Veste bună pentru angajatori. Decizie privind sprijinul financiar pentru reducerea timpului de muncă

Anunț de angajare, foto: Pexels
  • Sprijinul financiar pentru reducerea timpului de muncă (Programul Kurzarbeit), destinat angajatorilor și altor entități economice, prelungit până la 31 decembrie 2022

Guvernul a aprobat, printr-o ordonanță de urgență, prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a aplicării măsurii de sprijin financiar pentru reducerea timpului de muncă, destinată atât angajatorilor, precum și altor entități economice care se confruntă cu diminuarea producției ca urmare a crizei economice de la nivel internațional, generată de creșterea inflației și de scăderea puterii de cumpărare, dar și în contextul conflictului armat din Ucraina.

Programul Kurzarbeit a fost inițiat de Guvern în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aplicându-se pe perioada stării de urgență/alertă, dar și timp de 3 luni după încetarea acesteia, respectiv până la data de 8 iunie a.c.

Pentru a asigura în continuare menținerea locurilor de muncă și pentru prevenirea creșterii șomajului, ordonanța de urgență adoptată astăzi prevede acordarea în continuare a indemnizaţiei de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru, salariaţilor afectaţi de reducerea timpului de muncă cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă. Indemnizaţia este suportată de angajator, se achită la data plăţii salariului lunii respective și se decontează din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Vor putea solicita acest sprijin angajatorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

- măsura afectează cel puţin 10% din numărul de salariaţi ai unităţii;

-  reducerea activităţii este justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară sau faţă de media lunară a cifrei de afaceri din anul anterior declarării stării de urgenţă/alertă, respectiv 2019; în situația în care nu se înregistrează o diminuare a cifrei de afaceri de 10%, se ia în calcul diminuarea producției realizate în luna pentru care se solicită aplicarea măsurii sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia, cu cel puţin 10% faţă de luna similară sau faţă de media lunară a producţiei din anul anterior declarării stării de urgenţă/alertă.

De asemenea, în scopul diminuării riscului de excluziune socială a celor care sunt activi economic, dar aflați și în situația de a-și înceta activitatea, actul normativ mai prevede prelungirea perioadei de acordare a indemnizației de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale pentru profesioniştii prevăzuți de Codul Civil, pentru persoanele fizice care obţin venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe, potrivit Legii nr. 8/1996, și pentru persoanele cu convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 324

ITM Constanța Victimele accidentelor de muncă, onorate de Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă

26 Apr 2024 294

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 389

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 506

ITM Constanța Amenzi de peste 100.000 de lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

24 Apr 2024 410

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 399

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 562

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 461

Ședință CLM Constanța Spațiul verde de lângă Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța va fi reamenajat (DOCUMENT)

22 Apr 2024 487

Ședință CJ Constanța Câți bani vor fi alocați pentru reabilitarea corpului C1 a Unității de Asistență Medico-Socială Agigea (DOCUMENT)

21 Apr 2024 449

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 873

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 754

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 276

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 553

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 802