Sistemul informatic de monitorizare electronică, extins în 20 de județe. Printre ele se află și Constanța

  • Începând de astăzi, 1 ianuarie 2024, 20 de județe au intrat în etapa a doua de implementare a Sistemului Electronic de Monitorizare Electronică.
 
Începând de astăzi, 1 ianuarie 2024, 20 de județe au intrat în etapa a doua de implementare a Sistemului Electronic de Monitorizare Electronică, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
 
Astfel, sistemul va fi operaționalizat în Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea.
 
Pentru punerea în aplicare a prevederilor legale, au fost achiziționate 2.400 de kituri de monitorizare.
 
Astfel, sistemul va fi extins după ce, începând cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit funcțional în municipiul București și județele Iași, Mureș și Vrancea, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție.
 
Conform HG nr. 1025 din 10 august 2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem-pilot, precum și a celor privind operaționalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, monitorizarea electronică în sistem pilot urmează să se aplice în trei etape, determinate prin raportare la cazurile de aplicare și la aria teritorială la nivelul căreia urmează să fie operaționalizat sistemul.
 
Au fost identificate și amenajate spațiile destinate desfășurării activităților de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară desfășurării activității de monitorizare electronică fiind definitivată.
 
Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.
 
Utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecția integrității fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor, sau pe viitor, respectarea regulilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu și a supravegherii la distanță.

 
Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.
 

Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive, prin eliminarea intervenției umane, acolo unde este posibil, și înlocuirea acesteia cu reguli obiective.
 
După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere nu va avea acces la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic. Numai în măsura în care va fi generată o alertă (ce notifică încălcarea unei reguli stabilite) va fi posibilă asocierea identificatorului dispozitivului cu datele cu caracter personal existente în cazul de monitorizare, prin preluarea, în mod automat, odată cu generarea alertei și transmiterea acestora, împreună cu alte date de intervenție, către dispeceratul SIME și SNUAU 112 și astfel, către cel mai apropiat organ de ordine publică, pentru intervenție.
 
Dispozitivul electronic de supraveghere, pentru persoana supravegheată, în cazul aplicării ordinului de protecție provizoriu și ordinului de protecție, al aplicării ordinului european de protecție, control judiciar și control judiciar pe cauțiune, executării măsurii arestului la domiciliu, supravegherii la distanță, este alcătuit dintr-o componentă de tip brățară, care va fi atașată la glezna sau, prin excepție, la brațul persoanei.
 
Dispozitivul electronic de supraveghere va avertiza persoana supravegheată de producerea unei alerte. Alertele vizate sunt alerta de apropiere, alerta de părăsire neautorizată a imobilului, alerta de depășire neautorizată a unui perimetru stabilit (zona de incluziune), alerta de intrare neautorizată într-un perimetru stabilit (zona de excluziune), alerta de atingere a nivelului critic de descărcare a acumulatorului și altele.
 
Inspectoratul General al Poliției Române, în calitate de autoritate contractantă, a semnat, la data de 1 septembrie 2022, acordul-cadru pentru achiziția sistemului informatic și a 15.000 de kituri de monitorizare, în vederea implementării Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.
 
Acordul-cadru este implementat pe parcursul a 48 de luni, valoarea totală fiind de 165.782.991 de lei fără TVA.
 
În primele 11 luni ale anului 2023, la nivelul DGPMB și al inspectoratelor de poliție județene Iași, Mureș și Vrancea, unități care au intrat în etapa I a Proiectului Pilot pentru implementarea SIME, au fost emise 3.320 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 2.174  de ordine de protecție provizorii și 1.146  de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).
 
În 428 de situații a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând 12,9% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.
 
În ceea ce privește infracțiunile constatate, în București și județele Iași, Mureș și Vrancea, au fost înregistrate 365 de infracțiuni, dintre care 16 de distrugere, 278 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 71 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu.
 
Pentru 27 dintre persoanele cercetate pentru aceste infracțiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 18 rețineri, 4 arestări preventive și 5 control judiciar.
 
Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Constanţa, printre judeţele care vor beneficia de Sistemul informatic de monitorizare electronică în 2024

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ClujUrmărit în trafic

01 May 2024 362

IPJ ClujActivitățile Serviciului Criminalistic în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj

25 Apr 2024 311

IPJ Constanța Au început înscrierile la Școala de Agenți de Poliție

24 Apr 2024 517

IPJ ClujÎn cauză a fost produs un prejudiciu în valoare de peste 360.000 de lei

24 Apr 2024 306

IPJ ClujAutoturism răsturnat pe strada Avram Iancu din localitatea Florești

12 Apr 2024 277

IPJ ClujBărbați din municipiul Câmpia Turzii, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și violare de domiciliu

10 Apr 2024 290

IPJ ClujTânăr surprins pe raza localității Berindu fără permis de conducere

09 Apr 2024 276

IPJ ClujBicicliști care se aflau sub influența băuturilor alcoolice

08 Apr 2024 309

IPJ ClujAcțiune rutieră organizată în Huedin și în comunele arondate

04 Apr 2024 321

IPJ ClujNu există nicio scuză pentru agresiune asupra copiilor!

04 Apr 2024 322

IPJ ClujOrdonanță de reținere, pentru 24 de ore

03 Apr 2024 329

IPJ ClujTrafic de droguri

29 Mar 2024 473

IPJ ClujPoliția Rurală Apahida au dispus reținerea unui bărbat de 39 de ani

27 Mar 2024 654

IPJ ClujUn tânăr, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Dej, a fost arestat preventiv

22 Mar 2024 363

IPJ ClujPolițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj au documentat activitatea infracțională a trei bărbați

14 Mar 2024 512