Start într-o nouă ediție a programului Rompetrol - „Pregătit pentru Carieră”

  • KMG International (Rompetrol) a lansat ieri a XXI-a ediție a programului „Pregătit pentru Carieră”
  • Programul se va desfășura în perioada 1 septembrie – 31 octombrie
  • Procesul de recrutare a demarat în luna mai
  • Cei 49 de absolvenți și studenți vor trece prin toate departamentele importante din Petromidia Năvodari, Vega Ploiești și Rompetrol Well Services
 
KMG International (Rompetrol) a lansat ieri a XXI-a ediție a programului „Pregătit pentru Carieră”, care se va desfășura în perioada 1 septembrie – 31 octombrie. De 20 de ani, Grupul susține formarea de specialiști pentru industria petrolieră, iar în acest an, 49 de tineri selectați în urma unor procese de recrutare complexe, vor participa la programele de pregătire.
 
Procesul de recrutare a demarat în luna mai, iar dintr-un total de peste 150 de candidați, 49 de absolvenți de liceu și studenți din Constanța, București și Ploiești au fost aleși să participe la program, în baza rezultatelor obținute în testările preliminare. Tinerii vor beneficia de expertiza a peste 45 de mentori din rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și în cadrul Rompetrol Well Services.

Ținând cont de contextul pandemic actual, programul a fost structurat în sistem hibrid, cu o parte care urmează să se desfășoare în online (teorie, workshop-uri de dezvoltare a competențelor soft, testări) și o parte în care tinerii vor putea face vizite on-site în unitățile de producție. Pe timpul vizitelor, vor fi respectate toate normele de protecție sanitară, de distanțare socială și de siguranță, prevăzute intern în cadrul companiilor.

Cei 49 de absolvenți și studenți vor trece prin toate departamentele importante din Petromidia Năvodari (rafinare, petrochimie, utilități, mentenanță, rampe și laboratoare), Vega Ploiești (rafinare, utilități, mentenanță și rampe) și Rompetrol Well Services (producție și financiar).

„Mereu am căutat, în tinerii care au făcut parte din programul de Internship, să găsim energie și entuziasm, dorință de dezvoltare, ambiție și pasiune pentru viitoarea carieră. În ultimii 20 de ani, am reușit să atragem oameni proactivi, deschiși către noi oportunități, determinați și cu capacitate ridicată de învățare, iar toate abilitățile enunțate au fost șlefuite, în timp, prin implicarea mentorilor și a colegilor mai experimentați. Suntem convinși că vom atinge, și în acest an, standardul de calitate pe care ni-l dorim, iar tinerii care au fost selectați pot ajunge adevărați profesioniști ai industriei”, a declarat Gina Cruceru, Director Resurse Umane în cadrul Grupului KMG International (Rompetrol).

 
 
La fel ca în 2020, internii vor primi la finalul celor două luni ale programului, două certificări: una de absolvent al programului Rompetrol - „Pregătit pentru Carieră” şi certificarea „Knowing Yourself” în urma parcurgerii programului de dezvoltare personală - Leaders Explore, desfășurat împreună cu Fundația Leaders.

În ultimii 20 de ani, programul „Pregătit pentru Carieră” a strâns peste 1.500 de tineri cu potențial să construiască o carieră în industria petrolieră. În momentul de față, sute de angajați ai Rompetrol Rafinare și ai altor companii membre KMG International (Rominserv, Rompetrol Quality Control și Midia Marine Terminal) sunt foști participanți la programele de formare, iar dintre ei, mulți au ajuns să ocupe funcții importante în cadrul Grupului.

Rompetrol Rafinare operează rafinăria Petromidia Năvodari, cea mai importantă capacitate de rafinare a țițeiului din România, cu o cotă de producție, la nivel național, de aproximativ 40%. De asemenea, compania deține și rafinăria Vega Ploiești, cea mai longevivă unitate de profil din Români și unic producător național de bitum și solvenți ecologici (hexan, white spirit etc.).

Rompetrol Well Services este una din cele mai importante companii din segmentul de piață specific din România. Cu o experienţă de circa 70 de ani, compania oferă o gamă largă de servicii specializate pentru sonde de ţiţei şi gaze naturale.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 557

Răspuns pozitiv de la APM Constanța Rompetrol Rafinare SA poate transforma un cazan cu circulație naturală în cazan cu circulație forțată multiplă

31 Mar 2024 521

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1699

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1526

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 700

Rompetrol Rafinare SA anunță noi investiții pentru care a solicitat acord de mediu de la APM Constanța

17 Mar 2024 613

Rompetrol Rafinare SA, reclamant într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

12 Mar 2024 804

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 761

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 899

Rompetrol Rafinare SA a solicitat acord de mediu pentru construirea unei conducte de racordare la Făclia, județul Constanța

01 Mar 2024 727

Constanța Reparații la instalația MHC, efectuate de Rompetrol Rafinare. Documentația, depusă la Mediu

15 Feb 2024 685

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete din această noapte din cauza unei avarii

11 Feb 2024 3744

RAJA Constanța Consumatorii din Eforie Nord, Lazu și Agigea, fără apă la robinete

11 Feb 2024 773

Atenție, se oprește apa în localitățile Eforie Nord, Lazu și Agigea!

09 Feb 2024 735

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete la începutul săptămânii viitoare

08 Feb 2024 4335