Recomandări pentru tranzitarea frontierei în acest final de săptămână


În acest sfărşit de săptămână se observă o creştere a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, pe sensul de ieșire din țară, în special la frontiera de vest şi sud a României. Poliţia de Frontieră Română este pregătită cu personal şi tehnică în vederea efectuării unui control eficient, rapid şi optim la graniţă.

Pentru evitarea aglomerărilor şi pentru scurtarea timpului de control, recomandăm  pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate.

Ca urmare a faptului că cel mai tranzitat punct de trecere de la frontiera cu Ungaria este PTF Nădlac II, iar de la granita cu Bulgaria PTF Giurgiu, recomandăm folosirea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise în regim de trafic international astfel încât să se evite supraaglomerarea doar a unora dintre acestea.


Rugăm pe toți cei care aleg să iasă din țară să verifice pe pagina de internet a Poliției de Frontieră, aplicaţia Trafic On-line, care prezintă  situația traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afișate reprezentând o medie a timpului de aşteptare pentru anumite intervale de timp. Aceasta poate fi accesată de la următorul link: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/ , transmite Poliția de Frontieră. 

Pentru informații suplimentare, privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră, cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

Totodată, asigurăm pe toți cei care tranzitează frontiera în această perioadă, că se depun toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor si fluenţa traficului de călători., mai punctează sursa citată. 



Citește și: Poliția de Frontieră. Câți români nu au putut ieși din țară. Date oficiale

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri România Rezultatele privind acțiunile desfășurate de Poliția de Frontieră în perioada sărbătorilor de 1 Mai și Paști

07 May 2024 359

România Mai mulți cetățeni străini și minori depistați cu nereguli pe aeroporturi în ultima săptămână

06 May 2024 457

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 653

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1532

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 486

Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore

16 Feb 2024 515

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore. Aproape 8.000 cetățeni ucraineni au intrat în țară

28 Jan 2024 587

Fapte ilegale, amenzi usturătoare și intrări interzise! Date oficiale de la Poliția de Frontieră

27 Jan 2024 583

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 540

Peste 260.000 de euro și 20.000 de dolari, descoperiți de polițiștii de frontieră, ascunși într-un autocar turcesc (FOTO)

24 Jan 2024 1045

Garda de Coastă Alți 14 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră, în zona localității Cetate, din județul Constanța

24 Jan 2024 663

Poliția de Frontieră, situație actualizată Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

24 Jan 2024 592

Poliția de Frontieră Aproximativ 6100 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

23 Jan 2024 576

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 548

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 660