Se împlinesc 169 de ani de la moartea istoricului Nicolae Bălcescu

Nicolae Bălcescu (născut la data de 29 iunie 1819, București – decedat la data de 29 noiembrie 1852, Palermo) a fost un istoric, scriitor și revoluționar român. Alături de fratele său mai mic, Barbu, a participat la Revoluția din 1848. Prin capodopera sa Românii supt Mihai Voievod Viteazul, Bălcescu l-a impus în canonul național pe voievodul Mihai Viteazul.

Potrivit Wikipedia, născut în București, într-o familie de mici boieri, era fiul pitarului Barbu și al „serdăresei” Zinca Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălcești, Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu. Tatăl lui Nicolae Bălcescu a murit în anul 1824. Nicolae Bălcescu avea doi frați: Costache și Barbu, precum și două surori: Sevasta și Marghioala. Într-un alt document se mai pomenește și de o altă soră: Eleni.

Studiază la Colegiul Sfântul Sava, începând cu 1832, fiind pasionat de istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, între alții, pe Ion Heliade Rădulescu. La 19 ani intră în armată, iar în 1840 participă, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu Naționalul, la conspirația Filipescu, care este descoperită, și este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde a rămas doi ani, până la 21 februarie 1843, la plecarea domnitorului Ghica și venirea lui Bibescu [6].Bustul lui Nicolae Bălcescu, la Palermo, în SiciliaDupă ce este eliberat înființează împreună cu Ion Ghica și Christian Tell o altă organizație secretă numită Frăția, călătorește prin toate teritoriile locuite de români: Țara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum și prin Franța și Italia și studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, al unei reviste de istorie numită Magazin istoric pentru Dacia, apărută începând cu 1844.

În Franța s-a implicat în revoluția din februarie 1848. Inspirat de această revoluție s-a întors la București pentru a participa la revoluția din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe și secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluționari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea țăranilor și vot universal.

În același an i s-a născut la Pesta un fiu, Bonifaciu Florescu, rezultat din relația sa cu Luxița Florescu, fiica marelui agă Iordache Florescu.

Arestat la 13 septembrie 1848 de autoritățile Imperiului Otoman care au înăbușit revoluția, reușește să evadeze și să treacă în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autoritățile habsburgice.

În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena și ajunge la Constantinopol. Apoi, la Debrețin, se întâlnește cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluției maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluționarii români transilvani și cei maghiari.[7] Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună și este de acord cu „proiectul” revoluționarului român.

La 2 iulie 1849 se găsește la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluționarii unguri. Avram Iancu și revoluționarii săi se declară de acord să rămână neutri față de acțiunile militare ale maghiarilor, dar aceștia nu își respectă promisiunile și se ajunge din nou la conflict. În același timp însă trupele imperiale contrarevoluționare habsburgice și ruse intră în Transilvania și revoluția maghiară condusă de Kossuth este înfrântă.

Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris și publicată de Alexandru Odobescu, în 1861 - 1863.

Se exilează la Paris, unde încearcă să coaguleze forțele revoluționare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederații europene. Cu un pașaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, „au nom de Sa Majesté l'Empereur des Ottomans”, în primăvara lui 1852, pleacă la Constantinopol, de aici, la Galați și încearcă să pătrundă în Țara Românească, însă autoritățile nu-i permit, deși e bolnav și vrea să o vadă pe mama sa, în vârstă și bolnavă. Medicii îi sfătuiesc să se stabilească în Italia, unde clima e mult mai blândă. Trece prin Malta, Napoli și se stabilește la Palermo, în Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”. Moare la Palermo de tuberculoză la vârsta de 33 de ani.

Sursa: Wikipedia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comuna Nicolae Bălcescu, în proces cu o firmă din Giurgiu. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

27 Apr 2024 494

Cumpărări directe Constanța Câți bani va scoate din conturi Primăria Nicolae Bălcescu pentru dezinfecție interioară și exterioară?

19 Apr 2024 518

Licitații Constanța Arlechin Total Distribution SRL din București furnizează echipamente IT pentru școlile din comuna Nicolae Bălcescu (DOCUMENT)

18 Apr 2024 473

Afaceri Constanța Primăria Nicolae Bălcescu va avea un sistem de distribuție gaze naturale. Iată cine va asigura dirigenția de șantier (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 585

​Cumpărări directe Constanța Primăria Nicolae Bălcescu închiriază utilaje (DOCUMENT)

12 Apr 2024 895

Cumpărări directe Constanța Primăria Nicolae Bălcescu eficientizează sistemul de iluminat public din comună. Contract de peste 150.000 de euro cu Elbi Energy Projects SRL (DOCUMENT)

04 Apr 2024 462

Învățământ Constanța Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medigia, singurul reprezentant al României la competiția mondială Genius Olympiad

27 Mar 2024 808

Licitații Constanța Primăria Techirghiol investește în lucrări de reparație și întreținere curentă a unor străzi asfaltate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 1128

Centrul Militar Zonal Constanța a promovat cariera militară la Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu" Medgidia

14 Mar 2024 767

UPDATE Accident rutier în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța

12 Mar 2024 1264

Știri Constanța Biciclist lovit de mașină în localitatea Nicolae Bălcescu!

10 Mar 2024 1207

În comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța Minor suprins de poliție în timp ce conducea o motocicletă, fără a deține permis pentru nicio categorie de vehicule

10 Mar 2024 664

Primăria Nicolae Bălcescu, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant. Detalii

07 Mar 2024 979

Licitații Constanța Unitățile de învățământ din comuna Nicolae Bălcescu vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale (DOCUMENT)

05 Mar 2024 666

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul rutier de la Nicolae Bălcescu (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 1286