Ziua Tipografilor în România. Ziua nu a fost aleasă întâmplător! De ce azi

  • Ziua nu a fost aleasă întâmplător, fiindcă la această dată, cu exact 100 de ani în urmă – la 13/26 decembrie 1918 – , la Bucureşti, a avut loc o mare manifestaţie a tipografilor, care au demonstrat paşnic, iar mulţi dintre ei şi-au sacrificat viaţa, pentru revendicările lor social-economice, precum şi pentru ceea ce numim în zilele noastre, „libertatea presei”.



În fiecare an, la 13 decembrie, în România este marcată Ziua Tipografilor, care a fost reglementată, pentru prima dată prin Hotărârea nr. 2733/1968 privind instituirea Zilei tipografilor din Republica Socialistă România, apărută în 11 decembrie 1968.



Ziua nu a fost aleasă întâmplător, fiindcă la această dată, cu exact 100 de ani în urmă – la 13/26 decembrie 1918 – , la Bucureşti, a avut loc o mare manifestaţie a tipografilor, care au demonstrat paşnic, iar mulţi dintre ei şi-au sacrificat viaţa, pentru revendicările lor social-economice, precum şi pentru ceea ce numim în zilele noastre, „libertatea presei”.




Tipografia(din greacă τυπογραφία — tipografía, cuvânt compus din „τύπος” — týpos, lovitură, amprentă, figură, și „γραφή” — graphḗ, grafie) reprezintă arta și tehnica tipăritului, a formei și aranjării literelor pe un document scris. În teoria mediilor se referă la scrisul tipărit, în contrast cu scrisul de mână, scrisul electronic sau textele neliterare.




Deseori termenul se referă și la hârtia folosită și coperțile lucrării. Astăzi se referă, adeseori, la procesul creativ care se aplică la literele individuale, scris, imagini, linii, suprafețe, dar și la spațierea tuturor acestor elemente, margini, punerea în pagină (în engleză layout), precum și la alte elemente grafice ale tipăriturilor și mediilor electronice. Totuși, designul propriu-zis (concepția și proiectarea) al fonturilor (tipurilor de literă sau seturilor de caractere) și literelor individuale nu e considerat parte a termenului.




Prin extindere, și textele mișcătoare de pe diverse ecrane pot beneficia de creativitatea (tipo)designerilor multimedia, putând fi posibil să se genereze litere (texte) în mișcare, dar și cu mărime, formă și culoare în continuă schimbare etc, scrie wikipedia.org.




Câteva exemple de meserii strâns legate de termenul de tipografie: tipograf, zețar, designer grafic, desenator tehnic, director artistic de producție, designer de tip de literă, artiști în domeniul graffiti, designer web și multe altele. În plus, era digitală, computerizată, a lărgit enorm cercul celor care se ocupă cu tipografia sau diverse aspecte ale ei, astăzi oricine având acces la procesul creativ tipografic.



Tipografiile în Țările Române 




Pe teritoriul actual al României primele tipografii au început să funcționeze în anul 1508, anul editării la Mănăstirea Dealu a unui Liturghier, la inițiativa voievodului Radu cel Mare (1495-1508).



Tipograful acestui Liturgher a fost Macarie, călugăr care lucrase la Veneția în perioada incunabulară, de unde adusese și literele chirilice pentru tipografia de la Dealu.



După Cracovia și Veneția, tipografia de la Dealu a fost cea de-a treia tipografie din Europa ce a folosit caractere chirilice.


Sursa foto: Pexels 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam Dem Delasăliște Cruțiu, ziaristul implicat activ în viața societății dobrogene

23 Jan 2023 1072

Google îl omagiază pe Gutenberg. A creat un Doodle special

14 Apr 2021 3481

#DobrogeaDigitală Inedit articol semnat de Nicolae Sever Cărpinișan în „Dobrogea Jună” (1934)

06 Jan 2021 3423

O profesie de excepție. Astăzi marcăm Ziua tipografului

13 Dec 2019 1791

Universitatea „Ovidius” din Constanţa face angajări. Sunt mai multe posturi vacante. Când este programat concursul

12 Jun 2019 9870

Şoc total Cine este femeia care a căzut ieri de la etajul III al unui bloc din Constanţa

25 Sep 2018 11237

#citeşteDobrogea 118 ani de la nașterea constănțeanului Nicolae Sever Cărpinișan, primul român licențiat în jurnalism

07 Jan 2018 2437

Ştiaţi că...? "Părintele literaturii americane", autorul unor poveşti nemuritoare, s-a născut pe 30 noiembrie

30 Nov 2015 1847