Turistii au ocolit litoralul Agentiile de turism au vandut mai putine bilete anul acesta

plaja_turisti_06.jpgPromovarea programelor low cost, de tipul „Litoralul pentru toţi", ar fi una dintre soluţii

La sfârşit de sezon, cu câţiva curajoşi care au profitat de oferte şi au ales să se bucure de soare pe litoral în luna septembrie, bilanţul agenţiilor de turism nu arată cum ar fi vrut directorii lor. Semnalele că turiştii au ocolit litoralul românesc în această vară vin atât din partea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), cât şi din cea a Direcţiei Judeţene de Statistică din Constanţa.

Criza pe de-o parte, serviciile care lasă de dorit şi preţurile piperate pe de altă i-au făcut pe turişti să renunţe să se mai întoarcă în staţiunile din Constanţa. Informaţiile centralizate de ANAT, privind cifrele de vânzări ale agenţiilor membre, arată că în acest sezon s-a înregistrat o scădere de 18 procente a încasărilor faţă de 2008. Se pare însă că aceste diminuări ale vânzărilor nu îi sperie pe directorii agenţiilor, dat fiind faptul că la începutul verii se estimase o scădere majoră. „Chiar dacă scăderile cu care ne confruntăm sunt clar mai mici decât ceea ce se preconiza la începutul sezonului estival, ANAT apreciază că trebuie să se ia în considerare cu maximă atenţie tendinţa de scădere cu care se confruntă destinaţia, pe fondul crizei economice, să se analizeze cauzele şi să se propună un set de măsuri necesare pentru a menţine atractivitatea destinaţiei în perspectiva sezonului estival 2010", a declarat Corina Martin, preşedinte al ANAT. Promovarea agresivă a programelor „Înscrieri timpurii 2010", „Litoralul pentru toţi" şi „Week-end pentru toţi" este una dintre soluţiile agenţiilor de turism pentru a readuce turiştii în staţiunile autohtone. De asemenea, se consideră că vor aduce un beneficiu facilităţile de tipul: doi copii au gratuit în cameră cu doi adulţi, taxe piscină, parcare incluse în tariful de bază, serviciile de tip umbrelă şi şezlong să nu se mai plătească pe plajă pentru turiştii cazaţi în hotelul de care aparţine zona respectivă, validarea şi implementarea Legii tichetelor de vacanţă şi biletele de odihnă şi cele de tratament acordate în prezent de Casa Naţională de Pensii să fie date prin intermediul agenţiilor de turism.

Turist de week-end

Datele Direcţiei Judeţene de Statistică din Constanţa arată, de asemenea, o scădere a numărului de persoane care aleg să-şi petreacă vacanţele pe litoralul autohton. Este vorba atât despre români, cât şi despre străini. Statistica arată că numărul turiştilor sosiţi la mare între ianuarie şi iulie 2009 a fost de 5.138,8 mii de persoane, faţă de 5.515,5 mii înregistrate în aceeaşi perioadă din 2008. De asemenea, s-a constatat că sejurul mediu a scăzut în acest interval de la 4,3 la 3,9 zile. Nici turiştii străini nu au mai fost interesaţi ca în alţi an de plajele însorite de la malul Mării Negre. Prin urmare, în primele şapte luni ale anului în curs, în staţiunile din judeţul Constanţa şi-au petrecut vacanţele 29,4 mii de turişti străini, cu 7,9 mii mai puţini faţă de aceeaşi perioadă a lui 2008.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

surmelis argentina pusa

22 Sep, 2009 10:09

Daca romanilor nu le place LITORALUL ROMANESC ,pot opta pentru LITORALUL BULGARESC, ma refer la BALCIC ,care doar este construit de REGINA MARIA a ROMANIEI. Sunt sigura ca daca ar fi trait in anii nostrii,ar fi luptat ca acest LOC ROMANESC sa fie folosit de romani, ca al lor nu ca la straini . Dar pentru a nu face RAZBOI intre cele doua state , trebuie sa se ajunga la un compromis ,care consta in faptul ca ROMANII sa aiba reduceri de 50% din chetuielile unui turist ,indiferent ca vine saptamanal sau numai in concediu vara.

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 425

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 672

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 924

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1234

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1511

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 939

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 750

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 583

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 801

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 669

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 580

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 963

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 602

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 725

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 741