Proiect transfrontalier în parteneriat cu Primăria KainardjaPiaţă agroalimentară la Valu lui Traian

Valu_lui_Traian_lansare_Florin_Mitroi____.jpgAdministraţia locală din Valu lui Traian, condusă de primarul Florin Mitroi, va semna, la începutul lui 2011, contractul de finanţare pentru construirea unei pieţe agroalimentare în localitate.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Valu lui Traian, Consiliul Local al comunei a obţinut finanţare pentru acest obiectiv de investiţii, pentru care contractul se va semna în ianuarie 2011, prin Programul Phare CBC. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 1,5 milioane de euro, co-finanţarea asigurată de autoritatea locală fiind de 2,18%. Lucrările de construire a pieţei vor fi demarate în primăvară, spaţiul comercial urmând a fi amplasat pe DE 81, în centrul localităţii. Piaţa va dispune atât de tarabe pentru comercianţii de fructe şi legume, cât şi de standuri. Parteneri în cadrul proiectului "Centru transfrontalier de afaceri şi piaţă agroalimentară" sunt Consiliul Local Valu lui Traian şi Primăria Kainardja din Bulgaria. "Partenerii de peste graniţă vor beneficia de spaţii comerciale în cadrul pieţei, pentru a-şi putea prezenta şi vinde produsele. Astfel, va fi facilitat atât schimbul de experienţă între cele două instituţii, cât şi crearea unei pieţe de desfacere internaţionale", se arată într-un comunicat al Primăriei Valu lui Traian.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 817

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1377

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 565

Ședinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, județul Constanţa. Iată ce se va discuta

19 Apr 2024 973

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1295

Consiliul Local al comunei Valu lui Traian, convocat în ședință extraordinară. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

29 Mar 2024 714

Organizația de tineret a PSD Murfatlar a trecut în corpore la filiala PNL din localitate

28 Mar 2024 1518

UPDATE Demisie în bloc la PSD Valu lui Traian! Întreaga organizație s-a alăturat Partidului Național Liberal. Ce spune Mirela Matichescu

27 Mar 2024 2202

Vergil Chițac și Florin Mitroi, validați în ședința BPN al PNL

21 Mar 2024 877

Scupra, primar Ovidiu „Nu mă interesează funcțiile în partid. (...) Florin Mitroi știe că se bazează pe sprijinul meu! "

17 Mar 2024 1358

Candidatul PNL la președinția CJC, anunță schimbări la Spitalul Județean, RAJA și Drumuri Județene „Societatea de drumuri nu trebuie să fie căpușată"!

17 Mar 2024 1129

Florin Goidea, directorul ACN Constanța, cooptat în echipa lui Florin Mitroi. Ce funcție ar putea avea după alegeri?

17 Mar 2024 960

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe afirmă că nu a contactat primarii liberali, nici direct, nici prin emisari!

17 Mar 2024 1046

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 6901

LIVE VIDEO+TEXT Vergil Chițac consideră că Florin Mitroi îl poate ajuta să câștige al doilea mandat la Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Mar 2024 1066