Un număr tot mai mare de locuitori ai Constanței se implică în campania „Adoptă un cățel" (Galerie FOTO)


Sursa foto: Primăria Constanța




 
  • Ieri, mai mulți câini au fost adoptați de la Adăpostul Public de Animale Abandonate Constanța, reflectând gesturi nobile ale comunității în sprijinul acestor animale. În colaborare cu Animal Society și Four Paws International, se va realiza și sterilizarea câinilor de rasă comună, potrivit Primăriei Constanța.

„Mulțumim comunității pentru sprijinul acordat în cadrul campaniilor "Adoptă un cățel" și "Efort comun pentru un viitor mai bun". În colaborare cu Animal Society și Four Paws International și anul acesta se va realiza etapizat și sterilizarea câinilor de rasă comună de pe raza municipiului Constanța”, transmit edilii.


În timp ce autoritățile administrației publice locale depun eforturi pentru protejarea animalelor de rasă comună, adopția, abandonul și sterilizarea sunt responsabilități ce țin de întreaga comunitate, nu doar de autorități.

Adăpostul public de animale abandonate Constanța are o capacitate limitată și oferă îngrijire specializată, însă cățeii, afectuoși și în căutare de cămine sigure, au nevoie de sprijinul și implicarea tuturor locuitorilor pentru adopție și sterilizare.

Peste 400 de suflete așteaptă să fie adoptate, majoritatea fiind rezultatul împerecherii necontrolate, mai menționează primăria.

Totodată, este important să reamintim că sterilizarea câinilor de rasă comună este nu doar o obligație morală, ci și una legală. Conform Legii nr. 258/26.09.2013, nerespectarea prevederilor legale privind sterilizarea câinilor de rasă comună se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 RON”.

Totodată, abandonul câinilor, fie că sunt revendicați sau adoptați, constituie o infracțiune și este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001.

„Numai prin colaborare putem progresa împreună către o normalitate în ceea ce privește protecția și îngrijirea animalelor fără stăpân de pe raza municipiului Constanța”, specifică sursa menționată.


Citește și
Primăria ConstanțaCampania „Adoptă un cățel, salvează o viață” continuă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța la judecată cu o firmă din Medgidia! Dosarul, pe rolul Curții de Apel Constanța

29 Apr 2024 182

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Oltina investește în asfaltarea străzii Pelinului din localitatea Răzoarele (DOCUMENT)

29 Apr 2024 210

Licitații publice Real Data Solutions SRL furnizează servicii de mentenanță pentru Primăria Constanța (DOCUMENT)

29 Apr 2024 215

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 283

Cumpărări directe Constanța Studiu de fezabilitate pentru construire și dotare bază sportivă la Corbu (DOCUMENT)

29 Apr 2024 276

Declarații de avere Constanța Camelia Velicică, secretarul general al comunei Târgușor, avere și interese (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 239

Primăria Techirghiol, județul Constanța, investește aproape 11 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea a 11 străzi din oraș (DOCUMENT)

29 Apr 2024 258

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 381

Hală, pe strada Celulozei din Constanța. Moc Fabrication SRL are acordul Municipalității

29 Apr 2024 291

LIVE TEXT+VIDEO Gihan Eserghep își depune candidatura la Primăria Constanța din partea PUSL - „Vom readuce Constanta acolo unde îi este locul!”

29 Apr 2024 479

LIVE TEXT+VIDEO Ovidiu Cupșa își depune candidatura la Primăria Constanța din partea AUR-„Este o zi în care începe o nouă eră pentru Constanța”

29 Apr 2024 511

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 647

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 401

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 450

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 503