Raed Arafat România va primi 12 elicoptere multifuncţionale Black Hawk destinate IGSU (VIDEO)

  • Semnarea, la sediul MAI, a acordului-cadru pentru furnizarea a 12 elicoptere medii-grele multifuncționale
România şi Polonia au semnat, marţi, 9 noiembrie la sediul Ministerului Afacerilor Interne, un acord cadru de furnizare a 12 elicoptere medii-grele multifuncţionale Black Hawk, pentru efectuarea de misiuni de salvare de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Valoarea contractului este de peste 269 milioane euro fără TVA, iar aeronavele sunt fabricate în Polonia de către compania PZL Mielec. 

„Această poveste a început printr-o primă tentativă de licitaţie în anul 2018, dar nu s-a prezentat nimeni, repetată în 2019, tot nu s-a prezentat nimeni, după care am schimbat cu colegii de la IGSU modul de desfăşurare a licitaţiei, într-o negociere competitivă.

S-au prezentat ofertanţi importanţi. Din păcate, primul a pierdut pentru că oferta era total neconformă, în sensul în care preţul era mult mai mare decât preţul maxim stabilit şi oferta era de 8 elicoptere în loc de 12.

Al doilea a avut o ofertă care depăşea preţul maxim cu până la 10% şi astfel era considerată neconformă.

Din fericire, a rămas al treilea ofertant cu elicoptere foarte performante, cu care s-a continuat negocierea şi astăzi vom semna acordul cadru.

Vorbim de la Lockheed Martin, de fabrica din Polonia, unde vor fi fabricate elicopterele.

Vorbim de elicoptere multirol, care pot desfăşura mai multe categorii de misiuni: căutare salvare, inclusiv maritimă; transport multiple victime în stare critică, fiecare elicopter având o capacitate de patru tărgi; misiuni de transport personal şi materiale, inclusiv cargo; stingerea incendiilor de pădure", a declarat şeful DSU, Raed Arafat.


Elicopterele vor fi livrate la sfârşitul anului 2023, iar instruirea piloţilor şi a personalului tehnic va începe în cel mai scurt timp.




Sursă video: Facebook.com/ Ministerul Afacerilor Interne, Romania 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 105

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 97

Primarul din Constanța, dat în judecată de o companie privată! Afaceriștii cer refacerea certificatelor de urbanism pentru mai multe terenuri din Dosarul Retrocedărilor (MOTIVARE)

26 Apr 2024 137

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 83

Licitație de un milion de euro organizată de Sucursala Regională CF Constanța. Sunt vizate lucrări la construcțiile și instalațiile aferente de pe raza SRCF Constanța (D0CUMENT)

26 Apr 2024 89

Expoziția „Constanța anilor '60, '70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice” a arhitectului Radu Cornescu poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 141

Eurostat Prețul pentru energie în România, printre cele mai mici din UE

26 Apr 2024 145

Maestrul Gogu Neagoe va face parte din juriul Festivalului Internațional Multietnic al Păstoritului, de la Sarighiol Deal, Beidaud și Tulcea

26 Apr 2024 189

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 284

Festivalul Hustle 2024 de la Costinești, în siguranță. Ce au declarat specialiștii antidrog (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 199

CNAIR Restricții de circulație cu ocazia sărbătorilor pascale pentru autovehiculele de mare tonaj

26 Apr 2024 198

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 359

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 348

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 205

IPJ Sibiu „Săptămâna Verde”, polițiștii sibieni s-au întâlnit cu preșcolarii, dar și cu elevii mai mari

26 Apr 2024 163