Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

foto: facebook
 
  • Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege iniţiat de UDMR, prin care se propune modificarea datei alegerilor preşedintelui României.
     
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege iniţiat de UDMR, prin care se propune modificarea datei alegerilor preşedintelui României, potrivit Agerpres.

Au fost înregistrate 76 de voturi „pentru” şi 20 împotrivă

Dacă în forma proiectului de act normativ depus de parlamentarii UDMR se propunea ca alegerile să aibă loc cu cel mult 90 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de preşedinte al României, în urma amendării proiectul stipulează ca alegerile să aibă loc cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte.

„Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult trei luni anterior lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre”, prevede proiectul de lege în forma amendată de Comisia juridică şi însuşită de plen.


Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PNL Cristian Niculescu-Tâgârlaş, a explicat că deşi „organizarea alegerilor are un alt termen decât cel consacrat până acum, nu afectează cu nimic prerogativele preşedintelui”.

„Este vorba doar de o mai bună organizare a alegerilor şi cu un timp rezonabil pentru intrarea în activitatea efectivă de preşedinte a persoanei care câştigă alegerile. Aceasta a fost şi raţiunea să existe o perioadă tampon de adaptare, de pregătire a preluării mandatului de la preşedintele în funcţiune”, a spus Ţâgârlaş.


Senatorul AUR Sorin Lavric a afirmat că prin această lege calendarul electoral „a fost mutilat”, iar senatorul USR Narcis Mircescu a precizat că Alianţa Dreapta Unită este pregătită de alegeri, indiferent de dată.

Iniţiatorii precizează că propunerea legislativă urmăreşte stabilirea unei perioade mai îndelungate în care se pot organiza alegerile prezidenţiale raportat la termenul la care ajunge la final mandatul de preşedinte. Acest termen mai larg, adaugă aceştia, acordă posibilitatea pregătirii preluării mandatului de către preşedintele nou ales. Propunerea legislativă ia în considerare şi unele modele existente la nivel internaţional, asemănătoare cu propunerea formulată. De exemplu, în SUA alegerile prezidenţiale se desfăşoară întotdeauna în prima zi de marţi a lunii noiembrie, iar preşedintele este învestit în noul mandat cu data de 20 ianuarie a anului următor, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă pentru modificarea art. 5 alin.(1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, a încheiat sursa citată.


Citește și:

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 189

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 554

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 707

Proiectul de lege privind energia eoliană offshore, dezbătută în plen de Senatul României

28 Feb 2024 524

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 907

Ședinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, la Parlament

04 Dec 2023 727

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu - Legea „2 Mai” a trecut in Senatul Romaniei

20 Nov 2023 1190

Legea pensiilor a fost adoptată de Senat

14 Nov 2023 1099

Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care semnătura electronică produce efecte juridice

30 Oct 2023 935

Parlamentul a aprobat numirile la ANCOM și la Curtea de Conturi

10 Oct 2023 1305

Dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, respinsă de Senat

19 Sep 2023 743

Averea și interesele lui Remus Negoi, senator USR de Constanța (DOCUMENTE)

17 Sep 2023 1434

Fostul parlamentar PNL, Puiu Hașotti a deschis un nou proces împotriva Senatului României

18 Jul 2023 5014

La Constanța a fost prezentat proiectul legislativ care va revitaliza sectoarele de turism și HoReCa, dar și industriile conexe

14 May 2023 1256

Reglementarea utilizării făinii de insecte, pe masa senatorilor! Ce presupune

01 May 2023 963