Regată internaţională la Marea Neagră Portul Tomis a fost luat cu asalt de zeci de ambarcaţiuni (galerie foto)

IMG_8358.jpgTimp de două zile, între 25 şi 27 mai, 35 de participanţi au concurat în cadrul Trofeului Tomis, Regata Internaţională de la Marea Neagră. Evenimentul a avut loc în Portul Tomis şi a fost organizat de Yacht Club Regal Român, cu sprijinul Tomis Marina Management.

„La competiţie au participat 35 de concurenţi pe 33 de ambarcaţiuni. Ediţia din acest an, a 51-a, a fost deschisă claselor de ambarcaţiuni Optimist, Zoom8, Cadet, Laser 4.7, Laser Radial 470", a precizat Ender Bolat, reprezentantul Yacht Club Regal Roman. La clasa Laser 4.7, pe primele locuri s-au clasat Mădălina Emandi de la Clubul Ştiinţa Constanţa, Gabriel Răileanu de la Ştiinţa Constanţa şi Maximilian Ionescu de la Electrica Bucureşti. La clasa Laser Radial, au concurat Răzvan Pislaru de la Clubul Electrica Bucureşti, Eduard Guţă de la Electrica Constanţa, Răzvan Gălăţeanu de la Ştiinţa Constanţa, Atena Macarov de la Ştiinţa Constanţa, Simon Duduică de la Clubul Far, Denis Dervis de la Clubul YCRR. La clasa Optimist, au concurat Vlad Ion de la Electrica Constanţa, Ebru Bolat de la YCRR, Petru Neagu de la Electrica Bucureşti, Cosmin Băraru de la Electrica Bucureşti, Andrei Bădulescu de la Electrica Bucureşti, Luana Boicenco de la Electrica Constanţa, Geanina Chiron de la Ştiinţa Constanţa, Roxana Cacenco de la Electrica Constanţa, Dan Stupar de la YC Eforie, Mihai Mocanu de la Electrica Constanţa, Theodor Nae de la Ştiinţa Constanţa, Cristian Mitroi de la Ştiinţa Constanţa, Mihai Chiron de la Ştiinţa Constanţa, Ştefan Andrei de la Ştiinţa Constanţa, Robert Lica de la Electrica Constanţa. La clasa Zoom8, printre concurenţi s-au numărat: Tarkan Bolat de la YCRR, Alexandru Stoica de la Electrica Constanţa, Eduard Huţuţui de la Ştiinţa Constanţa, Răzvan Voicilă de la Electrica Constanţa, Bianca Popescu de la Electrica Constanţa şi Ştefan Ispas de la clubul Fapt. Trofeul Tomis la yachting s-a bucurat de-a lungul timpului de o largă audienţă, cu participarea sportivilor din ţările vecine, alături de veliştii români.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oină Frontiera Tomis Constanța a câștigat Cupa Regelui pentru a șaptea oară (GALERIE FOTO)

15 May 2023 1258

BC Athletic Neptun Constanța Surpriză, în mijlocul familiei, pentru Adrian Trandafir, campion în Liga Națională de baschet 3x3 (galerie foto)

14 Aug 2021 3208

Liga Națională de baschet 3X3 Athletic Neptun Constanța, campioană la masculin și vicecampioană la feminin (galerie foto)

10 Aug 2021 2261

LIVE VIDEO + LIVE TEXT Sărbătoare la Constanța! Simona Halep a prezentat trofeul de la Wimbledon. Festivitate în cinstea campioanei (galerie foto + video)

20 Jul 2019 6137

Restricții de circulație Constanța se pregătește de sărbătoare! Simona Halep va prezenta sâmbătă trofeul de la Wimbledon

19 Jul 2019 2061

Simona Halep vine acasă! Primăria Constanţa, invitaţie pentru constănţeni şi turişti. Vezi programul evenimentului

19 Jul 2019 3300

Frontiera Tomis Constanţa a câştigat şi Campionatul Naţional de Oină pe plajă (galerie foto)

22 Jul 2018 1951

Echipa de oină Frontiera Tomis Constanța a câştigat competițiile desfășurate la Iași (galerie foto)

11 Aug 2017 3159

Campioana olimpică Loredana Dinu a câştigat la Constanţa Cupa României

30 Sep 2016 2444

Concurs la Constanţa Greta Vereş, de la CSA Steaua, a câştigat Cupa României la spadă (galerie foto)

29 Sep 2016 1962

Ion Barbu, antrenorul FC Farul, câştigător, cu echipa Tribuna B, al Cupei Tomis (galerie foto)

26 Jul 2016 6578

Proiecție specială, pe 2 ianuarie, la Cinema Cityplex - Tomis Mall

29 Dec 2015 3010

CSA Steaua a câștigat Cupa României la spadă feminin echipe, de la Constanța

01 Oct 2015 1693

Victoria Cumpăna, CSO Ovidiu şi CSC Mihail Kogălniceanu, din nou pe podium la mini-rugby (galerie foto)

24 Aug 2015 2195

Peste 400 de copii se întrec, în weekend, la „Trofeul Tomis“ la mini-rugby

21 Aug 2015 1955