Tribunalul amână pronunţarea pe redeschiderea urmăririi penale în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor

Foto: ISU PrahovaTribunalul Prahova a amânat luni decizia în dosarul privind redeschiderea de către DNA a urmăririi penale în speţa ce viza modul în care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au făcut controale la mai multe pensiuni şi crame din judeţ, printre care şi la Ferma Dacilor.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au amânat pronunţarea unei decizii pentru marţi, 23 ianuarie.

Dosarul care are ca obiect "confirmare redeschidere urmărire penală", intimaţi fiind fostul prim-adjunct al inspectorului-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Dumitru Elisei, şi Cristina Chelba, fost inspector de prevenire din cadrul ISU Prahova, a fost înregistrat la Tribunalul Prahova în data de 29 decembrie, la trei zile după incendiul de la Ferma Dacilor soldat cu opt morţi şi doi răniţi.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, la sfârşitul lunii decembrie, că se ştia că la ISU Prahova sunt anumite probleme, motiv pentru care foştii şefi de la această instituţie s-au pensionat în urmă cu doi ani, plecând din serviciu "nu cu voia lor".


"Vreau să subliniez un lucru. Fostul inspector-şef şi fostul prim-adjunct s-au pensionat, plecând din serviciu, nu cu voia lor. Deci, la ISU Prahova se ştia că sunt anumite probleme, motiv pentru care au plecat primii doi de la conducere. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu aproximativ doi ani. Normal, nu ştiam de situaţia specifică a Fermei Dacilor, dar au fost eliminate persoane din sistem, prin trecerea în rezervă, ştiind că există anumite probleme acolo", a afirmat Arafat, într-o conferinţă de presă.


Fostul inspector-şef de la ISU Prahova Mihai Drăgan şi adjunctul său, Elisei Dumitru, au ieşit la pensie în 2021, după ce au apărut suspiciuni că ar fi trecut cu vederea unele nereguli descoperite la mai multe pensiuni şi crame din Prahova, printre care şi la Ferma Dacilor.

Colonelul Elisei Dumitru Tiberiu a fost vizat de un dosar al DNA, clasat în luna martie 2023, din lipsă de probe.

DNA a investigat posibila implicare în mod direct şi în repetate rânduri a colonelului Elisei Dumitru Tiberiu în activitatea subordonaţilor, în sensul că le-ar fi solicitat acestora să nu amendeze mai mulţi agenţi economici din Prahova pentru abateri pe linia securităţii la incendiu.

În iulie 2019, inspectorii de la ISU Prahova au efectuat un control la pensiunea Ferma Dacilor din satul Tohani, complexul fiind administrat, prin interpuşi, de Cornel Dinicu, prin firma Ferma Dacilor Production SRL.

Deşi pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, pompierii au dat doar un avertisment şi în schimb ar fi primit o masă de protocol.

Incendiul izbucnit în data de 26 decembrie la Ferma Dacilor s-a soldat cu opt victime decedate, cinci adulţi şi trei copii, precum şi doi răniţi. 



Sursa: Agerpres.ro 


Citește și: 

Incendiul de la Ferma Dacilor. Administratorii contestă mandatele

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, rămâne în arest la domiciliu

27 Feb 2024 490

Prahova Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, scapă de arestul preventiv, fiind plasat în arest la domiciliu

01 Feb 2024 752

Incendiul de la Ferma Dacilor Procurorii cer prelungirea arestului în cazul administatorilor complexului turistic din Tohani

28 Jan 2024 602

Decizia Tribunalului este definitivă Funcţionara ce fusese arestată preventiv pentru 30 de zile în dosarul Ferma Dacilor, plasată sub control judiciar

26 Jan 2024 789

Președintele ANPC, Constantinescu, nu se consideră vinovat pentru tragicul incident de la Ferma Dacilor

26 Jan 2024 754

Dosarul Ferma Dacilor. Instanţa amână judecarea contestaţiei funcţionarei arestată preventiv

25 Jan 2024 630

Oficial de la IGSU! Inspectorul șef al ISU Prahova, eliberat din funcție după incendiul de la Ferma Dacilor

23 Jan 2024 766

Incendiul de la Ferma Dacilor Primarul de la Gura Vadului, dus cu mandat la audieri

17 Jan 2024 626

Magistrații amână judecata privind redeschiderea umăririi penale în legătură cu controlul ISU de la Ferma Dacilor

11 Jan 2024 794

Mii de unități de cazare din județul Constanța, exceptate de la obligativitatea autorizării la securitate la incendiu (DOCUMENT)

10 Jan 2024 1171

Patronul complexului turistic Ferma Dacilor, rămâne în arest preventiv

09 Jan 2024 740

Tribunalul Prahova urmează să judece contestaţiile inculpaţilor arestaţi în dosarul Ferma Dacilor

09 Jan 2024 632

Cererea procurorilor DNA de redeschidere a urmăririi penale în dosarul care viza modul în care au fost făcute controalele de la Ferma Dacilor, depusă la Tribunalul Prahova

08 Jan 2024 656

Incendiul de la Ferma Dacilor. Administratorii contestă mandatele

04 Jan 2024 675

Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, arestat preventiv! Doi administratori, în arest la domiciliu

03 Jan 2024 788