Vești bune pentru mămici! Se schimbă modul de calcul al indemnizației. Ce valoare va avea indemnizația minimă

foto: Pexels
Vești bune pentru mămici!

Deputatul de Alba, Alin Ignat, a transmis vineri că un proiect de lege care vizează creşterea cuantumului indemnizaţiei pentru mamele care au născut, a trecut de Camera Deputaților. 

Deputatul a precizat că, potrivit proiectului de lege,  cuantumul minim al indemnizaţiei lunare pentru mame nu poate fi mai mic decât 60% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată. 

"Dacă vorbim de indemnizaţia minimă de creştere a copilului, calculul acestei indemnizaţii se face prin înmulţirea unui coeficient de 2,5 cu indicatorul social de referinţă. (…) Am considerat că trebuie totuşi să raportăm această indemnizație minimă la un indicator care are o evoluție de la an la an și anume salariul minim. Şi atunci propunem o metodă de calcul care presupune aplicarea unui procent de 60% din salariul minim pe economie.

Aşadar, dacă este să aplicăm la salariul minim actual, de 3.000 de lei, indemnizaţia minimă ar ajunge la un cuantum de 1.800 de lei, în loc de 1.495 de lei", a precizat deputatul de Alba, Alin Ignat.


 

Citește și: Codul Muncii modificatPărintele singur nu mai poate fi obligat să lucreze tură de noapte

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2915

Anunț important al AJPIS Constanța! Când vor intra în conturi alocațiile pentru copii

07 Feb 2024 891

Indemnizație de hrană pentru angajații din Primăria Constanța. Cine sunt beneficiarii? (DOCUMENT)

10 Jan 2024 1200

Decizii noi luate de conducerea CN Administrația Canalelor Navigabile Constanța

23 Oct 2023 1066

Numiri și revocări în Consiliul de Administrație. Se convoacă AGA Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime" Constanţa

14 Oct 2023 1483

Firme Constanța Au fost majorate indemnizațiile pentru directorii Rapid Credit IFN

13 Sep 2023 899

AJPIS Constanța anunță plățile pentru indemnizații!

07 Sep 2023 1412

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Marius Liviu Petre, consilier județean în cadrul CJ Constanța

25 Jul 2023 1687

Declarații de avere Constanța Averea și interesele consilierului județean PNL Dana Mariana Constantinescu

06 Jul 2023 1441

O nouă majorare a indemnizațiilor primarului și viceprimarului municipiului Constanța

23 Jun 2023 2473

Familiile cu cel puțin trei copii ar putea primi o indemnizație lunară de la stat

11 Jun 2023 2133

Iohannis a semnat noi decrete! Vizați veteranii de război, invalizii şi văduvele

08 Jun 2023 1568

După ce a avut grijă de propriul buzunar, primarul Chițac a majorat și indemnizațiile consilierilor locali municipali(DOCUMENT)

12 May 2023 2276

Ce indemnizații încasează, după majorare, primarul și viceprimarii municipiului Constanța? (DOCUMENTE)

04 May 2023 3405

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari, în scădere

19 Mar 2023 1341