Știri Constanța Produsele specifice sărbătorilor de iarnă vor putea fi comercializate în piețele agroalimentare din municipiu

Sursă foto: Administrația Fondului Imobiliar
  • În luna decembrie, în piețele agroalimentare din Constanța, aflate în gestionarea societății Administrația Fondului Imobiliar SRL pot fi comercializate produse specifice Sărbătorilor de iarnă.
 
În luna decembrie, în piețele agroalimentare aflate în gestionarea societății Administrația Fondului Imobiliar SRL pot fi comercializate produse specifice Sărbătorilor de iarnă, transmite un comunicat din partea Administrației Fondului Imobiliar SRL.
 
Locațiile de sezon vor fi atribuite agenților economici interesați, în ordinea primirii cererilor. Prețul practicat de societate pentru locațiile de sezon pe platoul piețelor Grivița, Tomis III, Tomis Nord, I. L. Caragiale, Brotăcei și Tic - Tac este de 7,5 lei mp/zi.
 
Cei interesați pot depune o cerere tip, însoțită de recomandarea intendenților din piață și actele firmei, la sediul AFI SRL din municipiul Constanța, Bulevardul Tomis nr. 101. Cererea se poate ridica de la sediul societății sau poate fi descărcată accesând următorul link: https://afi-constanta.ro/piete-targuri-si-oboare-formulare/, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Licitații Constanța: AFI SRL vrea să expertizeze mai multe clădiri clasate monument istoric aflate în patrimoniu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Fondului Imobiliar A început comercializarea cărnii de miel și ied în interiorul halelor de lactate în unele piețe din Constanța

26 Apr 2024 532

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 536

Ședință CL Constanța Proiect privind probarea scutirii de la plată chiriei pentru spațiile locative cu destinația de locuință în administrarea societății Administrația Fondului Imobiliar SRL (DOCUMENT)

21 Apr 2024 413

Justiție Constanța Un nou termen în dosarul dintre Administraţia Fondului Imobiliar SRL și General Grup SRL

16 Apr 2024 521

Piețele agroalimentare din Constanța, pregătite pentru Sărbătorile Pascale

09 Apr 2024 595

Directorul Neptun Olimp SA este candidatul PSD la primăria Eforie

06 Apr 2024 1141

Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța, contract cu Gamma Ink Service. Ce servicii vor fi furnizate (DOCUMENT)

04 Apr 2024 512

Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța are de primit mii de euro de la Asociația Culturală Petre Țuțea! Decizia Tribunalului (MINUTA)

02 Apr 2024 520

Cumpărări directe Constanța O firmă cu un singur angajat a semnat cu Administrația Fondului Imobiliar SRL. Iată ce contract și-a adjudecat (DOCUMENT)

01 Apr 2024 504

Licitații publice AFI SRL a încheiat două contracte cu Proiect Casa SRL. Este vizat oborul de pe Aurel Vlaicu! (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 504

Constanța Cât a plătit AFI SRL pentru firma care a realizat expertiza tehnică ce vizează demolarea Bazarului Gorbaciov?

01 Apr 2024 614

Justiție Constanța Administrația Fondului Imobiliar SRL, la judecată cu o societate din Valu lui Traian

30 Mar 2024 668

Administrația Fondului Imobiliar SRL, în proces cu trei firme. Dosarul, pe rolul Judecătoriei Constanța

30 Mar 2024 422

AFI SRL Piețele agroalimentare din Constanța vor funcționa după programul de vară

29 Mar 2024 817

Justiție Constanța Procesul dintre AFI SRL și Olgun Expres SRL a ajuns la Judecătoria Constanța

23 Mar 2024 629