Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Douăzeci de artişti de la Colegiul „Regina Maria” pleacă în Spania (galerie foto)

Douăzeci dintre cei mai buni elevi ai Colegiului Naţional de Arte Regina Maria, din clasele a XI-a (secţiile arhitectură, design, arte plastice şi decorative) au fost selectaţi în urma unui concurs pentru a participa la Proiectul european Leonardo da Vinci „Artişti şi designeri în industria IT”, proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Programul LifeLong Learning.
 
„Cei douăzeci de norocoşi vor avea şansa de a participa la un stagiu de pregătire profesională, care va avea loc în Granada, Spania, pe domeniul designului grafic şi al graficii publicitare, şansa de a lucra la standarde europene în cadrul firmelor partenere DessarolloWeb Granada, DSI Spain SI şi MEP Europrojects Granada”, ne-a explicat profesorul responsabil de proiect, Liana Opriş. Echipa de proiect este formată din directorul colegiului, Gevat-Ismet Nejdet, prof. Liana Opriş, prof. Oana Cucoveanu, prof. Georgian Apostolache şi Daniela Nicoară. Elevii interesaţi să participe la acest concurs au depus câte un dosar de candidatură şi au participat la probele de selecţie de limba engleză, de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, cât şi la proba practică de prezentare a unui afiş de promovare a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”.
 
Ei sunt cei 20 de elevi selectaţi
 
În urma evaluării dosarelor şi a acordării punctajelor pentru fiecare probă, au fost selectaţi, în ordinea punctajelor acumulate, primii 20 de elevi: Călin Ioana, Negrea Andreea, Neculai Raluca, Manea Cătălina, Voicu Alexandru, Lîsîi Tatiana (Republica Moldova), Popa Veronica, Lucaci Irina, Dumitru Ruxandra, Cîrciumaru Alina, Neagu Andrei, Hăşmăşan Radu, Tudorache Andrada, Bileca George, Vuap Sibel, Zamfir Sânziana, Lupu Liliana, Paraschiv Roxana, Dorin Andreea şi Posoceanu Ema. De asemenea, au fost selectate, în ordinea punctajului, şi următoarele rezerve: Zisu Daniela, Nicula Cristian, Tănase Horia şi Ariton Monica. „Înainte de plecarea în mobilitate, elevii selectaţi, cât şi rezervele vor participa la un program de pregătire lingvistică de limba spaniolă şi de limba engleză, sub îndrumarea profesoarelor Cristina Sinane (limba spaniolă) şi Felicia Georgescu (limba engleză), de pregătire culturală, cu prof. Mihaela Enescu (geografie) şi de pregătire pedagogică”, a mai spus prof. Liana Opriş.
 
Stagii de pregătire practică
 
Stagiile de pregătire practică vor dura 3 săptămâni, participanţii fiind împărţiţi în două fluxuri: primul flux - 3 - 23 februarie 2014, iar al doilea - 7 - 27 aprilie 2014. Conţinuturile plasamentului cheamă la investigaţie şi explorare, la analiză şi descoperire a mulţimii de tehnici de producţie media ce implică utilizarea programelor grafice Adobe Photoshop şi CorelDraw în creaţia artistică. În firmele spaniole partenere, elevii vor avea oportunitatea să înveţe în practică să combine textul cu grafica, mesajul şi comunicarea, pentru a concepe un logo de firma, un poster, o pagină web sau alte materiale publicitare, în cadrul unor proiecte individuale. Elevii îşi vor dezvolta competenţele de utilizare a elementelor de limbaj vizual, a sistemului de calcul pentru procesarea imaginii computerizate, îşi vor dezvolta aptitudinile şi imaginaţia, capacitatea de lucru în echipă şi abilitatea de a utiliza softurile de grafică computerizată pentru realizarea de produse cu scop comercial şi de publicitate. Vor câştiga experienţă în a lucra într-un mediu profesional, care include: relaţia cu clienţii şi înţelegerea aşteptărilor acestora, managementul timpului, lucrul cu termenele limită, controlul calităţii şi lucrul în echipă. Astfel, îşi vor dezvolta perseverenţa, conştiinciozitatea, politeţea în relaţiile cu clienţii, spiritul de anticipare a cerinţelor şi aşteptărilor acestora, intuiţia profesională şi abilităţile de comunicare. Vor explora modul în care funcţionează o firma europeană de producţie media şi design, îşi vor dezvolta cunoştinţele generale despre ce înseamnă o afacere europeană şi competenţele antreprenoriale.
 
Formatori pentru ceilalţi colegi
 
La revenirea din stagiul de practică, elevii participanţi vor deveni la rândul lor formatori pentru ceilalţi colegi, urmând ca şi aceştia să beneficieze de experienţa şi de cunoştinţele acumulate în cele trei săptămâni de mobilitate. Cu ocazia aniversării a 57 de ani de la înfiinţare, Colegiul Naţional de Arte invită constănţenii la expoziţia afişelor de promovare, din foaierul colegiului, realizate de către toţi candidaţii din cadrul concursului de selecţie pentru proiectul „Artişti şi designeri în industria IT”. Afişele au fost concepute prin utilizarea programelor de prelucrare computerizată a imaginii, dar şi prin tehnici de desen, grafică şi pictură, însuşite la atelierele de specialitate sub îndrumarea profesorilor de atelier.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activități de educație rutieră în școlile din municipiul Constanța

08 Dec 2023 695

In memoriam Aida Abagief, soprana de renume internațional „adoptată” de Constanța

30 Oct 2023 1359

Concurs internaţional de pian, la Constanţa. Juriul este alcătuit din personalități artistice de seamă

24 Oct 2023 1032

Carmen Chilea, fosta directoare a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța, schimbă prefixul

23 Oct 2023 1513

Angajări Constanța Post vacant de paznic la Colegiul Național de Arte din Constanța

03 Oct 2023 1122

Antonia Tașu va susține la Teatrul „Oleg Danovski” Constanța un recital de pian

30 May 2023 1436

Polaris M Holding Lecție de educație ecologică la Colegiul Național de Arte „Regina Maria" Constanța (GALERIE FOTO)

26 May 2023 1199

Irisa Filip, recital de pian la Teatrul „Oleg Danovski” Constanța

24 May 2023 1616

„Școala Altfel“ și „Săptămâna Verde”, în Gara CFR Constanța (FOTO)

19 May 2023 1131

Constanța Peste 200 de elevi au participat la Concursul Județean de Geografie "Constantin Brătescu", ediția a XII-a.

29 Apr 2023 1491

Ce notă a obținut la evaluarea anuală managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

01 Apr 2023 3063

Elevii constănțeni, la Concursul național “Educație pentru sănătate”- etapa județeană

25 Mar 2023 2291

Polițiștii au vizitat mai multe școli și grădinițe din municipiul și județul Constanța

15 Mar 2023 1059

Polițiștii au vorbit cu mai mulți liceeni din Constanța, în cadrul unor acțiuni preventive

16 Feb 2023 1111

Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanța angajează femeie de serviciu. Condiții

24 Sep 2022 1400