Știri Constanța Poliția locală a sancționat proprietarul unor capre lăsate nesupravegheate pe drumurile publice (FOTO)

Polițiștii locali au fost sesizati cu privire la faptul că pe un drum public din municipiul Constanța, mai multe capre au fost lăsate nesupravegheate.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, a fost identificat proprietarul care a fost sancționat contravențional pentru nesupravegherea animalelor astfel încât să nu treacă sau să rămână libere pe drumurile publice, spații verzi și terenuri în perimetrul construibil al municipiului Constanța, în conformitate cu prevederile H.C.L Constanța nr. 77 privind aprobarea Regulamentului privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, art 12, pct.10, lit.f., transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial.

Vă reamintim că poliţiştii locali monitorizează în permanenţă întreg municipiul Constanţa şi manifestă toleranţă zero faţă de persoanele care încalcă prevederile legale.

Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetăţenii şi îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legii la numerele de telefon 0241.484.205 şi 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro, mai punctează sursa citată. 

foto: Primăria Constanța 


Citește și:

Scene de impact surprinse de pasagerii unei nave, pe Canalul Sulina. Un șacal a dat iama într-o turmă de capre (VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 345

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 348

​Un nou termen în dosarul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Cuza Vodă. Ce au decis magistrații

27 Apr 2024 434

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 329

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 441

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 484

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 506

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 457

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 463

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 395

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 774

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 616

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 466

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 480

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 799