Uriaşul cu suflet mare este iubit de toată lumeaGhiţă Mureşan - „Doar dacă nu ies din casă nu dau niciun autograf!" (Galerie foto)

Ghita-GhitaMuresan2.jpgFie că se află în România, fie că se află în SUA, toată lumea îl recunoaşte pe stradă

Este atât de înalt că te doare gâtul dacă stai cu Ghiţă Mureşan de vorbă mai mult de câteva minute. Ştie însă ce impact are asupra celorlalţi şi imediat îţi oferă un scaun, de pe care poţi discuta ca „de la egal la egal".

Este drăguţ cu toată lumea, răspunde deschis la orice întrebare şi nu se plictiseşte niciodată să dea autografe.

La începutul lunii august, uriaşul cu suflet mare s-a aflat din nou la Constanţa pentru a le insufla copiilor dragostea pentru sport. Timp de mai multe zile, 120 de copii au învăţat să joace baschet în parcarea unui mall.

Joacă baschet „dintr-o greşeală"

Gheorghe Mureşans-a născut pe 14 februarie (de Ziua Îndrăgostiţilor), în 1971, la Cluj. Spune că a ajuns să joace baschet „dintr-o greşeală". La vârsta de 15 ani era mai înalt decât orice copil de vârsta lui. „M-a observat un arbitru în timp ce jucam baschet în curtea şcolii şi aşa am ajuns pe mâna arbitrilor Liviu Moraru şi Voicu Moldovan".

A început să practice baschetul profesionist la data de 1 aprilie. Nu a fost o glumă. Acest sport i-a schimbat întreaga viaţă, deşi i-au mai plăcut şi alte sporturi. „Mi-au plăcut tenisul de câmp şi handbalul. Îmi place foarte mult şi fotbalul", mărturiseşte Ghiţă.

Este căsătorit de 20 de ani şi are doi copii: George şi Victor, în vârstă de 14, respectiv 11 ani. Se mândreşte foarte mult cu cei doi băieţi. Spune despre ei că sunt elevi foarte buni. Băieţii se descurcă bine şi la sport. „Amândoi au jucat şi baschet. De fapt, au încercat toate sporturile", spune Ghiţă Mureşan despre cei doi băieţi.

Şi-a dus băieţii să viziteze peşterile din România

Este plecat de 21 de ani din România, însă în fiecare an vine în vacanţă în ţara în care s-a născut.

Fostul jucător în NBA locuieşte în prezent la Washington, într-o casă proprietate personală. Nu şi-a înstrăinat nici locuinţa din Cluj. Mai ales că soţia sa este masterand la Universitatea din Cluj.

De fiecare dată însă când se întoarce în România spune că vine „acasă", iar când pleacă din ţara noastră merge tot „acasă".

Şi puştii lui au îndrăgit România. Ghiţă i-a dus să viziteze peşterile din ţara noastră, dar şi alte atracţii turistice. Anul acesta vor merge în Bucureşti.

Aruncă zilnic câteva coşuri

Deşi s-a retras demult din activitatea competiţională, nu trece zi fără ca el să arunce câteva coşuri. În curtea casei sale din Washington are nu mai puţin de trei coşuri.

„În SUA ai şanse la toate", spune marele jucător. Este ţara în care el şi-a câştigat faima. În 1993 a pătruns în liga profesionistănord-americană (NBA), evoluând cinci sezoane pentru Washington Bullets (1993 - 1998) şi două pentru New Jersey Nets (1998 - 2000). În sezonul 1995 - 1996 a primit premiul NBA Most Improved Player Award. În acelaşi sezon şi în următorul a avut cel mai bun procentaj al aruncării de două puncte.

Ghiţă Mureşan a jucat în 1998 în filmul „My Giant", cu Billy Crystal, şi a avut o apariţie într-un videoclip de-al lui Eminem - „My name is".

Măsura XXXX

Dacă îl întrebi ce înălţime are, ridică din umeri şi îţi răspunde: „Nu ştiu!". Spune că nu s-a mai cântărit de mult timp. Ultima înălţime oficială îl ridică undeva la 2,31 metri. Îmbrăcămintea şi încălţămintea şi le cumpără din SUA. Toate hainele lui au măsura XXXX, iar la încălţăminte poartă numerele 19 - 20.

„Servus, Ghiţă!"

Fie că se află în România, fie că se află în SUA, toată lumea îl recunoaşte pe stradă. „Mă salută «Servus, Ghiţă!»", povesteşte el. Pe oriunde se duce, dă autografe cu zecile sau cu sutele. „Numai dacă nu ies din casă nu dau autografe!", râde el. I-a cunoscut pe Nadia Comăneci, dar şi pe Ilie Năstase.

Sportul l-a ajutat să cunoască foarte multă lume: „De exemplu, dacă nu eram cine sunt, nu vă cunoşteam pe dumneavoastră!", spune el. A învăţat că fiecare persoană este altfel şi că nu sunt două persoane la fel în lumea asta.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 1042

Nuclearelectrica SA vrea să cumpere servicii medicale de aproximativ șapte milioane de euro pentru personalul de la CNE Cernavodă (DOCUMENT)

12 Jan 2024 1470

Farul Constanța Fundașul Virgil Ghiță. „Am avut ceva emoții când am pășit din nou în bază“ (VIDEO)

06 Jan 2024 2417

Afaceri Constanța Primăria Cernavodă concesionează bunuri imobiliare către Nuclearelectrica SA

02 Jan 2024 1494

Zece judecători cer să fie eliberați din funcţie, prin pensionare! Iată cine sunt

26 Oct 2023 1061

Licitații Constanța Firma soției fostului ministru Codruț Șereș și fină a lui Sebastian Ghiță va mobila noua școală din comuna Agigea (DOCUMENT)

26 Aug 2023 5296

Este oficial! Primarul Chițac a semnat exproprierea a trei terenuri din municipiul Constanța (DOCUMENTE)

11 Aug 2023 13679

Procurorii DNA Constanța, nemulțumiți de o decizie a tribunalului! Judecătorii au încetat procesul penal

18 Jul 2023 1683

Lavinia-Ionela Ghiță - Avocat Constanța

05 Jul 2023 405

Lavinia-Ionela GHIŢĂ

29 Jun 2023 598

#ConstanțaEsteBine Călătoria Ta către Tine – Constelații Sistemice Familiale cu Laura Ghiță

29 Apr 2023 1375

#ConstanțaEsteBine Călătoria Ta către Tine – Constelații Sistemice Familiale cu Laura Ghiță

28 Apr 2023 1053

#ConstanțaEsteBine Călătoria Ta către Tine – Constelații Sistemice Familiale cu Laura Ghiță

27 Apr 2023 1075

#ConstanțaEsteBine Călătoria Ta către Tine – Constelații Sistemice Familiale cu Laura Ghiță

26 Apr 2023 913

#ConstanțaEsteBine Călătoria Ta către Tine – Constelații Sistemice Familiale cu Laura Ghiță

25 Apr 2023 999