Anul acesta, MDRAP organizează licitaţia Achiziţia autobuzelor electrice pentru municipiul Constanţa, din nou la mapa aleşilor locali! (document)

Aleşii locali din Comisia nr. 3 a Consiliului Local Municipal se reunesc în şedinţă. Printre proiectele de hotărâre aflate în atenţia acestora se numără şi cel privind modificarea şi completarea HCL nr. 267/2018 - de aprobare a participării în cadrul proiectului, de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, a cheltuielilor legate de proiect, precum şi de aprobare a Acordului de parteneriat şi a Protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziţii publice ocazionale pentru proiectul „Achiziţie de mijloace de transport public - autobuze electrice cu lungimea de 12 m”. Ordinea de zi integrală o puteţi consulta în secţiunea „Documente”.
 
În iulie 2018, aleşii locali municipali au aprobat indicatorii tehnico-economici, cheltuielile legate de proiect, precum şi acordul de parteneriat şi protocolul de asociere privind realizarea în comun a unei achiziţii publice ocazionale pentru proiectul „Achiziţie de mijloace de transport public - autobuze electrice cu lungimea de 10 m“, respectiv pentru proiectul „Achiziţie de mijloace de transport public - autobuze electrice cu lungimea de 12 m“. Aprobarea proiectelor era absolut necesară în vederea depunerii şi obţinerii finanţării acestora în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4.

Totodată, acordul de parteneriat votat de aleşii locali reprezenta etapa preliminară în vederea încheierii între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca lider de parteneriat, şi UAT Municipiul Constanţa, partener, a parteneriatului, în scopul pregătirii şi implementării în comun a proiectelor de „Achiziţie de mijloace de transport public - autobuze electrice cu lungimea de 10 m, respectiv 12 m”.

Municipalitatea anunţa că vrea să achiziţioneze 21 de autobuze electrice (AbE1OS) cu lungimea de 10 m, cinci staţii de încărcare rapidă (SiR), 21 de staţii de încărcare lentă (SiL), în cuantum de 56.388.223,95 de lei cu TVA.

Contribuţia proprie în proiect a UAT Municipiul Constanţa, reprezentând contribuţia de minimum 2% din valoarea eligibilă aferentă tuturor activităţilor proprii din proiect, este în cuantum de 1.127.764,48 de lei.
 
Totodată, Primăria făcea cunoscută intenţia privind achiziţionarea de către MDRAP, în numele UAT Municipiul Constanţa, a 20 de autobuze electrice (AbE12S) cu lungimea de 12 m, a 5 staţii de încărcare rapidă (SIR), a 20 staţii de încărcare lentă (SiL), în cuantum de 65.733.918,25 de lei cu TVA. Contribuţia proprie în proiect a UAT Municipiul Constanţa reprezintă contribuţia de minimum 2% din valoarea eligibilă aferentă tuturor activităţilor proprii din proiect, în cuantum de 1.314.678,36 de lei.
 
Vă reamintim că, la sfârşitul anului trecut, pe pagina web a Ministerului Dezvoltării a fost publicat anunţul privind achiziţia de autobuze electrice, urmând ca în acest an să se desfăşoare licitaţia şi achiziţia acestora.
 
Despre Comisia 3 a CLM Constanţa
 

Comisia nr. 3 - pentru servicii publice, comerţ, turism şi agrement - are următoarele atribuţii:

a) iniţiază şi avizează studii şi programe în vederea dezvoltării activităţilor regiilor autonome înfiinţate şi societăţilor comerciale de interes local, a creşterii operativităţii şi eficienţei acestora, a implicării lor în administrarea domeniului public al municipiului, cu solicitarea colaborării Comisiei nr. 5; 

 
b) iniţiază propuneri privind înfiinţarea de instituţii şi agenţi economici de interes local; iniţiază sau participă la iniţieri de documentaţii sau propuneri în colaborare cu alte comisii pe domenii de specialitate, pentru concesionări sau închirieri de servicii publice, participări la societăţi comerciale, locaţii de activităţi sau servicii ale administraţiei publice, colaborând în această direcţie nemijlocit cu Comisiile nr. 1 şi 5; 

c) urmăreşte şi controlează activitatea societăţilor comerciale de interes local, pe perioada existenţei lor, primind trimestrial rapoartele acestora despre care informează plenul Consiliului Local, acţiune comună necondiţionat cu Comisia nr. 5; 
 
d) în colaborare cu Comisiile pe domenii de activitate nr. 1 - 5, iniţiază norme orientative pentru regiile autonome sau societăţile comerciale pe care le înfiinţează; 
 
e) avizează asupra propunerilor privind numirea şi eliberarea din funcţii a conducătorilor regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat de interes local;
 
f) realizează studii şi programe, în colaborare cu Comisia nr. 2, pentru buna funcţionare a serviciilor de gospodărie comunală, transport local şi reţele edilitare; 
 
g) iniţiază şi avizează studii şi programe privind organizarea serviciilor publice în condiţii de operativitate şi eficienţă, în colaborare cu Comisia nr. 1; 
 
h) iniţiază propuneri motivate care să asigure libertatea comerţului şi a concurenţei loiale şi să încurajeze libera iniţiativă, ori de câte ori se impune, în condiţiile legii; 
 
i) iniţiază propuneri motivate privind organizarea de târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţii, cu asigurarea bunei funcţionări a acestora;
 
j) analizează, avizează şi iniţiază, după caz, în colaborare cu Comisiile 1 şi 5, propunerile privind asocierea cu alte consilii locale, precum şi colaborarea cu agenţi economici din ţară şi din străinătate, în scopul realizării şi exploatării unor lucrări de interes comun;
 
k) iniţiază propuneri pentru crearea condiţiilor necesare petrecerii timpului liber al cetăţenilor şi asigură desfăşurarea activităţilor de turism şi agrement pe raza municipiului Constanţa; 
 
l) comisia exercită şi alte atribuţii stabilite de lege sau Consiliul Local.
 
Componenţa Comisiei de servicii publice, comerţ, turism şi agrement:
Cătălin Papuc - PMP - preşedinte
Victor Constantin - PNL - secretar
Cristiana Văsii - PNL - membru
Adriana Câmpeanu - PNL - membru
Aurelian Marin - PSD
Ioan Solomon - PNL - membru
Teodor Patrichi - PSD - membru.
 

Citeşte şi:

 

Primăria Constanţa achiziţionează autobuze electrice şi staţii de încărcare aferente. Proiectul este la mâna consilierilor locali (documente)


 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Rezultatele din etapa a 23-a (seniori + juniori). Suspendări și amenzi dictate de Comisia de Disciplină (VIDEO)

31 Mar 2024 2328

Experiențe Erasmus în cadrul consorțiului coordonat de ISJ Constanța. Ce activități vor avea loc

06 Mar 2024 614

Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului se reunește pe 7 martie! Ce proiecte se află pe ordinea de zi

05 Mar 2024 529

Trei PUZ-uri inițiate de Primăria Constanța pe ordinea de zi a ședinței Comisiei tehnice de Urbanism

08 Jan 2024 964

Iată ce avere are Valeriu Anton, primarul din Corbeanca! ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din Curtea de Apel București (DOCUMENTE)

20 Nov 2023 955

ANI acuză - Valeriu Anton, primarul din Corbeanca, avere „nejustificată“ de 3 milioane de lei

20 Nov 2023 813

Dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, respinsă de Senat

19 Sep 2023 742

Propunerea legislativă de dezincriminare a posesiei de canabis, în limita a 3 grame a primit raport negativ de la Senat

12 Sep 2023 737

Concurs „cu greutate“ la IPJ Constanța! Agenți care pot trece în corpul ofiţerilor

17 Aug 2023 1465

Un deputat de la AUR, sancționat de Comisia Juridică se judecă la Constanța cu Parlamentul României

04 Jul 2023 1094

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a demisionat! Redăm integral declarația de presă

03 Jul 2023 916

Asistații social, paravan pentru „mafia" fondului locativ Repartiții în case din centrul municipiului. Ce documente a ridicat DNA Constanța de la Administrația Fondului Imobiliar SRL? (DOCUMENTE)

16 May 2023 7188

Ministrul afacerilor externe, la Conferința internațională a donatorilor în sprijinul populațiilor din Turcia și Siria, afectate de seismul din 6 februarie 2023

21 Mar 2023 1318

Retrospectivă 2022. Județul Constanța, finanțare prin PNRR în cadrul programelor de dezvoltare, transport și sănătate

04 Jan 2023 1300

Ylva Johansson, despre aderarea României în spațiul Schengen. „Bulgaria, România și Croația sunt gata să se alăture”

16 Nov 2022 1229