Recomandări pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră în minivacanța de Anului Nou

Control la frontieră. Foto: Poliția de FrontierăÎn perioada următoare, pentru că urmează minivacanţa prilejuită de Anul Nou, polițiștii de frontieră se așteaptă ca valorile de trafic prin punctele de frontieră să crească, de această dată pe sensul de ieşire din România.

„Drept urmare, la nivelul instituţiei se vor menţine măsurile dispuse în perioada Crăciunului pentru fluidizarea traficului prin punctele de trecere a frontierei, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ al persoanelor care tranzitează graniţa.

În acest context va fi suplimentat în continuare numărul personalului planificat la controlul documentelor. Astfel, la nivelul întregii ţări, aproximativ 3.700 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

De asemenea, arterele de control vor fi folosite până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.


Totodată, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune de fluidizare.

Participanţilor la traficul transfrontalier le recomandăm să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional, pentru a evita supraglomerarea doar a unora dintre acestea.

Având în vedere faptul că în fiecare an, în această perioadă, Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II este cel mai tranzitat, recomandăm persoanelor care tranzitează frontiera cu Ungaria să utilizeze toate cele 12 puncte de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel:
  • pe raza jud. Arad: PTF Nădlac, PTF Nădlac II, PTF Turnu, PTF Vărşand
  • pe raza jud. Bihor: PTF Salonta, PTF Borş, PTF Borş II, PTF Valea lui Mihai și PTF Săcuieni
  • pe raza jud. Satu Mare: PTF Urziceni şi PTF Petea.
  • pe raza jud. Timiș: PTF Cenad.

„De asemenea, participanţii la trafic pot consulta aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră - www.politiadefrontiera.ro, unde sunt actualizaţi, în timp real, timpii de aşteptare la controlul de frontieră în funcţie de valorile de trafic prin punctele de trecere.

Întrucât în perioada vacanţei de iarnă, mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, şi nu puţine sunt situaţiile precum şi când minorilor li se întrerupe călătoria ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale, le recomandăm părinţilor ca înainte de plecare să consulte condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate, care sunt disponibile pe pagina de internet a instituţiei noastre“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 619

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1474

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 457

Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore

16 Feb 2024 495

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore. Aproape 8.000 cetățeni ucraineni au intrat în țară

28 Jan 2024 573

Fapte ilegale, amenzi usturătoare și intrări interzise! Date oficiale de la Poliția de Frontieră

27 Jan 2024 565

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 526

Peste 260.000 de euro și 20.000 de dolari, descoperiți de polițiștii de frontieră, ascunși într-un autocar turcesc (FOTO)

24 Jan 2024 1034

Garda de Coastă Alți 14 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră, în zona localității Cetate, din județul Constanța

24 Jan 2024 651

Poliția de Frontieră, situație actualizată Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

24 Jan 2024 584

Poliția de Frontieră Aproximativ 6100 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

23 Jan 2024 561

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 538

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 634

Raport zilnic Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

21 Jan 2024 585

Poliția de Fontieră Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

19 Jan 2024 589