Să cunoaştem Dobrogea Herpetologul Marian Tudor ne spune unde putem da peste vipere (galerie foto)

serpi_1.jpgUn tânăr din Mereni a ajuns, luni, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa muşcat de o viperă cu corn. Pacientul este internat în secţia Medicală, după ce, anterior, i s-a administrat serul antivenin. Am discutat cu Marian Tudor, expert herpetolog în cadrul Laboratorului de Inventariere a Biodiversităţii Specifice, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole a Universităţii, pentru a afla cât mai multe despre aceste reptile. „În Dobrogea, trăiesc două specii aparţinând genului Vipera. Este vorba despre Vipera ammodytes , subspecia montandoni (altfel spus, vipera cu corn dobrogeană) şi Vipera ursinii (vipera de stepă). Prima trăieşte în zone stâncoase, cu vegetaţie de acoperire, din sudul şi nordul Dobrogei, iar a doua (vipera de stepă) pe grindurile fluviomaritime din Delta Dunării. Vipera de stepă are un venin foarte slab, iar simptomele muşcăturii acestui şarpe sunt asemănătoare cu cele ale înţepăturii unei viespe de talie mare (Vespa crabro), însă, şi în aceste cazuri, dacă se instalează şocul anafilactic ca urmare a unei reacţii alergice, moartea poate surveni.

sepri_2.jpgNumai muşcătura viperei cu corn are însă potenţial mortal pentru om prin însăşi acţiunea directă a veninului. Spun potenţial pentru că nu întotdeauna muşcătura acestui şarpe este mortală. Pentru a fi mortală, este nevoie ca vipera să injecteze cel puţin 15 mg de venin direct într-un vas de sânge. De regulă, nu se întâmplă asta, iar inocularea se produce subcutanat, de unde veninul difuzează mult mai lent.În condiţii normale, organismul unui pacient sănătos poate lupta eficient cu înveninarea şi poate contracara prin mijloace proprii efectul veninului. Totuşi, în cazul unor asemenea evenimente este recomandat ca pacientul să fie imediat transportat la o unitate spitalicească, din cauză că există posibilitatea apariţiei unui şoc anafilactic", ne-a explicat expertul herpetolog, Marian Tudor. Expertul recomandă să nu deranjăm viperele. „Dacă sunt observate în natură, viperele nu trebuie deranjate sau provocate sub nicio formă.Orice deranj poate duce la reacţii defensive din partea animalului. Niciodată o vipera nu va ataca neprovocată. Vorbe de tipul «vine vipera după mine să mă muşte» sunt doar poveşti. Accidentele au loc în momentul în care, din teribilism sau alte motive, se încearcă prinderea viperei. O altă situaţie în care apar muşcăturile defensive sunt cele în care se calcă direct pe viperă sau lângă aceasta. Asemenea accidente pot surveni relativ frecvent în zonele cu populaţii de vipere, pentru că animalele în cauză beneficiază de un camuflaj foarte bun, aşa numitul desen de dezagregare", a mai spus Marian Tudor.



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1530

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 649

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 939

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 923

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 623

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 789

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 660

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 893

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1515

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 770

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 534

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 781

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1312

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 470

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1099