Ce calificativ a primit la evaluarea anuală regizorul Erwin Șimșensohn, managerul Teatrului de Stat Constanța (documente)


Consiliul Județean Constanța a făcut public rezultatul evaluării anuale pentru Erwin Șimșensohn, director al Teatrului de Stat din Constanța, pentru anul 2019.
Potrivit normelor legale în vigoare, Consiliul Județean Constanța a organizat evaluarea anuală a managementului la Muzeul de Artă Constanța. Conform art.40 din OUG nr.189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare, evaluarea managementului s-a organizat în două etape: analiza raportului final de activitate și susținerea raportului de activitate în cadrul unui interviu. Comisia de evaluare a managementului pe anul 2019 de la Teatrul de Stat Constanța a punctat activitatea managerului astfel: în prima etapă – analiza raportului anual de activitate – nota obținută a fost 9,83 iar în a doua etapă – susținerea raportului anual de activitate de către manager în cadrul unui interviu – nota obținută a fost 10 (zece).  Nota finală obținute de Erwin Șimșensohn este 9,92.

Potrivit regulamentului, evaluarea managementului de către Consiliul Județean Constanța, pentru Teatrul de Stat Constanța, s-a realizat în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 269/2009.

În secțiunea documente, puteți parcurge și  și raportul de activitate pentru anul 2019 al managerului TSC.

Citește și:

Regizorul Erwin Șimșensohn, față în față cu comisia de evaluare a managementului Teatrului de Stat Constanța (document)


A promovat concursul Șimșensohn, oficial, manager al Teatrului de Stat Constanța
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cinci ani cu executare în primă instanță pentru un fost inspector din CJC. Decizia finală va fi luată peste câteva zile

08 May 2021 824

Comisia de concurs pentru desemnarea directorului MINA Constanța, cazată la 3 stele

08 May 2021 714

Se organizează concurs pentru funcția de manager. Pleacă dr. Tofolean de la conducerea Spitalului Clinic Județean Constanța?

08 May 2021 3367

Licitație anulată de Consiliul Județean Constanța. Nicio ofertă pentru videoproiectorul necesar Muzeului Național de Istorie și Arheologie

07 May 2021 447

Dotarea centrelor sociale din cadrul DGASPC Constanța, un proiect al CJC admis la finanțare pe fonduri europene

07 May 2021 545

LIVE Premierul Florin Cîțu a ajuns la Constanța! Discuții cu operatorii din HoReCa

06 May 2021 1560

Consiliul Județean Constanța actualizează cărțile funciare pentru DJ 226B în vederea reabilitării tronsonului DN 2A- Pantelimon-Grădina-Cogealac

05 May 2021 601

Oficial! Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC, achitat la Constanța

04 May 2021 2288

Constănțeanul supărat. CJC schimbă destinația clădirii fostei biblioteci din Coiciu. Locuitorii din zonă reclamă focarul de infecție care a cuprins cartierul

30 Apr 2021 1563

Oficial! Adrian Gâmbuțeanu, fost director din CJC, poate fi eliberat condiționat!

28 Apr 2021 829

A fost obținut acordul de mediu pentru proiectul de restaurare a Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța

28 Apr 2021 1307

Noi licitații pentru reabilitarea și modernizarea DJ226A și DJ 226B din județul Constanța

27 Apr 2021 775

Regizorul Erwin Șimșensohn, față în față cu evaluatorii managementului Teatrului de Stat Constanța. Ce notă a primit?

26 Apr 2021 947

Proiect al Consiliului Județean Constanța admis la finanțare. Ce sumă va ajunge la Spitalul Județean pentru echipamente

26 Apr 2021 905

Consiliul Județean Constanța intenționează realizarea unui Spital Regional de Urgență pe un teren de la Ministerul Sănătății

22 Apr 2021 1100