Vești bune pentru salariații din Sănătate Bugetul în anul 2020, în creștere față de 2019

Vești bune pentru salariații din Sănătate.

Bugetul pentru Sănătate în anul 2020 este unul echilibrat, în creștere față de anul 2019.

În proiectul de buget, salariații din Sănătate au fost exceptați de la noua modalitate de calcul a sporurilor pentru condiții periculoase și vătămătoare, respectiv pentru condiții grele.

De asemenea, este prevăzut ca, pentru cca. 70 000 de salariați din Sănătate care nu au beneficiat de creșterea în întregime a salariilor la 1 martie 2018, salariile să crească cu 1/3.

Mai mult, bugetul permite asigurarea continuității activităților prevăzute în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și acordarea și decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor și dispozitivelor medicale pentru pacienți.

“Bugetul Sănătății înseamnă bugetele reunite ale Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dar și rectificările bugetare realizate în timpul anului. De exemplu, la ultima rectificare bugetară din 2019, cele mai mari fonduri au fost direcționate către Sănătate pentru plata salariilor din ultima lună din an, aducerea la zi a deconturilor pentru medicamente și servicii medicale, dar și a concediilor medicale restante. Estimăm că, în anul 2020 va exista o creștere cu aprox. 1 miliard de euro, după absorbția fondurilor europene nerambursabile dedicate Sănătății prin programele operaționale”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.

Mai mult, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Sănătății va lansa Programul Operațional dedicat pentru Sănătate, în valoare de aproximativ 2 miliarde de euro cu criterii clare și mult mai ușor de accesat pentru unitățile sanitare. De asemenea, experții Ministerul Sănătății lucrează cu cei ai Băncii Mondiale și partenerii europeni pentru deschiderea unor linii de finanțare care vizează modernizarea infrastructurii.

Ministerul Sănătății va schimba paradigma în ceea ce privește organizarea programelor de sănătate. Astfel, programele care au o execuție bugetară deficitară, sau unele probleme organizatorice, vor fi regândite și reglate în 2020. Se urmărește eficientizarea modului de cheltuire a fondurilor în Sănătate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 468

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 389

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 451

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 790

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 446

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 354

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1080

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 401

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 526

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 531

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 926

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 789

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 628

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 624

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 740