Actualitate

Vino şi tu! „Constanța Restart“ şi Universitatea „Ovidius“ Constanţa vor planta 200 de copaci (video)

„Constanta Restart“ şi Universitatea „Ovidius“ Constanţa vor realiza în data de 23 martie 2019, de la ora 10.00, cel mai frumos proiect de plantare de până acum. 
Pe terenul în suprafaţă de 1,2 hectare situat în dreptul Corpului B al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa vor fi plantaţi 200 de copaci (116 tei, 12 cedri, 20 de mesteceni, 32 de prunus pisardi, 20 de thuya), conform proiectului realizat de arhitectul peisagist Pamfil Mircea Ştefan. Copacii vor beneficia de sistem de irigat automatizat, realizat de Gabriel Angelescu.
 
„Toţi copacii provin din pepiniere autorizate, au înălţimea de 2-4 metri, tulpina de min. 10 cm diametrul, coroana formată şi vor veni cu rădăcina cu balot de pământ. Proiectul va prinde viaţă prin efortul nostru comun, al celor care iubesc Constanţa”, susţine avocatul Cătălin Filişan, iniţiatorul campaniei „Trees need people Constanţa Restart”.
 
„M-am oprit, am stat şi am analizat trecutul şi m-am gândit la viitor. Şi mi-am spus că trebuie să ies din starea de inerţie, că nu este suficient să critici fără să faci ori construieşti ceva. Am pornit la drum conştient că este lung şi greu. Anul 2018 a fost anul restartului. Uşor-uşor, alături au venit 2, apoi încă 2, apoi încă 5. Astăzi suntem mulţi care ne gândim la viitor. Gândim şi facem lucruri care pentru alţii par imposibile. Am pornit această mişcare atunci când am realizat ca viitorul copiilor noştri depinde de ceea ce facem noi astăzi şi că indiferenţa şi lipsa de implicare din prezent afectează perspectiva unei dezvoltări normale a ceea ce iubesc - copiii şi oraşul Constanţa. Prin muncă, seriozitate şi bună-credinţă, putem schimba - puţin câte puţin - un colţ dintr-un parc, o stradă sau un cartier, putem schimba modul în care copiii percep oraşul, îi putem face să îl iubească, să îl îngrijească, să îşi dorească să locuiască aici, dar şi să ducă mai departe ceea ce am început noi.
 
Am început prin plantarea unui copac în Constanţa în 2016. În 2018 am reuşit plantarea a 105 copaci, şi, mai apoi, montarea a 682 de tutori pentru a ajuta copacii tineri să crească drept şi pentru a-i proteja. Toate acestea le-am făcut împreună cu cei care au înţeles că viitorul se clădeşte prin muncă şi nu prin vorbe. Aceste idei şi acţiuni nu urmăresc o finalitate politică. Nu facem politică şi nu dorim politizarea faptelor noastre. Iubim Constanţa, doar atât”, mai spune Cătălin Filişan, iniţiatorul campaniei „Trees need people Constanţa Restart”.
 
Iată o parte dintre voluntarii „Constanţa Restart”: Coman George, Alexandru Bobe, Dorofte Dan, Daniel I. Stoenciu, Iulian Stoenciu, Iulian Brăileanu, Iulia Iulia, Mihaela Niţu, Vlad Vlad, Valentin Roşculeţ, Romeo Ilie etc.
 


Citeşte şi:
 
Sub sloganul „Fapte, nu vorbe“, în luna martie, Asociaţia „Constanţa Restart“ şi UOC vă aşteaptă la o nouă acţiune de plantare

 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănţeanul supărat Asociaţia „Constanţa Restart“ denunţă actul de vandalism din parcul Tăbăcărie (galerie foto)

06 Jan 2020 3536

Copacii plantaţi în Ovidius Park din Constanţa au nevoie de apă! Dă şi tu o mână de ajutor! (galerie foto)

03 Sep 2019 1147

Trees need people - Constanţa Restart Constănțenii, invitați la acțiunea de voluntariat „Parcul Tăbăcăriei - Îngrijim ce am plantat“ (galerie foto)

17 Jul 2019 1067

Voluntarii „Constanţa Restart“, acţiune de întreţinere a copacilor plantaţi recent în Ovidius Park (galerie foto)

08 Jul 2019 1186

Constanţa Restart Copacii au nevoie de oameni. Să ajutăm arborii sufocaţi de vremea caniculară!

01 Jul 2019 2220

Copacii au nevoie de oameni! Primăria Constanța răspunde apelului și ajută copacii sufocați de vremea caniculară

09 Jun 2019 794

"Constanţa Restart" trage un semnal de alarmă către autorităţi. Copacii centenari, năpădiţi de buruieni (galerie foto)

05 May 2019 989

Ovidius Park Constanța beneficiază de cel mai modern sistem de irigat (galerie foto)

25 Apr 2019 1046

Voluntarii "Constanţa Restart", din nou în teren. Copacii centenari au fost udaţi şi îngrijiţi! (galerie foto)

06 Apr 2019 992

Cum va arată Ovidius Park (parcul cu tei) de la Universitatea Ovidius (video)

24 Mar 2019 1675

LIVE VIDEO-TEXT UPDATE. Asociația Constanța Restart și Universitatea Ovidius Constanța pun astăzi bazele Ovidius Park (galerie foto+video)

23 Mar 2019 2730

„Constanţa Restart“ şi UOC, parteneri pentru oraş Pe 23 martie, vor fi plantaţi 200 de copaci. Voluntarii îşi dau mâna pentru Constanţa! (video)

18 Mar 2019 3890

E vremea de plantare! Cătălin Filişan, „Constanţa Restart“ - „Nu facem o autostradă sau un spital, dar veţi vedea ce vom realiza. Ne vedem pe 23 martie. Ora 10 fix!“ (galerie foto)

11 Mar 2019 4663

Vino şi tu pe 23 martie! Voluntarii „Constanţa Restart“ au trasat zonele în care vor fi plantaţi cei 200 de copaci

04 Mar 2019 2793

Proiectul „Trees need people - Constanţa Restart“ capătă amploare Zeci de elevi, studenţi şi profesorii lor, voluntari la marea plantare

25 Feb 2019 1703