Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Mare. Ce trebuie să facă femeile în Lunea Mare

Cruce Foto Pixabay
  • Săptămâna mare, numită și săptămâna patimilor, este reprezentată de ultima săptămână din postul Sfintelor  Paște.

Totodată, săptămâna mare este săptămâna deniilor, toate zilele acestei săptămâni fiind considerate, încă de la începuturile creștinismului, mărețe și sfinte și, chiar din seara de Florii, se citesc deniile, slujbe de priveghere care se săvârșesc doar în săptămânile a cincea și a șaptea ale Postului Paștelor.

Luni, se citește, mai înainte de toate, istoria lui Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament în care Biserica a văzut preînchipuirea lui Hristos. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim.

Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”

Marți,  ziua a doua a Sfintei Săptămâni, denumită și Marțea Seacă este dedicată predicii de pe Muntele Măslinilor, când Iisus a anticipat distrugerea marelui Templu, dar și propriile patimi, cu doar trei zile înainte de a fi judecat. Credincioșii sunt îndemnați la priveghere, să fie, cu alte cuvinte, pregătiți, în orice clipă să-l întâmpine pe Iisus.

În Marțea Seacă, există superstiția conform căreia țăranii trebuie să se spele ritualic pentru a seca bolile. Centrându-se pe termenul generic al săptămânii (a seca, secare, secat), ziua este caracterizată de practici magice ambivalente, ce utilizează atât magia negativă (interdicții pentru a nu stârni golul, secul, nenorocul), cât și pe cea pozitivă (scăldatul ritualic, pentru a seca bolile).

Sursa: ​traditii-superstitii.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1009

Raport covid pentru săptămâna 25 - 31 martie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

02 Apr 2024 756

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 668

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci acasă cu Minaur Baia Mare. O veritabilă finală pentru argintul în Liga Națională!

29 Feb 2024 947

Horoscop pentru duminică, 25 februarie 2024. Se anunță momente favorabile de a petrece în familie, alături de rude si persoanele dragi pentru una dintre zodii

25 Feb 2024 911

Horoscop pentru sâmbătă, 24 februarie 2024. Pentru un nativ, momente favorabile de a petrece în familie

24 Feb 2024 1013

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 966

Teatrul „Căluțul de Mare” Constanța anunță un spectacol în avanpremieră. Când va avea loc

05 Jan 2024 805

Primăria Constanța a publicat titlul proiectului de hotărâre Procurorii DNA cer CLM Constanța să se constituie parte civilă în dosarul penal format după concursul cu bărci de mare viteză de pe lacul Siutghiol

05 Jan 2024 1052

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 745

Calendar ortodox Astăzi, 24 decembrie 2023, Ajunul Crăciunului. Ce semnificație religioasă are?

24 Dec 2023 3398

Raport covid 27 noiembrie - 03 decembrie 2023. Copii internați la Constanța (DOCUMENT)

05 Dec 2023 1024

Raport coronavirus În spitalele din județul Constanța sunt internați patru pacienți cu Covid 19 (DOCUMENT)

17 Oct 2023 1017

Raport Coronavirus pentru intervalul 02-08 octombrie Nici o persoană nu este internată la Constanța! (DOCUMENT)

10 Oct 2023 1387

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, un nou meci tare în campionat, cu Minaur Baia Mare

29 Sep 2023 1025