Reacția Arhiepiscopiei Tomisului la mesajul transmis de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj ce ar avea legătiură cu decizia Arhiepiscopiei Tomisului de a institui trei zile de rugăciune și de post pentru împlinirea dorinței poporului de pace, rânduială și descoperire a adevărului .

„Acest neam de demoni nu iese (din unii) decât cu rugăciune şi post”. 
Evanghelia după Matei, cap. 17
Post și rugăciune.
Dar nu doar trei zile și nu în prima săptămână a perioadei Triodului.
Demonul trufiei, al iubirii de stăpânire și al grăirii mincinoase în deșert este cumplit.
El se poate manifesta inclusiv prin încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața acesteia și a societății, prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică.
Postul și rugăciunea sunt arme redutabile și foarte eficace împotriva demonilor care ne chinuie. Cu minima condiție de a le folosi exclusiv în registrul corect al armelor și munițiilor pocăinței, nu în cel greșit al asaltului asupra rațiunii, adevărului și bunului-simț“ – se arată în mesajul lui Vasile Bănescu.

În replica, Arhiepiscopia Tomisului a venit cu un comunicat de presă prin care analizează mesajul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române.

Redăm mai jos punctul de vedere al Arhiepiscopiei Tomisului.

În legătură cu afirmațiile/meditațiile/exegezele domnului Vasile Bănescu, exprimate  public și preluate cu nesaț de către un anumit curent din mass-media, Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului, prin purtătorul de cuvânt, Pr. Mircea Cristian Pricop, îi adresează public  domnului teolog, scriitor și purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, în interesul credincioșilor ortodocși din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, următoarele întrebări:

1. Luând ca referință doar două versiuni în limba română contemporană ale Sfintei Scripturi (Biblia sau Sfânta Scriptură tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Ed.IBMBOR, București, 2015, p. 1119: „Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post”; Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată și tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed.IBMBOR, București, 2014, p. 1481: „Căci soiul acesta de demoni nu iese decât numai prin rugăciune și prin post”) din ce ediție a Bibliei, aprobată sau nu de Sfântul Sinod, a utilizat domnia sa citatul: „Acest neam de demoni nu iese (din unii) decât cu rugăciune și post” (Matei 17, 21)?

2. Având în vedere că, în repetate rânduri (dacă e nevoie, prezentăm dovezile), domnul Vasile Bănescu ne-a asigurat că luările de poziție ale domniei sale sunt exclusiv în interesul Patriarhiei Române și cu știința și binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh, îl rugăm să prezinte public binecuvântarea Preafericirii Sale sau aprobarea Sfântului Sinod în formă scrisă, pentru introducerea într-un text biblic de importanță covârșitoare pentru Ortodoxie, cu valoare de normă supremă, a parantezei „(din unii)” și a excluderii expresiei „numai cu”. Mai crede domnul purtător de cuvânt că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (II Timotei 3, 16) sau consideră că și acest text ar trebui și el modificat sau completat?

3. Din ce motiv purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a simțit nevoia de a modifica sau de a completa cuvântul lipsit de echivoc al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Care, cel puțin pentru noi, ortodocșii de rând („bigoții” nefericiți ai unei ere a „rațiunii, bunului simț și a luminilor”), a fost, este și va fi Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat (Filipeni 2, 6)?


4. Întrucât nu ne putem da seama ce fel de autoritate sau libertate a exercitat sau măcar ce a gândit domnul Vasile Bănescu când a procedat la completarea și modificarea unui text biblic, îi adresăm și întrebarea: Considerați că relativizarea, din condei, a unui principiu biblic fundamental aduce un beneficiu învățăturii ortodoxe, al cărei unică păstrătoare și exegetă este Biserica una, apostolească și sobornicească? Dacă da, care este acest beneficiu? Dacă nu, de ce vă substituiți soborului  Bisericii?

5. Dincolo de permanenta atacare a persoanei ierarhului de la Tomis, chiar și de hârjoana neologismelor și a termenilor bombastici prin intermediul căreia domnul Bănescu încearcă, după propriile puteri, să ne transmită ceva iar noi încercăm, mereu la punctul 5 al comunicatelor noastre, să îl determinăm „să coboare printre muritorii de rând”, îl întrebăm pe domnul purtător de cuvânt al Patriarhiei: Apreciați că un purtător de cuvânt al unei instituții (bisericești sau nu) trebuie să aibă Curriculum vitae publicat pe un site instituțional sau academic de largă acoperire? Aveți un Curriculum vitae disponibil? Aveți bunăvoința să îl oferiți publicului prin intermediul unui astfel de mijloc de transparență?

Citește și: 

Arhiepiscopia Tomisului anunțăPerioadă de rugăciune și post pentru împlinirea dorinței poporului de pace

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arhiepiscopia Tomisului vizavi de refuzul unui preot de a oficia spovedania Cazul a fost înaintat spre analiza Corpului de inspecție bisericească

22 Apr 2024 517

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 555

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 544

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 468

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 522

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 748

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2435

A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanța Arhiepiscopia Tomisului va reabilita Palatul Arhiepiscopal și Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel

05 Apr 2024 667

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 664

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 586

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 922

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 983

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1557

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 847

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 626