Administratie locala

Ce calificativ a primit managerul Bibliotecii Județene la evaluarea anuală?


Consiliul Județean Constanța a făcut public rezultatul evaluării anuale pentru Corina Apostoleanu, manager al Bibliotecii Județene „I.N. Roman” Constanța, pentru anul 2019.

Potrivit normelor legale în vigoare, Consiliul Judeţean Constanţa a organizat evaluarea anuală a managementului la Biblioteca Județeană „I.N. Roman” Constanța. Conform art.40 din OUG nr.189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, evaluarea managementului s-a organizat în două etape: analiza raportului final de activitate şi susţinerea raportului de activitate în cadrul unui interviu. Comisia de evaluare a managementului pe anul 2019 de la Biblioteca Județeană „I.N. Roman” Constanța a punctat activitatea managerului astfel: în prima etapă – analiza raportului anual de activitate – nota obţinută a fost 9,83 (nouă și optzeci și trei) iar în a doua etapă – susţinerea raportului anual de activitate de către manager în cadrul unui interviu – nota obţinută a fost 10 (zece).

Nota finală obţinută în urma evaluării raportului anual de activitate de la Biblioteca Județeană „I.N. Roman” Constanța a fost 9,92 ( nouă și nouăzeci și doi).

Potrivit art.41, alin.(1) din OUG nr.189/2008, cu modificările şi completările ulterioare, comisia de evaluare elaborează un raport motivat asupra rezultatului obţinut de manager în urma evaluării şi face recomandări pentru continuarea sau încetarea managementului, respectiv rezilierea contractului de management încheiat cu respectivul manager. Comisia de evaluare anuală constată îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de management şi recomandă autorităţii continuarea activităţii managementului, potrivit normelor legale în vigoare. Conform art.42, alin.(4) din OUG nr.189/2008 şi art.14, alin.(2) din OMC nr.2799/2015 „rezultatul final al evaluării se aprobă prin ordin sau dispoziţie a autorităţii”.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UAT Județul Constanța versus Fundația Clopot. Miza - peste 180.000 de lei. De ce s-a întrerupt judecata

04 Apr 2020 2372

Plăți aparent nelegale pentru servicii de informare în presa scrisă CJC vrea bani de la Nicuşor Constantinescu! Ce s-a întâmplat cu dosarul

04 Apr 2020 3155

Continuă lucrările la noul sediu al Serviciului de Medicină Legală Constanța, în curtea laterală a Spitalului de Boli Infecțioase (galerie foto)

03 Apr 2020 568

Ce calificativ a primit la evaluarea anuală managerul Muzeului Național de Istorie și Arheologie Constanța (documente)

02 Apr 2020 1611

În baza deciziilor și sentințelor judecătorești, CJC a instituit într-o singură zi 12 decizii de poprire pe conturile lui Nicușor Constantinescu (document)

02 Apr 2020 2563

Ce calificativ a primit la evaluarea anuală regizorul Erwin Șimșensohn, managerul Teatrului de Stat Constanța (documente)

01 Apr 2020 1485

Prosoft++ SRL, contract de 300.000 de lei pentru soluții IT pentru Registrul Agricol al CJC

31 Mar 2020 1446

Ce buget alocă Consiliul Județean pentru serviciul de spălătorie auto pentru autoturismele instituției

31 Mar 2020 565

Doina Păuleanu, singurul manager de 10 al unei instituții de cultură din subordinea CJC (documente)

31 Mar 2020 1296

Licitație pentru servicii de dezinfecție în toate sediile care aparțin Consiliului Județean Constanța

28 Mar 2020 339

Comisie de lucru pentru Cetatea Capidava. Adițional la proiectul de execuție. Contractul, prelungit cu maximum 60 de zile. De ce s-a luat această măsură? (document)

27 Mar 2020 840

Spectacole online pentru constănțeni, în acest weekend. Ce puteți viziona din confortul casei

26 Mar 2020 1822

Evaluarea anuală a managerului Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare”. Ce notă a obținut?

25 Mar 2020 607

Criza coronavirusului. Se ia în calcul conversia temporară a Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Mare în spital auxiliar de infecțioase

25 Mar 2020 3869

Fonduri suplimentare pentru unitățile medicale din subordinea CJC. Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța intră în dispozitiv, în contextul pandemiei generate de COVID-19

24 Mar 2020 1072