Vicepreședinte ANRE. Sectorul energetic încă tremură

foto: Facebook/ ANRE

În pofida faptului că s-au găsit soluții pentru consumatori la nivelul consumatorilor, furnizorii încă nu au primit banii pentru compensare şi plafonare, a afirmat, miercuri, 18 mai, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
 

„Eu cred că sectorul încă tremură, pentru că, deocamdată, s-au găsit soluţii doar la nivelul consumatorilor.

Am reuşit să liniştim consumatorii, mare parte dintre ei, pentru că, de exemplu, marii consumatori de gaze nu beneficiază la o plafonare şi sunt expuşi unei pieţe cu preţuri foarte mari, dar măcar pe acest segment care este cel mai important al pieţei, consumatorii s-au găsit soluţii", informează  Zoltan Nagy-Bege.


Potrivit sursei citate, nu se poate spune acelaşi lucru despre sectorul furnizorilor de energie, scrie Agerpres
 

„Nu pot spune că în privinţa plăţilor care trebuie făcute din bugetul de stat către furnizori lucrurile stau bine. S-au făcut nişte paşi, nişte progrese. Nu pot să vă spun cifre, plăţile sunt făcute de Ministerul Muncii şi Ministerul Energiei, pe baza calculelor ANRE.

Noi de abia săptămâna trecută am reuşit să finalizăm primele calcule pentru noiembrie şi decembrie şi sperăm că din acest moment să reuşim să accelerăm, iar la sfârşitul lunii mai să avem plătite primele trei luni, adică noiembrie, decembrie şi ianuarie. După care schimbăm tiparul şi ne concentrăm pe februarie-martie, apoi şi aprilie", a afirmat vicepreședintele ANRE. 


Conform vicepreședintelui instiuției, ANRE continuă să primească foarte multe petiţii şi reclamaţii.
 

„Dacă în 2021 am avut un număr dublu faţă de 2020, în primele trei luni din an a continuat acest val. Sper ca, odată cu ordonanţa 27 (care prevede plafonarea preţului timp de un an - n.r.), lucrurile să se aşeze şi consumatorii să se calmeze.

În plus, sunt foarte mulţi potenţiali investitori care au probleme cu obţinerea autorizaţiilor de racordare, ne luptăm cu transportatorul, cu distribuitorii în interpretarea regulamentelor de racordare şi vin sesizări şi din această parte", a precizat acesta. 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contract de circa 600.000 lei Primăria Tuzla va delega prin concesiune Serviciul de iluminat public din comună (DOCUMENT)

25 Apr 2024 560

Premierul Marcel Ciolacu Există furnizori care au crescut "nefundamentat" preţurile de furnizare a gazelor naturale

08 Dec 2023 720

ANRE a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 37,15 milioane de lei anul trecut

05 Dec 2023 874

Parlamentul a aprobat numirile la ANCOM și la Curtea de Conturi

10 Oct 2023 1308

Anunțul important pentru electricieni al ANRE! Se deschid înscrierile pentru sesiunea de autorizare

16 Aug 2023 1222

George Niculescu a început activitatea la ANRE. Ce semnificație importantă are data de începere

25 Apr 2023 1248

Bogdan Huțucă, președinte PNL Constanța, după numirea lui George Niculescu în fruntea ANRE. „Felicitări pentru toate reușitele și succes pentru ceea ce urmează!”

19 Apr 2023 2084

LIVE TEXT George Niculescu, votat președinte ANRE. Câte voturi a obținut. Ce a declarat noul președinte ANRE

19 Apr 2023 2132

Lorant Antal UDMR nu va participa la votul privind conducerea ANRE

19 Apr 2023 1057

UPDATE Secretarul de stat George Niculescu, fost prefect al Constanței, favorit pentru preluarea conducerii ANRE

18 Apr 2023 1958

Iată cum arată cererea şi declaraţia pe proprie răspundere pentru plafonarea prețului la energie electrică (DOCUMENTE)

14 Dec 2022 2420

Explicațiile ANRE. Cine trebuie să depună declarația pe propria răspundere pentru plafonarea facturii la energie?

14 Dec 2022 2294

Plafonarea prețurilor la energie, pe baza declarațiilor pe proprie răspundere ale consumatorilor, ridică probleme. Anunțul premierului (VIDEO)

14 Dec 2022 1471

Factura la curent, în rate! Proiectul de ordin, în transparență decizională la ANRE

30 Nov 2022 1335

Reacția președintelui ANRE, după informațiile că Enel ar părăsi România- „Nu am fost notificați oficial“

22 Nov 2022 1614