A intrat sub „lupa” ANI Ce avere şi ce interese are Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna (documente)

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, în cursul săptămânii trecute, că 22 de foşti şi actuali primari şi viceprimari din judeţul Constanţa se află în stare de incompatibilitate „ca urmare a exercitării simultane de către aceştia atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a societăţilor comerciale de interes local, contrar prevederilor legale care reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor”.

Aşa cum am anunţat, cotidianul ZIUA de Constanţa va prezenta, în fiecare ediţie, averea şi interesele acestor aleşi locali. Continuăm astăzi cu social democrata Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, completată pe 5 aprilie 2012 şi disponibilă pe site-ul ANI, Mariana Gâju deţine, în localitatea Cumpăna, un teren intravilan în suprafaţă de 1.200 metri pătraţi, dobândit prin moştenire, un teren intravilan de 800 metri pătraţi, dobândit prin cumpărare alături de Nicolae Gâju şi un teren agricol de 0,7 ha.

La capitolul clădiri, primarul din Cumpăna se poate lăuda cu două case de locuit, ambele deţinute împreună cu soţul său. În ceea ce priveşte bunurile mobile, Mariana Gâju deţine un autoturism Skoda Octavia şi un Renault Kangoo. Şefa administraţiei publice locale din Cumpăna nu are bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro.
Cât despre activele financiare, social democrata are un depozit bancar deschis în 2009, la CEC Banc, în valoare de 50.000 de lei. Pe de altă parte însă, Mariana Gâju are şi datorii. Este vorba despre un împrumut contractat de la OTP Bank Constanţa, în 2007, scadent în 2013, în valoare de 17.340 lei.

În anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, Mariana Gâju a realizat, în calitate de primar, un venit de 46.700 lei. În aceeaşi perioadă, soţul său, Nicolae Gâju, a încasat un venit de 30.500 lei de la Coop „Constructorul”.
Conform declaraţiei de interese, Mariana Gâju este preşedintele Filialei Judeţene Constanţa a Asociaţiei Comunelor din România (AcoR), dar şi prim-vicepreşedinte la nivel naţional al AcoR. Primarul din Cumpăna a fost, de asemenea, membru în Delegaţia României în Camera Puterilor Locale şi Regionale. O altă calitate ce figurează în declaraţia de interese din 2012 a Marianei Gâju este cea de delegat al României în Comisia Permanentă a Consiliului Europei - Strasbourg. Acesteia i se adaugă cea de membru în Consiliul Director al FALR.
Aşa cum reiese din declaraţie, Mariana Gâju este preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Constanţa şi vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa.
Mariana Gâju se află la al patrulea mandat de primar.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Noi decizii luate de Neptun Hotels SRL

24 Apr 2024 353

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1183

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și o firmă din județul Prahova au parafat un contract de aproape 30.000 de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

17 Apr 2024 464

LIVE TEXT Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Ordinea de zi, suplimentată cu încă un proiect (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 975

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 447

Licitații Constanța Laura Maria Actual Business SRL, contract de 200.000 de euro cu Primăria Mihai Viteazu, pentru catering la Liceul Tehnologic din comună (DOCUMENT)

08 Apr 2024 403

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 644

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 435

Monica Mariana Drumea, prim-procurorul PJ Hârșova, vizată de acțiunea disciplinară demarată de Inspecția Judiciară. Decizia CSM (MINUTA)

03 Apr 2024 683

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, la ceas aniversar

26 Mar 2024 2985

Mai multe persoane trimise în judecată pentru presupusa delapidare a Primăriei Mereni, din județul Constanța

21 Mar 2024 694

Sediul unei firme din Constanța, mutat la altă adresă

12 Mar 2024 688

Afaceri Constanța Decizii importante luate de unicul asociat al firmei La Bar la Mary SRL din Lanurile

12 Mar 2024 675

Firme Constanța Laurenţiu Manta s-a retras din Best View Residence SRL. Cum arată acum structura capitalului social

12 Mar 2024 593

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 901