Actualitate

Radu Mazăre, în arest. A fost la ÎCCJ, la o zi după aducerea sa în ţară. Ce urmează să se întâmple cu fostul primar din Constanţa

Fostul primar al Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, a petrecut deja două nopţi în penitenciarul Rahova, de când a fost escortat în ţară după extrădarea din Madagascar. Ieri s-a prezentat în faţa magistraţilor, în jurul orei 14.30, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A fost confirmat mandatul de arestare preventivă în lipsă emis în ianuarie 2018, în dosarul „Polaris”.
 
După ce a aterizat luni, 20 mai 2019, pe aeroportul din Otopeni, a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova, unde va sta în carantină 21 de zile. Ulterior, se va decide în ce penitenciar va fi transferat pentru a-şi executa pedeapsa primită în Dosarul Retrocedărilor. Radu Mazăre are de ispăşit o pedeapsă de 9 ani de închisoare.
 
„Misiunea de aducere în ţară a acestuia s-a derulat fără incidente, transferul între autorităţile române (escorta Poliţiei Române şi escorta Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor) realizându-se în incinta Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti“, precizează Biroul de presă al IGPR. Autorităţile din Republica Madagascar au informat pe 14 mai că au admis extrădarea lui Mazăre. Poliţia Română a demarat de îndată formalităţile necesare aducerii în ţară a acestuia, informa miercuri IGPR.
 
O escortă formată din poliţişti români s-a deplasat în Madagascar pentru preluarea lui Radu Mazăre. Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.

Fostul edil-şef are multiple condamnări în România, multe nedefinitive. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional de căutare este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
 

Condamnările fostului primar

  
Fostul edil-şef a fost condamnat definitiv în februarie în dosarul retrocedărilor de terenuri de pe faleza din Constanţa, la nouă ani de închisoare. Radu Mazăre se afla în Madagascar de la finele anului 2017.
 
În 2005, procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au deschis dosarul penal cu numărul 29/P/2005, în care primarul Constanţei de la vremea respectivă, Radu Ştefan Mazăre, era cercetat pentru modul în care fuseseră restituite terenurile deţinute de foştii boieri ai oraşului şi preluate în timpul regimului comunist. După trei ani de anchetă, în luna octombrie 2008, DNA a trimis dosarul spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti. Potrivit rechizitoriului, prejudiciul a fost estimat la 114 milioane de euro. Acuzaţi: Radu Mazăre, pe atunci primar al Constanţei, Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, şi alţi angajaţi ai Primăriei Constanţa, oameni de afaceri, societăţi, evaluatori şi notari publici. În total, 37 de inculpaţi.
 
În acest dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dictat aproape 120 de ani de închisoare:
Radu Ştefan Mazăre: nouă ani de închisoare
Nicuşor Daniel Constantinescu: cinci ani de închisoare.
Constantin Racu: şase ani şi zece luni de închisoare.
Daniela Ramona Dospinescu: şapte ani şi şase luni de închisoare.
Ion Marica: cinci ani de închisoare.
Cristian Talpău: patru ani de închisoare.
Nora Alina Chircă: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Dan Miron: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Bogdan Ghiţulescu: patru ani de închisoare.
Răsvan Mircea Tudorache: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Paraschiva Barbu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Niculae Nejloveanu: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Sergiu Ceacîreanu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Bogdan Gabriel Sandu: patru ani de închisoare.
Daniel Ene: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Georgică Giurgiucanu: cinci ani şi şase luni de închisoare. Foarte important, Înalta Curte a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), reţinută în sarcina inculpatului Giurgiucanu Georgică.
Emil Dragoş Săvulescu: cinci ani şi şase luni de închisoare.
Aurel Jean Andrei: doi ani se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Cristina Budei: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Viorel Pană: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Camboianu: cinci ani de închisoare.
Valentin Gheorghe Ionescu: cinci ani de închisoare.
Cristian Borcea: cinci ani de închisoare.
Ruxandra Luminiţa Darie: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Marius Puşcaşi: trei ani de închisoare.
Puşcaşi Carmen: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
 
Înalta Curte a încetat procesul penal faţă de inculpatul Andrei Sozanski pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (pct. F - Rechizitoriu).
Graţiela Rusu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Sanda Gabriela Radu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Claudia Cealera: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Luminiţa Călătoru: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Silvia Stanciu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Dima Alin Horaţiu: şase ani de închisoare.

Dosarul Polaris, o nouă condamnare pentru Mazăre

  
Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, a fost condamnat pe 3 mai 2019 la nouă ani şi zece luni de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia nu este definitivă.
Sorin Strutinsky a primit o condamnare de şapte ani şi zece luni de închisoare. Eduard Martin va executa cinci ani şi şase luni de închisoare. Gabi Stan a fost achitat de instanţă.
ÎCCJ condamnă pe inculpata SC Polaris Holding SRL la amenda penală de 1.000.000 de lei, iar doi ani nu mai are dreptul să participe la achiziţii publice. Decizia nu este definitivă.
 
„În baza art.25 şi 397 C.pr.pen. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Constanţa şi obligă în solidar pe inculpaţii Mazăre Radu Ştefan, Martin Eduard Stelian, S.C. Polaris Holding S.R.L., Tolea Tudoriţa, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina şi Mutalâp Ghiulnihal la 155.627.317, 82 lei despăgubiri civile către partea civilă U.A.T. Municipiul Constanţa. În baza art.289 alin.3 C.pen. confiscă de la inculpaţii Mazăre Radu Ştefan şi Strutinsky Sorin Gabriel câte 20.410.256,8 lei. Menţine sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Mazăre Radu Ştefan, Strutinsky Sorin Gabriel, Martin Eduard Stelian, S.C. Polaris Holding S.R.L., Tolea Tudoriţa, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina şi Mutalâp Ghiulnihal instituit prin ordonanţele nr.964/P/2015 din 7.04.2015 şi 3.12.2015.
 
Ridică sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului Stan Gabriel Marius instituit prin ordonanţele nr.964/P/2015 din 7.04.2015 şi 3.12.2015. În baza art.162 alin.5 C.pr.pen. dispune restituirea în original, cu păstrarea de copii, a certificatului de înregistrare şi a certificatului de înregistrare în scop de TVA aparţinând S.C.Property Development Two S.R.L. În baza art.274 alin.1 şi 2 C.pr.pen. obligă pe inculpaţii Mazăre Radu Ştefan, Strutinsky Sorin Gabriel, Martin Eduard Stelian şi S.C.Polaris Holding S.R.L. la câte 34.850 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 14.850 lei reprezentând diferenţă onorariu expertiză contabilă efectuată în faza de judecată se vor avansa din fondul special al I.C.C.J.
 
În baza art.274 alin.1 şi 2 C.pr.pen. obligă pe inculpaţii Tolea Tudoriţa, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina şi Mutalâp Ghiulnihal la câte 20.000 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea cauzei în privinţa inculpatului Stan Gabriel Marius, rămân în sarcina statului. Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Mazăre Radu Ştefan, Strutinsky Sorin Gabriel, Martin Eduard Stelian, S.C.Polaris Holding S.R.L., Tolea Tudoriţa, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina, Mutalâp Ghiulnihal şi Stan Gabriel Marius, în sumă de câte 600 lei, se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 3.05.2019“, se arată în minuta instanţei, cu privire la despăgubiri.
 
Tot în prezenta cauză au fost deferiţi justiţiei şi omul de afaceri Sorin Strutinsky, şi fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan. De asemenea, tot în prezenta cauză, au fost trimise în judecată şi alte persoane, printre care se află şi cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa.
Completul de la Înalta Curte a fost format din judecătorii Ionuţ Matei, Marius Foitoş şi Daniel Grădinaru.
 

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni de dezinsecție în parcurile, promenadele, scuarurile și cartierele din Constanţa

19 Jun 2019 432

Incubator de afaceri pe bulevardul Aurel Vlaicu. Un nou act de urbanism emis pentru Marcostar Construct Stil SA

19 Jun 2019 669

Constănţeanul supărat Cine repară bicicletele defecte şi asigură mentenanţa în proiectul „Black Sea Bike“?

19 Jun 2019 1089

Constanța Peste 220 de câini abandonați și-au găsit o familie iubitoare

18 Jun 2019 521

Festivitate la Casa de Cultură a Sindicatelor Primăria Constanţa premiază, mâine, seniorii care au împlinit 80 de ani

17 Jun 2019 1454

Invitaţie la spectacol, în această seară Sfârşit de stagiune şcoala de balet „Nicolae Spirescu” din Cumpăna

17 Jun 2019 766

Programul Primăriei Constanţa, în perioada minivacanţei de Rusalii

14 Jun 2019 490

Primăria Constanţa a cumpărat autovehicule în leasing. Câştigătorii sunt din Suceava!

14 Jun 2019 828

Un nou act de urbanism, pentru realizarea de către Mas Publishing & Partners SRL şi Topocad Serv SRL a unui incubator de afaceri

14 Jun 2019 536

Platformă pentru containere, realizată în Portul Constanţa de Tomis Multimodal Services SRL

14 Jun 2019 978

Un constănţean, amendat pentru un picnic în loc nepermis. Totuşi, a câştigat în instanţă

14 Jun 2019 2178

Lucrările de reabilitare a parapetului care împrejmuiește spațiul de joacă de pe aleea Mălinului din Constanța, finalizate (galerie foto)

13 Jun 2019 523

Primăria Constanţa Continuă reabilitarea parcărilor din municipiu

13 Jun 2019 547

Plajă turistică şi beach-bar, amenajate în staţiunea Mamaia de C&C Concept Direct SRL

13 Jun 2019 803

Cum plănuieşte Primăria Constanţa să arate stadionul Gheorghe Hagi după reabilitare!

13 Jun 2019 2566