Știri Constanța De astăzi, un tronson al străzii Ciprian Porumbescu și-a schimbat regimul de circulație

foto: Primăria Constanța
Circulația rutieră a fost reorganizată pe strada Ciprian Porumbescu, între strada Unirii și strada Pescarilor. De astăzi, circulația autovehiculelor este permisă doar dinspre strada Unirii spre strada Pescarilor.

Instituirea regimului de sens unic pe această stradă a fost necesară pentru a oferi o alternativă de circulație autovehiculelor cât și pentru decongestionarea traficului rutier din proximitatea Școlii Gimnaziale Nr. 3 „Ciprian Porumbescu”. Prin implementarea acestei măsuri, se va facilita accesul elevilor și cadrelor didactice în unitatea de învățământ, iar trotuarele vor fi eliberate de autovehiculele parcate neregulamentar, transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial.

Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost avizat favorabil de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier și Comisia de Circulație, fiind realizat la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia.
 

În contextul noilor reglementări, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră, a mai punctat sursa citată. 




Citește și:

Consilierii locali USR vor ca primăria să organizeze banda „Kiss&Ride”, pe strada Ciprian Porumbescu în zona Școlii nr. 3 din Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se cere insolvența Confort Urban SRL, controlată de Consiliul Local Constanța! Newlife Construct SRL cere, în instanță, aproape 80.000 de euro (DOCUMENT)

08 Feb 2024 3623

Constanța Cupa organizată în memoria lui Cătălin Agafiței și-a derulat prima ediție (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Jan 2024 1113

Primăria Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea vânzării a 8 terenuri intravilane în localitatea Poarta Albă

25 Jan 2024 1490

Primăria Poarta Albă, județul Constanța, contract cu două firme pentru alimentarea cu apă și canalizarea din zona E

13 Jan 2024 1625

Consilierii locali USR vor ca primăria să organizeze banda „Kiss&Ride”, pe strada Ciprian Porumbescu în zona Școlii nr. 3 din Constanța

12 Jan 2024 659

Atenție șoferi! Un nou sens unic va fi instituit pe o stradă din municipiul Constanța

11 Jan 2024 1263

Știri Constanța Un nou sens unic la Constanța!

09 Jan 2024 6588

RAJA Constanța Avarie în Constanța! Iată consumatorii afectați

04 Dec 2023 7051

Primăria Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea vânzării unor terenuri intravilane în localitatea Poarta Albă

01 Nov 2023 955

In memoriam Aida Abagief, soprana de renume internațional „adoptată” de Constanța

30 Oct 2023 1337

Oficial de la IPJ Constanța despre persoana care amenința că dă foc unei clădiri de pe strada Ciprian Porumbescu

16 Oct 2023 944

170 de ani de la nașterea lui Ciprian Porumbescu, patronul spiritual al Școlii Gimnaziale nr. 3 din Constanța

16 Oct 2023 1283

Știri Constanța azi UPDATE. Oficial de la IPJ Constanța. O persoană amenință că dă foc unei clădiri de pe strada Ciprian Porumbescu din Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Oct 2023 5098

Grigore Nica, compozitorul „adoptat” de Tulcea și cu o parte din carieră realizată peste ocean

13 Oct 2023 1026

Apă oprită, în Constanța! Care sunt zonele afectate

06 Oct 2023 1228