Centru de permanenţă, centru multifuncţional şi heliport, în locul Centrului de Sănătate Băneasa

Baneasa_-_Gelu_Iordache_03.jpgMedicii vor fi plătiţi cu 12 lei pe oră, iar asistentele, cu 8 lei pe oră

Comuna Băneasa, dar şi localităţile învecinate vor beneficia de un centru de permanenţă, pe care Direcţia de Sănătate Publică îl va inaugura la începutul lunii august.

Ieri, la Primăria Băneasa a avut loc o întâlnire la care au participat primarii din zonă, medicii de familie din Băneasa, Oltina, Ion Corvin şi Dobromir, directorul fostului Centru de Sănătate Băneasa, dar şi un reprezentant al DSP. „În urma discuţiilor, s-a decis ca Primăria Băneasa să pună la dispoziţie o clădire pentru amenajarea centrului de permanenţă în localitate. Era mare nevoie de un asemenea centru în acea zonă, mai ales după desfiinţarea Centrului de Sănătate Băneasa. De asemenea, se va înfiinţa şi un Centru Multifuncţional, cu medici de mai multe specializări şi cu 5-20 de paturi", a declarat Constantin Dina, directorul Direcţiei de Sănătate Publică. Centrul Multifuncţional va fi un punct de lucru al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, cadrele medicale vor fi plătite din fondurile acestuia, şi se va afla în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa.

Baneasa_-_Constantin_Dina_003.jpg

Primăriile din zonă se implică

„Deja am votat o hotărâre de consiliu local pentru înfiinţarea acestui centru şi am purtat discuţii cu preşedintele CJC; Nicuşor Constantinescu. Vom da spaţii, atât pentru Centrul de permanenţă, cât şi pentru cel multifuncţional, în clădirile care au aparţinut Centrului de Sănătate Băneasa. Spaţiile sunt deja amenajate şi există toată aparatura necesară. În curte vom amenaja un heliport pe 2000 de metri pătraţi", a declarat Gelu Iordache, primarul localităţii Băneasa. Centrul de permanenţă care va fi deschis de la 1 august va avea şapte cadre medicale, dar şi asistente şi va funcţiona între orele 20.00 şi 8.00. Medicii vor fi plătiţi cu 12 lei pe oră, iar asistentele, cu 8 lei pe oră. Angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă vor instrui personalul Centrului de Permanenţă pentru situaţiile de Urgenţă. „Am discutat şi noi, primăriile, vom suporta cheltuielile pentru acest centru. Primăria Băneasa va plăti utilităţile şi tot ce ţine de deschidere, iar celelalte primării din zonă se vor ocupa de cheltuielile personalului, legate de transport şi aşa mai departe. De asemenea, în curtea centrului va fi deschisă o secţie pentru persoane cu dizabilităţi", a mai spus primarul localităţii Băneasa, Gelu Iordache.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Tânăr de 25 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte

01 May 2024 489

Programul ENGIE Romania în perioada 1-7 mai

29 Apr 2024 452

Surse Prinţul Paul al României a fost depistat într-un resort din Malta

28 Apr 2024 766

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 653

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 872

Știri Constanța Bărbat condamnat la închisoare pentru furt, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

24 Apr 2024 604

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 510

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa s-a impus în prelungiri în duelul cu Axiopolis Cernavodă

21 Apr 2024 745

Ședință a CJ Constanța Preluarea unor bunurilor imobile din domeniul public al UAT Comuna Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 520

Cumpărări directe Constanța Energybas Actual SRL, din Băneasa, contract de 52.000 de euro cu Primăria Oltina pentru serviciile de iluminat din comună (DOCUMENT)

15 Apr 2024 567

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1608

Caz șocant în județul Constanța! Fetiță violată timp de patru ani de tatăl vitreg! Suspectul, reținut

12 Apr 2024 800

Fabrica de apă de la Crîngu se vinde pe bucăți Licitație la fiscul din Constanța pentru valorificarea bunurilor firmei Izvor M.D.Crîngu SRL, deținută de familia Comănescu (DOCUMENT)

09 Apr 2024 1083

În județul Constanța După ce au făcut autostopul, doi tineri au tâlhărit șoferul

09 Apr 2024 563

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, a doua victorie în play-out

07 Apr 2024 835