Actualitate

Retrospectivă 2018 Decesele care ne-au îndoliat. Ce constănţeni celebri ne-au părăsit anul trecut

Cu bune, cu rele, anul 2018 a trecut. Am pierdut mulţi români celebri şi îndrăgiţi, de la actori, regizori, cântăreţi, până la scriitori, militari sau sportivi. În acest material vă prezentăm constănţenii celebri care au murit în 2018.
 
Pe 28 februarie 2018, a trecut la Domnul preotul profesor Vasile Neculai din Tulcea. Slujba înmormântării a avut loc la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Tulcea. Părintele Vasile Neculai s-a născut pe 13.07.1953 şi a fost absolvent al Seminarului Teologic din Buzău şi al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. A fost profesor de limba greacă la Seminarul Teologic din Tulcea.
 
Cdor. (rtr.) Petru Ciucan s-a stins din viaţă pe 23 martie 2018. Şi-a început cariera de pilot la Borcea, unde a zburat pe Mig-21, apoi pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, unde a zburat cu Mig-23 şi Mig 29, până la trecerea în rezervă (pensionare). Ceremonialul religios şi militar a avut loc pe 25 martie 2018.
 
Medicul ginecolog şi obstetrician Stelian Pârvu a decedat în luna martie. Acesta profesa şi în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Medicul este coleg de generaţie cu dr. Victorian Păştilă, decedat în luna august a anului 2016.
 
 
Anul trecut, în luna martie, lumea academică din Constanţa a fost în doliu. Reputatul lingvist Marin Petrişor, fostul decan al Facultăţii de Litere al Universităţii „Ovidius“, a murit la vârsta de 85 de ani. Prof. univ. dr. Petrişor a fost membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, filiala Constanţa.
 
Un cunoscut medic pediatru de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Anca Miu, a plecat dintre noi în luna aprilie. Medicul şi-a dedicat viaţa micuţilor pacienţi în UPU.
 
Fostul şef al Crimei Organizate Constanţa, Dan Salomia, a decedat şi el în luna aprilie. Rodica Salomia a postat, la acel moment, pe reţeaua de socializare Facebook, următorul mesaj: „O inimă mare a încetat să bată. Cu durere în suflete anunţăm stingerea neaşteptată din viaţă a soţului meu, Dan Salomia, fost comisar de poliţie din cadrul IPJ Constanţa şi fost comandant din cadrul BCCO Constanţa. Sicriul va fi depus la Casa Niculescu“.
 
 
Fostul director financiar al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, Mihai Enache, s-a stins din viaţă la vârsta de 83 de ani, în luna mai a anului trecut. Mihai Enache s-a născut pe 18 septembrie 1935, în comuna Zimnicea, regiunea Bucureşti, iar după absolvirea Şcolii Medii Tehnice Financiare, a urmat cursurile Facultăţii de Finanţe Credit şi Evidenţă Contabilă din cadrul Institutului de Ştiinţe Economice Bucureşti. Din 1993 până în ianuarie 2001, când a ieşit la pensie, a ocupat funcţia de director financiar al APC Constanţa.
 
În iunie 2018, a decedat dr. Florica Porumb, cercetător de renume la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“. Florica Porumb s-a dedicat studiului zooplanctonului la litoralul românesc al Mării  Negre.
 
Tot în luna iunie a decedat Aura Marinescu, bibliotecara de la Liceul „George Călinescu“ din Constanţa.
 
În luna iunie s-a stins din viaţă profesorul de matematică Constantin Carabaş de la Şcoala Gimnazială „Lucian Grigorescu“ din Medgidia.
 
Medicul stomatolog din Constanţa Liviu Daniel Iordăchescu, care avea nevoie urgent de un transplant de rinichi, a murit la doar 38 de ani, în luna iunie 2018.
 
Comandorul ing. Mitea Nistor a decedat în iulie 2018. Face parte din promoţia 1957 a Şcolii Militare Superioare de Marină. A contribuit la realizarea nucleelor şi confirmarea în performanţă a unităţilor de nave purtătoare de rachete şi a celor de dragoare de radă şi de bază. În coordonarea activităţii specifice de profil a Institutului de Marină, a Şcolii Militare de Maiştri de Marină, a Liceului Militar de Marină şi a celor şase licee industriale de marină din Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Giurgiu şi Orşova, din funcţiile deţinute în Secţia Învăţământ a Comandamentului Marinei Militare, a contribuit, printre alţii, cu strategii şi proiecte novatoare notabile şi ing. Nistor Mitea (peste şapte ani). Mai mulţi ingineri de marină, printre care şi Nistor Mitea, au avut o contribuţie majoră la progresul şi modernizarea Marinei. Între anii 1991 şi 1993, comandorul Nistor Mitea a participat la unele cursuri de perfecţionare organizate de Centrul de Instruire şi Perfecţionare a Lucrătorilor din Marina Civilă şi, respectiv, în comisiile de examinare pentru brevete la ofiţeri de punte şi de maşină, inclusiv de comandanţi de cursă lungă şi de şefi mecanici în marina civilă.
 
În luna iulie, ne-a părăsit şi Dumitru Mihăilescu, fostul expert sportiv al CS Farul Constanţa. În drumul spre Cimitirul Municipal din Constanţa, cortegiul funerar a oprit şi la sediul CS Farul, şi la stadionul Farul, pentru un ultim tur de pistă. Fostul campion naţional de atletism, fost antrenor şi director al CS Farul, club pe care l-a slujit peste 40 de ani, Dumitru Mihăilescu a fost petrecut pe ultimul drum de familie, prieteni, foşti colaboratori şi foşti elevi, care au însoţit cu aplauze ieşirea cortegiului mortuar din incinta stadionului.
 
În luna august, o cunoscută jurnalistă s-a stins din viaţă. Lucia Anghel, fost secretar general de redacţie la un ziar din Constanţa, dar şi corector şi reporter, a plecat dintre noi.
 
Deputatul Miron Ignat, reprezentant al minorităţii ruşilor lipoveni în Parlament, s-a stins din viaţă în luna august 2018. 
 
Actriţa Oltiţa Chirilă, cunoscută în special ca parteneră de scenă a lui Jean Constantin, s-a stins din viaţă la vârsta de doar 51 de ani, în luna octombrie 2018. După dispariţia cunoscutului actor, Oltiţa Chirilă se stabilise în SUA, acolo unde participa la spectacole în comunitatea românească. Diagnosticată cu o boală cumplită în urmă cu câţiva ani, actriţa a încercat tot felul de tratamente pentru a se salva. În luna august a revenit în ţară, aici unde locuia fiul ei, dar starea de sănătate i s-a agravat şi s-a internat în stare gravă în spital. Oltiţa Chirilă a fost angajată a Teatrului de Revistă „Fantasio“ din Constanţa şi, mulţi ani, parteneră de scenă, de cuplete, cu marele Jean Constantin.
 
În luna noiembrie a decedat agentul-şef Nicolae Flereai. Poliţistul s-a stins din viaţă duminică, 11 noiembrie, la doar 44 de ani. Colegii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au fost profund îndureraţi de dispariţia sa, mai ales că au participat în mare parte la o acţiune de donare de sânge pentru a încerca să îi salveze viaţa. Poliţistul a suferit o complicaţie în urma unei intervenţii chirurgicale. În vârstă de 44 de ani şi tatăl a doi copii, de 16 şi 18 ani, poliţistul a fost un profesionist, dăruit pe deplin familiei şi ţelurilor pe care le-a avut în viaţă, lăsând în inimile şi sufletele colegilor sentimente de mare tristeţe.
 
Lumea medicală din Constanţa a fost în doliu în luna noiembrie 20918, după ce cunoscutul medic Cristian Davidescu s-a stins din viaţă.  Medicul Cristian Davidescu a fost timp de mai mulţi ani şeful Secţiei de Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Din 2014 a acordat consultaţii medicale şi pacienţilor din judeţul Tulcea, după ce singurul medic de acolo s-a pensionat.
 
Tot în luna noiembrie, maistrul militar pr. (rz) Petru Anechei şi comandorul (r) Mihai Enache s-au stins din viaţă. Pe 12 noiembrie 2018, elicopteriştii de la Tuzla au pierdut un prieten, un bun camarad, un om de omenie, cel care a fost maistrul militar pr. (rz) Petru Anechei. După o lungă carieră ca mecanic de bord pe elicopterul IAR 316B (Allouete) la R 59 El şi apoi Bz. 59 El Tuzla, cu mii de ore de zbor şi cu misiuni de zbor de o mare complexitate, atât deasupra solului, cât şi deasupra mării, Petrică Anechei s-a stins din viaţă. Pe navă (distrugătorul „Mărăşeşti“) se afla şi elicopterul IAR 316B nr. 39, aparţinând Bazei 59 El. Tuzla, cu personalul navigant format din piloţii cdor. Paul Constantinescu - comandantul echipajului, piloţii secunzi lt. cor. Ştefan Gogoase şi lt. cdor. Ovidiu Cristian şi mecanicii de bord MM Anechei Petru şi MM Iancu Ion. Echipa tehnică prezenta la bord era formată din ing. Adrian Mocanu, sing. Martin Laurenţiu, MM Florin Canciuc, sing. Nicu Şerban.
 
Ziua de 13 noiembrie 2018, a fost o zi tristă pentru foştii colegi şi prieteni ai comandorului (r) Mihai Enache, fost comandant al Regimentului de aviaţie vânătoare-bombardament de la Ianca. Mihai Enache a decolat fără întoarcere la Escadrila din Ceruri, lăsând o mare tristeţe şi un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut.
 
Tot în luna noiembrie, s-a stins din viaţă Ani Borşi, fost preşedinte al Sindicatului Sanitas Constanţa. Anunţul a fost făcut de Sanitas Constanţa pe pagina de Facebook: „Un gând pios şi o lumânare pentru Ani Borşi, fost preşedinte al Sindicatului Sanitas Constanţa. Îi mulţumim pentru tot ce a făcut pentru membrii de sindicat. Dumnezeu să o ierte!“.
 
Unul dintre fondatorii SOTI Neptun, Vasile Grigore, s-a stins din viaţă în luna noiembrie 2018, la vârsta de 71 de ani. Născut în anul 1947 pe 19 februarie, Vasile Grigore, de profesie inginer, şi-a dorit să pună bazele unei societăţi pentru organizarea unei televiziuni independente. Regizorul Constantin Ţiţineanu a declarat pentru ZIUA de Constanţa că a lucrat alături de Vasile Grigore din 1992. Ţiţineanu a mai menţionat că Vasile Grigore l-a ajutat enorm în cariera sa. Acesta a precizat că a intrat în echipa SOTI Neptun în anul 1992, luna august, iar în anul 1993 a demonstrat în faţa CNA alături de Vasile Grigore şi alţi colegi (Alina Amza, Valeriu Mereuţă, George Dima, Gabi Dima, Radu Popa etc.) pentru a obţine licenţa de emisie permanentă. Acesta a absolvit Liceul Militar de la Câmpulung Moldovenesc şi Şcoala Militară de Marină din Constanţa. „În luna decembrie 1990 a avut loc prima transmisie a SOTI Neptun la Constanţa, chiar după protestele din Piaţa Universităţii. A fost director general al societăţii SOTI Neptun până în 2011, când a ieşit la pensie. A scris două cărţi şi a fost membru fondator al Clubului Rotary Constanţa”, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, soţia sa, Silvia Grigore.
 
Cu părere de rău şi regrete eterne, Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Constanţa a anunţat, în decembrie 2018, trecerea în nefiinţă a Rodicăi Florea, născută la data de 20.11.1955. Rodica Florea şi-a început activitatea de asistent medical la data de 20.11.1979, la Staţia de Salvare. Din 1.07.1996 a devenit asistentă-şefă a SAJ Constanţa, funcţie în care a activat până la data de 16.07.2014, când a ieşit la pensie. „Din anul 1997 şi până s-a pensionat, a activat ca instructor formator în centrului de training al SAJ Constanţa, unde a pregătit de-a lungul timpului colegi din întreaga ţară. Colectivul SAJ Constanţa este alături de familia îndurerată şi transmite sincere condoleanţe!”, a transmis dr. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Constanţa.
 
În luna decembrie 2018, cântecul dobrogean a devenit mai sărac. Profesoara şi interpreta Elena Ionescu Cojocaru ne-a părăsit. S-a născut pe 3 iulie 1950, în comuna 23 August, judeţul Constanţa. În anul 1972, a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din Braşov, secţia pedagogică, fiind repartizată la Şcolile nr. 4 şi nr. 2 din Constanţa. Apoi şi-a continuat studiile la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, secţia Pedagogie, susţinând examenul de diplomă în anul 1976. Din anul 1986, a predat ca profesor titular gradul I la Şcoala nr. 12 „B.P. Hasdeu” din Constanţa.
 
Începând cu anul 1995, colaborează ca profesor la clasa de canto popular a Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Constanţa. Pe lângă o carieră didactică impresionantă, profesoara Elena Ionescu Cojocaru a avut şi o intensă activitate artistică în calitate de solistă de muzică populară. Timp de trei ani, a urmat cursurile clasei de acordeon în cadrul Şcolii Populare de Artă Constanţa. De-a lungul timpului, a participat la multe spectacole, concursuri şi festivaluri naţionale de folclor de prestigiu. De asemenea, a participat la numeroase posturi de radio şi TV cu care a colaborat atât în calitate de invitată, cât şi în calitate de realizator TV reprezentând folclorul dobrogean.
 
În anul 1987 a scos primul long play la Electrecord, intitulat „Dobroge, mândră grădină”. Pe plan local, în calitate de dirijor-interpret, a condus, în perioada 1982-1995, grupul-folcloric „Altiţe dobrogene” al Sindicatului elevilor din Constanţa, a colaborat cu orchestra „Brâuleţul”, dirijată de maestrul Gh. Parnica, şi a fondat, în anul 2002, Festivalul folcloric „Fiii Dobrogei”, aflat la a III-a ediţie. Totodată, a fost invitată ca profesor-interpret în juriul multor festivaluri de muzică popular („Dan Moisescu” de la Topalu, Festivalul „Dor de cântec românesc” de la Cumpăna şi Concursul naţional de folclor organizat de televiziunea publică). În ultima parte a vieţii a derulat mai multe proiecte culturale intitulate „Elena Ionescu-Cojocaru şi Fiii Dobrogei”.
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Colegiul „Mircea cel Bătrân“, despre performanţe şi munca din spatele reuşitelor (galerie foto)

12 Jan 2019 1791

Retrospectivă 2018 Elevi din Constanţa, pe podiumul competiţiilor naţionale şi internaţionale

09 Jan 2019 1058

Retrospectivă 2018 Cultura din Constanța, câte puțin din toate, pentru toți. Evenimentele culturale care au marcat anul 2018 (galerie foto)

07 Jan 2019 932

Constanța. Retrospectiva anului 2018. Cine a intrat și cine a părăsit scena politică, decizii majore, lupte și primii candidați la Primărie! (galerie foto)

07 Jan 2019 1679

Retrospectivă 2018 Anul în care Simona Halep a cucerit primul ei trofeu de Grand Slam. Numărul 1 în lume şi regină la Roland Garros!

04 Jan 2019 692