03 Jun, 2022 13:24
1888
„Bătrânețea începe cu adevărat în momentul în care nu mai trăim în prezent, nu mai gândim la viitor și ne întoarcem către trecut”, spunea Ana Aslan.
„Visez la o omenire sănătoasă și activă. Mă gândesc la cei care vor veni după mine să conducă această acțiune. Aș dori sa le las moștenire această pasiune care m-a însuflețit de-a lungul vieții”, a transmis Ana Aslan.
Am scris cu plăcere de-a lungul anilor. Sunt doar coautor al acestei cărți. Cea care a avut inițiativa este Anca Elena Ștefan.Domnul academician ne-a facilitat demersul ca și cartea să apară la Editura Academiei.
Această carte a venit spre noi, ni s-au deschis uși, cotloane., spune Doamna Aurelia Lăpușan.
N am cunoscut-o niciodată personal pe Ana Aslan, dar am avut intotdeauna o parere extraordinară despre ea. N-am ezitat deloc la propunerea de a realiza o carte despre Ana Aslan. Ea a murit în 1988. Munca noastră a fost tenace. Această femeie, Anca Ștefan a consumat zilnic cel puțin 6-7 ore în plus față de prigramului ei ca să calce cu fierul de călcat hârtiile pe care le descopeream.
Scrisul Anei Aslan nu este unul foarte citeț. Am citit ce era pe fiecare pagină. Am stat în apartamentul Anei Aslan, acolo ni se aduceau sacii cu manuscrise, am început să le ordonăm. E cumplit!
Ce jurnalist nu se bucură când descoperă o hârtie? Acolo este o informație! Le-am pus în carte, am vrut să fim convingători, mulți au scris cărți de memorialistică. Noi am încercat să deminstrăm cu documente ce a făcut Ana Aslan și ce a făcut ea pentru țară., completează Aurelia Lăpușan.
Am făcut cu plăcere cartea. Am simțit pe umărul meu mâna Anei Aslan. Mergem în subsol unde eram dosare mucegăite, dar găseai și o cutie cu scrisori, scrisorii de dragoste în cutii de pantofi, legate cu panglică roz. Este clar că a iubit., mentionează Aurelia Lăpușan.
S-a născut la 01 ianuarie la Brăila, într-o familie de aristocrație.A fost al patrulea copil al unei familii de armeni. Tatăl avea 57 de ani și mama 33 de ani la nașterea ei. Tatăl ei a murit când ea avea 13 ani. Acela a fost momentul când ea a ales să se îndrepte către bătrâni. Fiind cea mai mică, Ana a fost mereu preocupată să învețe. A învățat limbi străine.
Rămânând orfană familia s-a mutat la București de la Brăila. A vrut sa fie inițial pilot, apoi a vrut să facă medicină, dar familia ei s-a împotrivit pentru că medicina era costisitoare. Ana Aslan nu a făcut școală în țări străine. Cea mai frumoasă școală a avut-o de la mentorii ei din medicină., povetește cu drag Aurelia Lăpușan.
A vizitat 80 de țări. A plecat într-o călătorie din septembrie și s-a întors în februarie anul următor. A parcurs toate continentele. Acolo nu s-a dus ca vizitator. A avut întâlniri la nivelul ministerul sănătății, al asociației. România a avut o deschidere prin modul cum ea a știut să promoveze. A fost declarată cetățean al lumii., spune Aurelia Lăpușan.
Eu rămân în fascinația totală a personalității ei. A fost un om cu o capacitate de empatizare impresionantă. E un fenomen. Nu pot să ajung la această înălțime a ei! Instititul acesta vine după ea.
Un armean din Constanța, la 90 de ani era gardina în portul Constanța. La 106 an își revenise cu tratamentul ei. A avut mulți longevivi. Am găsit fișe cu pacienții ei. Ea mergea la rădăcinile pacinetului, la cultura din care făcea parte.
Deviza Anei Aslan și pe care și-au însușit-o mulți gerontologi a fost: Dă viață anilor. Se ridicau în picioare mii de oameni la congrese să o salute pe ea.
La Arhivele Naționale s-a găsit un dosar voluminos, unde sunt referate făcute de politruci, care aveau funcții vremelnice în aparatul de partid. O criticau că nu vine la program, că îi încurajează pe bătrâni. Sunt foarte multe lucruri, și nu ne putem opri la volumul al doilea., mai precizează Aurelia Lăpușan.
Ea are câteva delarații fascinante despre mare, o pune mai presus de munte. Ea iubea foarte mult marea. Sunt fotografii cu ea la Vraja Mării, la Eforie. Venea aici să își facă sezonul de băi. Ea a avut o viață ordonată. A făcut sport, dar nu a mai avut timp să facă mult sport.
Ea a iubit Constanța și pentru potențialul turistic pe care l-a oferit litoralul. Unde s-a vândut Gerovital, unde au venit turiștii străini la neptun, la Eforie, la Mamaia, au venit mii de turiști străini și au adus valută în țată, care au făcut acest tratament. Gerovitalul este un pachet de produse cosmetice care se găsesc în continuare, injecțiile Gerovital se găsesc în farmacii.
Venea des pe litoral pentru a încuraja acest turism medical. Cel mai bine se sințea în Eforie Nord., spune cu mândrie Aurelia Lăpușan.
Ceaușescu a fost un abil dictator care a înțeles sursa de venit pe care o aducea Ana Aslan. Cât de rău intenționați au fost cei care au propus ca Ana și Elena Ceeaușescu să devină academicieni în aceiași ședință a Academiei. Doar abilitatea lui Ceaușescu a făcut ca cele două să nu se întâlnească. Erau ani în care veniturile pe care le aducea Institutul , mai ales cele în valută, erau echivalente cu profitul României în anul acela.
Acesta a făcut să primeze interesul țării.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: