Propunere de proiect Creșterea capacității navelor care ajung în zona Sulina, în discuție cu factori de decizie la nivel european

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat, alături de directorul general al Administrației Zonei Libere Sulina Sulina, Dragoș Ioniță, la o ședință de lucru pe tema investițiilor necesare pentru dragarea bazinului și barei Sulina. Întâlnirea a avut loc astăzi, începând cu ora 11.00, la sala Dobrogea a Consiliului Județean Tulcea, iar discuțiile au fost purtate cu reprezentanți ai Comisiei Dunării, prezenți la sala de ședințe a Consiliului Județean Tulcea.
 

„Discutăm despre un proiect deosebit de important în prezentul context geopolitic, care poate aduce reale beneficii pe termen lung întregii țări, nu numai acestei zone. Am speranța că AFDJ va rămâne partenerul nostru în aceste demersuri, pe care le întreprindem în vederea implementării unui proiect esențial pe termen lung. Sunt încrezător că toate instituțiile statului ne vor sprijini în totalitate și îmi exprim speranța că, în urma discuțiilor de astăzi, vom reuși să găsim o finalitate  pentru ceea ce ne dorim să facem. Concret, avem două probleme esențiale pe care dorim să le abordăm: decolmatarea barei Sulina pentru mărirea capacității navelor care ajung în această zonă și dragarea, respectiv punerea în valoare a bazinului mare de la Sulina. În acest sens, principalele întrebări sunt: care este sursa de finanțare pentru fiecare obiectiv și în cât timp pot fi accesate sumele necesare?“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, în deschiderea discuțiilor.


În ceea ce privește sursele de finanțare, directorul general al AZL Sulina, Dragoș Ioniță, a vorbit despre trei oportunități: susținere financiară din partea ONG-urilor internaționale (soluția optimă din punct de vedere al timpului necesar pentru implementare), accesarea unor fonduri suplimentare din programele europene (POIM), respectiv sprijin financiar guvernamental, din partea Companiei Naționale de Investiții.

La rândul său, Manfred Seitz, director general al Secretariatului Comisiei Dunării, a vorbit despre susținerea europeană pentru dezvoltarea unui proiect, care își propune să optimizeze traficul în această zonă a lumii, dând asigurări că structurile europene vor fi deschide la propunerile venite dinspre partea românească.

La întâlnirea hibrid au participat, online, Alain Baron (din cadrul Departamentului Mobilitate și Transporturi - Comisia Europeană), Denis Malone (Programul Alimentar Mondial – ONU), respectiv Mark Davis (director regional BERD  pentru România și Bulgaria).
 

Administrația Zonei Libere Sulina propune ca Portul Sulina (mai exact componenta aflată în administrarea sa)  pe baza unor lucrări de investiții, să devina punct suplimentar de transbordare între șlepuri fluviale și nave maritime adecvate pentru exportul de mărfuri agricole și mărfuri generale românești, moldovenești și ucrainene în Africa, Orientul Mijlociu și Asia, iar în cadrul acestuia, în completare, să se asigure și servicii de tip feeder, stabilite în cooperare cu companii de transport fluvial românești și ucrainiene între Portul Sulina și următoarele porturi feeder - Portul Izmail (Ucraina), Portul Reni (Ucraina), Portul Giurgiulești (Moldova), Portul Galați (România) și Portul Brăila (România).
         
De asemenea, Bazinul Maritim aferent portului va putea asigura și condiții optime de adăpost pentru navele maritime aflate în tranzit, mai ales când Bara Sulina este închisă și circulația pe canal este interzisă.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se extinde activitatea la Regia Autonomă ''Administraţia Fluvială a Dunării de Jos'' Galaţi. Decizia, publicată în Monitorul Oficial al României

14 Sep 2022 493

UPDATE Alertă în Stațiunea Mamaia! O persoană în pericol de înec în zona Hotelului Sulina

11 Sep 2022 559

Aproximativ 100 de nave aşteaptă în Marea Neagră, în apropiere de bara Sulina. Incredibil care este cel mai mare timp de așteptare

11 Aug 2022 645

Imaginea zilei Apus la Sulina. Locul în care Dunărea sărută Marea Neagră

25 Jul 2022 763

Fotoreportaj Cimitirul Maritim Multietnic Sulina, un adevărat obiectiv turistic. Povești impresionante scrise pe monumente funerare (GALERIE FOTO)

24 Jul 2022 1224

Zeci de nave în așteptare, în rada Portului Sulina, județul Tulcea (GALERIE FOTO)

24 Jul 2022 759

O navă pavilion Palau a lovit pontonul Gărzii de Coastă la Chilia! (VIDEO)

23 Jul 2022 1099

Intervenție de urgență în rada portului Sulina! Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO +VIDEO)

13 Jul 2022 1289

A crescut preţul unei călătorii nesubvenţionate în Deltă. Ce sumă trebuie să scoatem din buzunare pentru o călătorie

07 Jul 2022 760

Portul Constanța. Persoană cu fisuri craniene la nava Ant (VIDEO)

06 Jul 2022 881

Acțiune de igienizare la Sulina de Ziua Internațională a Dunării. Cine a participat la acțiune (GALERIE FOTO)

30 Jun 2022 606

Delfinii din Marea Neagră sunt în pericol! Număr mare de delfini eșuați pe litoralul românesc

30 Jun 2022 736

Ce firme au semnat cu DSVSA Tulcea. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)

27 Jun 2022 691

Un delfin mort a fost găsit pe litoralul Mării Negre, la Mamaia (VIDEO)

27 Jun 2022 896

Constanța Accident rutier pe bulevardul Mamaia. Sunt implicate trei autoturisme (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Jun 2022 1250