Teatrul de Stat Constanța a primit Premiul de Excelență pentru contribuția adusă la dezvoltarea culturală a municipiului de la CCINA Constanța (GALERIE FOTO)

Foto: Facebook Teatrul de Stat Constanța

Teatrul de Stat Constanța a primit, în cadrul evenimentului Topul Firmelor din Constanța 2023, organizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța la data de 19 octombrie 2023, Premiul de Excelență „pentru contribuția fundamentală adusă în ultimii ani la dezvoltarea culturală a municipiului Constanța, pentru organizarea SEAS, cel mai amplu eveniment cultural anual din orașul de la malul mării, dar și pentru pagina de istorie scrisă o dată cu primirea premiului Uniter Cel mai bun spectacol al anului 2022 pentru Seaside Stories”.
 
Premiul a fost înmânat către managerul TSC, regizorul Erwin Șimșensohn, de Mihai Daraban, președintele CCINA Constanța.
 
Cu această ocazie, managerul teatrului a vorbit celor peste 400 de participanți despre importanța parteneriatului dintre mediul de afaceri și mediul cultural și despre beneficiile sustenabile pe termen lung pe care le vor avea asupra societății și comunității locale investițiile publice dar și private în dezvoltarea culturală.
 
Citește și:
Solid House și Mesta Marmură și Travertin, conduse de Ramazan Gur, au ocupat primul loc în Topul județean al firmelor!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 591

Teatrul de Stat Constanța caută colaboratori pentru proiectele derulate pe perioada verii. Unde trimiți CV-ul

09 Apr 2024 494

Patru spectacole în luna aprilie la Teatrul de Stat Constanța, printre care și noua producție, „Casa Bernardei Alba”

30 Mar 2024 766

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 622

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural

25 Mar 2024 815

„Memoria apei”, o tragicomedie excepțională, pe scena Teatrului de Stat Constanța

23 Mar 2024 771

„Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, noul spectacol pregătit de Teatrul de Stat Constanța (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 636

La Teatrul de Stat Constanța O radiografie a psihicului adolescentin, în piesa „Jocuri în curtea din spate”

10 Mar 2024 486

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 656

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 541

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 484

Achiziții de aproape un milion de lei la Teatrul de Stat Constanța. Iată firmele câștigătoare (DOCUMENT)

05 Mar 2024 525

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1053

Început de primăvară la Teatrul de Stat Constanța, cu „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”

02 Mar 2024 709

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 873