Cine se ocupă de formarea profesională a şomerilor Proiect european pentru dezvoltarea pieţei muncii la Lumina (galerie foto)

Primăria comunei Lumina implementează în această perioadă proiectul „Dezvoltarea Durabilă a Pieţei Muncii din Mediul Rural, prin Facilitarea Accesului la Ocupare”, în valoare de 1.432.472 lei.
Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de 60 de şomeri şi 190 de persoane ocupate în agricultura de subzistenţă din localităţile: Lumina, Oituz şi Sibioara. În baza de date a AJOFM, comuna Lumina figurează cu 160 de şomeri, dar potrivit primarului Dumitru Chiru, aceştia sunt mult mai mulţi.
„Atunci când am depus proiectul pentru accesarea fondurilor europene, interesul nostru a fost să atragem aceşti bani pentru tinerii, şomerii şi locuitorii comunei Lumina ca ei să beneficieze de cursuri de formare profesională”, a declarat, vineri, în deschiderea conferinţei de presă, primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru.
La conferinţa de presă de vineri au mai participat: Anghelina Nazîru, şef serviciu în cadrul Primăriei comunei Lumina, Camelia Ducaru, reprezentant SC FiaTest SRL, Florin Răzvan Oncioiu, manager proiect, Gheorghe Buşu, director adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Sorin Chiriţă, coordonator Pol de Creştere Constanţa.
 
Cine sunt partenerii proiectului
 
Alături de Primăria comunei Lumina, autoritatea care implementează acest proiect, ajută la implementarea acestuia: AJOFM Constanţa, SC Vent Consulting Team SRL (pentru campanii de informare şi de publicitate) şi SC FiaTest SRL (cu o experienţă de 10 ani în domeniul Resurselor Umane, fiind furnizor de formare profesională, integrat în sistemul naţional de formare permanentă a adulţilor).
 
Nouă cursuri de formare
 
Cursurile de formare profesională furnizate gratuit pentru grupul ţintă al proiectului sunt: administrator reţea de calculatoare, comunicare în limba engleză – iniţiere, lucrător în comerţ, inspector sănătate şi securitate în muncă, operator introducere, validare şi prelucrare date, comunicare, îngrijitoare bătrâni la domiciliu, baby-sitter şi competenţe antreprenoriale. Cursurile vor începe într-o lună şi se vor ţine în Căminul Cultural Lumina, urmând a se finaliza printr-un examen de absolvire. După acest examen, participanţii vor primi certificate de absolvire recunoscute de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei Naţionale.
Primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, a precizat că peste 100 de locuitori s-au înscris deja la cursuri în vederea formării profesionale.
 
„Este un lucru pozitiv că putem face aceste cursuri şi în altă parte decât în oraşul Constanţa”
 

Gheorghe Buşu, directorul adjunct al AJOFM a catalogat acest proiect drept „o supapă pentru realizarea planului de formare al Agenţiei, pentru că bugetul alocat Agenţiei nu umple tot golul care este necesar a fi umplut pe piaţa muncii din Constanţa”. Directorul adjunct al AJOFM a mai declarat că speră ca prin aceste cursuri de formare să se mărească rata de ocupare ceea ce va contribui la scăderea şomajului. „Eradicarea şomajului nu prea se poate şi nici nu trebuie să se întâmple aceasta”, a mai afirmat Buşu. Directorul AJOFM a apreciat că „este un lucru pozitiv că putem face aceste cursuri şi în altă parte decât în oraşul Constanţa întrucât este mai uşor pentru cei care participă”.
 
„Este un bun exemplu cel de aici, din Lumina”

 
Sorin Chiriţă a ţinut să-l felicite pe Dumitru Chiru, primarul comunei Lumina, pentru „aplecarea asupra problemelor sociale”, afirmând că cu acest proiect „vine integrat cu un centru de tineret care se face în comuna Lumina pe Zona Metropolitană Constanţa”, menţionând că viitorul aparţine proiectelor integrate. „Degeaba facem numai asfaltări sau facem numai proiecte care ţin de infrastructură şi nu ne aplecăm şi asupra oamenilor, nu facem şi proiecte sociale. Eu cred că este un bun exemplu cel de aici, din Lumina pentru că domnul primar a reuşit să integreze două proiecte care practic se implementează în paralel”, a adăugat Sorin Chiriţă.
 
Lumina îşi doreşte un centru de informare
 
Primarul Dumitru Chiru a afirmat că în afară de centrul de tineret care este realizat în proporţie de 40% şi care ar putea fi gata în şase luni, are în plan şi construirea unui centru de informare. Pentru această lucrare există deja proiectul care urmează să fie depus pe noul minister, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Locale. „Proiectul îl vom depune din nou şi Lumina va beneficia şi de un centru de informare undeva pe Şoseaua Tulcei. Ne dorim ca localnicii şi persoanele care vin în comuna Lumina să fie informaţi despre tot ceea ce se întâmplă la Lumina şi-n tot judeţul”, a declarat primarul Dumitru Chiru.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință ordinară a Consiliului Local Municipal Constanța! Mai multe proiecte, pe ordinea de zi (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 202

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 485

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 423

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 316

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 339

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 710

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 448

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 402

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 387

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 471

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 464

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 510

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 510

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 712

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 356