evenimentul, Ana Hotels Europa Eforie-Nord, este recent renovată în totalitate, fiind stabilit un nou record unic și anume renovarea a 25.000 mp in 6 luni.
 
Citește și:
„Suntem ceea ce gândim” Profesorul Dumitru Constantin Dulcan a susținut o conferință despre puterea gândului la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO) 

LIVE VIDEO+TEXT Ana Hotels Europa Eforie își redeschide porțile, după un proces de modernizare! (GALERIE FOTO+VIDEO)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 28 septembrie 2022

29 Sep 2022 2233

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea „Noi provocăm cancerul!”. Ce facem ca să nu ne îmbolnăvim? (VIDEO)

16 Mar 2022 2812