Actualitate

Un consilier al primarului Făgădău şi viceprimarul Babu au donat sânge. Fostului prefect Pârjol nu i-a fost permisă donarea

50 de angajaţi ai Primăriei Municipiului Constanţa, ai RADET, ai SPIT şi ai Direcţiei de Evidenţă a Persoanei au donat sânge în cadrul campaniei demarate de municipalitate împreună cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine „Dă viaţă din viaţă ta! Donează sânge!“. Campania vine pe fondul datelor negative din statistici, care arată că sub 2% dintre români donează, asta în timp ce media europeană este de 6%. La acţiunea de donare de sânge au participat şi un consilier al primarului Decebal Făgădău, şi viceprimarul Dumitru Babu.
 
Dacă Mihai Petre a putut dona fără probleme, acesta fiind un donator cu state vechi, celuilalt consilier al edilului-şef, fostul prefect şi ambasador Marian Pârjol, nu i-a fost permisă donarea, deoarece nu a putut prezenta o adeverinţă eliberată de medicul de familie din care să reiasă că este luat în evidenţă cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge. Persoanele cu vârsta de peste 50 de ani sunt rugate să prezinte o astfel de adeverinţă în momentul în care se prezintă la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine.
 
Pot dona sânge persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani (pentru prima donare - 18-60 de ani în funcţie de evaluarea medicală), cu greutatea de peste 50 kg (în funcţie de înălţime, constituţie), care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecţie HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă etc.
 
Este interzis consumul de băuturi alcoolice cu 3 zile înainte de donarea propriu-zisă. În ziua donării se recomandă un mic dejun uşor (sandviciuri, fructe, lactate) şi minimum 500 ml de lichide. Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază la cerere de: 7 tichete de masă pentru produse alimentare, o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariaţi, elevilor, studenţilor şi militarilor, decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/reşedinţă înscrisă în actul de identitate şi localitatea unde se efectuează donarea de sânge. Toţi cei care vor şi pot să doneze sunt aşteptaţi la sediul CRTS Constanţa, str. Nicolae Iorga nr. 85, cu un act de identitate valabil.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preoți din Arhiepiscopia Tomisului, donatori de sânge (galerie foto)

19 Sep 2019 699

Locuitorii din Corbu sunt aşteptaţi să doneze sânge

04 Sep 2019 499

Criză de donatori! Se poate dona şi în week-end

29 Aug 2019 427

Acțiune de donare de sânge în Constanța. Când și unde va avea loc

27 Aug 2019 486

Apel către locuitorii ConstanțeiCentrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, aflat în criză de donatori, vă așteaptă în această sâmbătă

24 Jul 2019 201

Acţiune de donare de sânge la Mangalia! Când şi unde va avea loc

21 Jul 2019 671

Constănţenii din Topraisar sunt aşteptaţi să doneze sânge

09 Jul 2019 1391

Caravana Blood Network ajunge la Constanţa! Donatorii primesc bilete gratuite la Untold sau Neversea

28 Jun 2019 894

Acţiune de donare de sânge la Hârşova! Când va avea loc

13 Jun 2019 513

Apel urgent al Centrului de Transfuzii Sanguine Constanța. Este nevoie de donatori de sânge

08 Jun 2019 1402

Acţiune de donare de sânge la Cernavodă! Când şi unde va avea loc

28 May 2019 545

Apel urgent către locuitorii județului Constanța! Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, în criză de donatori de sânge

24 May 2019 6775

O piesă de mobilier urban inedită și-a făcut apariția în Parcul Tăbăcărie din Constanța (galerie foto)

24 May 2019 1004

S-a schimbat legea. Ce primesc în plus donatorii de sânge? De când intră în vigoare

23 Apr 2019 1553

Campania „Dă viață din viața ta! Donează sânge!“. 50 de angajați ai Primăriei Constanța au donat sânge

19 Apr 2019 604