Seri de teatru și muzică la Constanța, în parcul Tăbăcărie

  • Competiții teatrale și recitaluri „amicale" la „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin".
  • Cea de-a treia ediție a evenimentului estival se va desfășura în perioada 6-29 august, în locul deja consacrat: în Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie.

Întâlnirile cu teatrul vor avea loc în serile de vineri, sâmbătă și duminică.

Constănțenii și turiștii pasionați de teatru în aer liber sunt așteptați, anul acesta, la o ediție îmbogățită a proiectului „Seri de teatru la Pontul Euxin", căreia i se adaugă și muzica.

Festivalul este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA, cu finanțarea Primăriei Municipiului Constanța.

Anul acesta, „Serile de teatru și muzică la Pontul Euxin" vor avea o structură competițională. Prima săptămână se va desfășura sub genericul „Teatru studențesc la Pontul Euxin".

În competiție intră spectacole susținute de studenți de la universități din Constanța, București, Târgu Mureș și Iași.

Vineri, 6 august, de la ora 21:00, este programat spectacolul Universității „Ovidius" Constanța, urmat de la ora 22:30 de un atelier cu public susținut de Universitatea Națională de Arte „George Enescu" din Iași.
Sâmbătă, 7 august, de la ora 21:00, în concurs intră spectacolul Universității de Arte din Târgu Mureș, urmat de la ora 22:00, de reprezentația celor de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu" din Iași. Seara de sâmbătă se încheie cu un atelier cu public susținut de oaspeții de la Târgu Mureș.

Duminică, 8 august, de la ora 21:00, va avea loc spectacolul susținut de studenții de la Universitatea Națională de Artă Teatrală din Cinematografică „I. L. Caragiale" din București, urmat de un atelier cu public. Primul weekend cu teatru la Pontul Euxin se va încheia cu gala de premiere.

Următoarele trei weekend-uri sunt dedicate profesioniștilor. Vor fi spectacole și recitaluri „amicale", necompetiționale, după următorul program:
Vineri, 13 august, de la ora 21:00 - „Fata din curcubeu"(București) / „Târguială cu bucluc" (Constanța)
Sâmbătă, 14 august, de la ora 21:00 - „Poveste din Bucureștiul de odinioară" - Concert Miruna Ionescu și Taraful

Duminică, 15 august, de la ora 21:00, „Emigranții" - Teatrul Mic București
Vineri, 20 august, de la ora 21:00 - „Ivan" - Teatrul din Stejari Iași
Sâmbătă, 21 august, de la ora 21:00 - „Viață conjugală anormală" - București
Duminică, 22 august,  de la ora 21:00 - „Soț de vânzare" - București
Vineri, 27 august, de la ora 21:00 - Concert muzică ușoară românească
Sâmbătă, 28 august, de la ora 21:00 - Concert Mihalache Band
Duminică, 29 august, de la ora 21:00 - „Actrițele" - Constanța
 
Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firmă nouă în Constanța! Iată unde își are sediul

02 May 2024 622

Tribunalul Constanța radiază Encanto Dance SRL! Firma a avut punct de lucru în Tomis Mall

29 Apr 2024 404

Un spectacol din repertoriul Teatrului de Stat Constanța, selectat pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

29 Apr 2024 454

Ce poți face în Constanța sâmbătă, 27 aprilie 2024?Iată programul complet al evenimentelor

27 Apr 2024 1122

Constanța Concertul de Paști „Sărbătoare Luminată” la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

26 Apr 2024 535

Mai multe evenimente programate astăzi la Constanța! Unde pot petrece constănțenii și turiștii la malul mării

26 Apr 2024 662

Evenimente de neratat în acest weekend, la Constanța!

25 Apr 2024 4408

Teatrul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, la Festivalul Regional de Teatru „Caragiale între trecut, prezent și... viitor”​ (FOTO)

22 Apr 2024 567

Constanța Programul Teatrului „Căluțul De Mare” în următoarea perioadă

19 Apr 2024 435

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 631

Terapie prin dans pentru vârstnici. Cursuri la Constanța (VIDEO)

15 Apr 2024 541

Caravana Shakespeare vine la Tulcea

14 Apr 2024 483

Surprize pentru cei mici pregătite de Teatrul „Căluţul de mare” Constanța, în perioada următoare

12 Apr 2024 502

Autorizația de construire, emisă de Municipalitate Reabilitarea Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ din Constanța, în linie dreaptă

11 Apr 2024 523

Servicii de verificare tehnică CJ Constanța reia licitațiile pentru construirea şi dotarea unui teatru pentru copii şi tineret în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinte ale Naturii Constanţa!

07 Apr 2024 612