Programul „Şcoala Altfel - Să ştii mai multe, să fii mai bun!“ Reprezentanţii Ceronav au desfăşurat activităţi demonstrative pentru elevii constănţeni

Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale a găzduit, în perioada de desfăşurare a programului „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!“, 7-11 aprilie, peste 300 de elevi constănţeni din mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar.
Au fost desfăşurate programe de învăţare alternativă prin vizite la centrul de simulare Ceronav şi la baza de antrenament, unde elevii au putut asista la diverse aplicaţii practice pe simulator.

De asemenea, pentru a putea cunoaşte mai bine meseria de navigator, reprezentanţii Ceronav le-au oferit vizitatorilor ocazia de a lua parte la exerciţii de antrenament şi demonstraţii de salvare pe mare, dar şi de acordare a primului ajutor.
Ovidiu Cupşa, directorul general al Ceronav, a declarat că îşi doreşte să sprijine acest program de activităţi extraşcolare şi extracurriculare, prin accesul liber în cadrul instituţiei, având în vedere specificul marinăresc al oraşului. La finalul programului de activităţi, acesta s-a declarat încântat de numărul mare de vizitatori din rândul elevilor, dar şi de faptul că unii dintre aceştia au arătat deja că sunt potriviţi pentru domeniul navigaţiei.

„Am urmărit cu încântare reacţia copiilor la demonstraţiile practice pregătite special pentru ei şi avem certitudinea că meseria de navigator va fi una dintre opţiuni în ceea ce priveşte cariera lor profesională. Este adevărat că această meserie este foarte comună în regiunea noastră, Constanţa fiind cel mai mare port maritim din sud-estul Europei, însă e important ca ea să fie transferată mai departe generaţiilor viitoare ca factor-cheie al dezvoltării economice în zonă“, a declarat Ovidiu Cupşa, referitor la activităţile desfăşurate în această perioadă în cadrul Ceronav.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Licitații Constanța CERONAV achiziționează servicii de pază, protecție, supraveghere permanentă și transport valori pentru sediile sale (DOCUMENT)

13 Apr 2024 485

Staff-ul CERONAV, în Austria, prezent la un eveniment ce vizează Schengen

13 Apr 2024 468

Teren de pe Aleea Universității din Constanța, vândut la licitație

11 Apr 2024 960

Licitații Constanța CERONAV achiziționează sistem semnalizare incendiu pentru sediul de la Galați (DOCUMENT)

10 Apr 2024 375

Mai multe vânzări de terenuri, în atenția Consiliului Local Municipal Constanța. Pentru unele suprafețe se poate exercita dreptul de preepțiune

22 Mar 2024 904

CERONAV achiziționează de la Smart Control SRL servicii de mentenanță pentru simulatoare! (DOCUMENT)

15 Mar 2024 464

Scandal la CERONAV Dan Pisică, director comercial, face acuzații grave! Ce spune directorul general Teodor Popa

12 Mar 2024 4993

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 751

CERONAV cumpără ambarcațiuni de salvare! Valoarea estimată a contractului, aproape 300.000 de lei

06 Mar 2024 556

Cumpărări directe Constanța! Centrul de Scafandri a bătut palma cu CERONAV! (DOCUMENT)

06 Mar 2024 524

Achiziție nouă la Ceronav Constanța. Instituția cumpără servicii de mentenanță pentru stimulatoare (DOCUMENT)

01 Feb 2024 853

UPDATE. Ședință CL Constanța CERONAV poate cumpăra prin licitație terenul de la Baza Nautică (DOCUMENT)

28 Dec 2023 779

Proiectul de hotărâre privind vânzarea unui teren de aproximativ 700 mp din Constanța, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

28 Dec 2023 854

Servicii de curățenie pentru Ceronav Constanța și Subunitatea Ceronav Galați. Cine a câștigat contractele (DOCUMENT)

20 Dec 2023 1011

CERONAV – un nou director, aceeași viziune

18 Dec 2023 613