Şase săli de curs şi două laboratoare Clădirea noului corp de şcoală, inaugurată, ieri, la Lumina

Clopoţelul a sunat, ieri, în prima zi de şcoală, şi pentru elevii din Lumina. Alături de primarul localităţii, Dumitru Chiru, cei mici au venit cu mic, cu mare nu doar pentru a răspunde „prezent“ la prima strigare a catalogului, ci şi pentru a vedea noua investiţie a administraţiei publice locale. De câteva luni, Primăria şi Consiliul Local Lumina au demarat lucrările unui proiect foarte important privind extinderea şi reabilitarea sediului şcolii generale. Pentru că Lumina este în continuă schimbare, numărul locuitorilor fiind în creştere, sălile de curs s-au dovedit a fi insuficiente pentru a acoperi necesarul de locuri. Deşi lucrările ar fi trebuit terminate la sfârşitul lunii iunie, termenul a fost puţin devansat.

Lucrările, finalizate complet peste câteva zile

Mai exact, aproximativ 95% din ceea ce înseamnă investiţia pentru extinderea şcolii este gata. „În prima zi a noului an şcolar, am inaugurat noul corp de clădire al şcolii. Mai exact, am inaugurat clădirea, exteriorul, dacă putem spune. Momentan, încă se fac mici retuşuri la interior, urmează să fie montat şi mobilierul, iar săptămâna viitoare sau cel târziu la finalul lunii septembrie, elevii se vor putea muta în noile săli de clasă“, a declarat primarul Dumitru Chiru, pentru ZIUA de Constanţa.
 
Potrivit şefului administraţiei publice locale de la Lumina, lucrările au costat aproximativ 1,8 milioane de lei, însă Primăria a suportat doar cofinanţarea de 2%, restul banilor provenind de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. „Trebuia ca la sfârşitul lui iunie să fie gata lucrarea, dar, pentru că în iarnă am oprit lucrările din cauza vremii, am mărit termenul de predare a acestora. Nu mai este foarte mult de făcut, dar vrem ca totul să fie perfect pus la punct, de aceea nu ne-am grăbit să prindem inaugurarea la începutul anului şcolar. Mai încet, dar mai bine“, a explicat primarul Dumitru Chiru. În total, clădirea va avea opt noi săli de studiu, astfel încât şcoala din comună să poată fi comparată cu una de la oraş. „Dintre cele opt săli, şase vor fi săli de clasă propriu-zise şi două, laboratoare de studiu“, a precizat gospodarul-şef. El a mai spus că, la începutul acestui an şcolar, 930 de elevi sunt la şcoala generală, 280 de prichindei, la grădiniţe, la care se adaugă 300 de şcolari şi preşcolari de la Sibioara şi Oituz. „Deşi avem loc pentru absolut toţi elevii în instituţiile de învăţământ, ei sunt nevoiţi să înveţe în două schimburi, ceea ce ar putea crea un oarecare disconfort, dar nu avem alte posibilităţi“, a explicat primarul Dumitru Chiru.
 
În altă ordine de idei, alesul local a declarat că, în prezent, se derulează şi lucrările de la noua biserică din sat, care se construieşte în curtea vechiului lăcaş de cult. „Pentru că nu puteam să dărâmăm o casă a Domnului, în imediata apropiere, în curtea bisericii, se ridică noul lăcaş de rugăciune. De fapt, acesta se construieşte chiar lipit de vechea biserică. Construcţia este edificată din sponsorizările oamenilor, dar noi, Primăria şi Consiliul Local, am alocat 40.000 de lei pentru achiziţionarea fierului din armătură“, a ţinut să precizeze gospodarul-şef de la Lumina. „Fiind lucrări de amploare, biserica va fi gata în următorii doi-trei ani. În prezent, se ridică zidurile din cărămidă“, a precizat primarul Dumitru Chiru.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 830

Licitații Constanța Primăria Lumina, contract cu o firmă din Satu Mare pentru mobilier școlar! Contract de peste 140.000 de euro, finanțat prin PNRR (DOCUMENT)

13 Apr 2024 535

CSM Constanța box Amalia Niță, în finala Campionatului European. La un meci de al patrulea titlu continental!

12 Apr 2024 870

Licitații Constanța Primăria Lumina caută firmă care să tundă iarba din Lumina, Oituz și Sibioara. Pune la bătaie peste 180.000 de euro (DOCUMENT)

11 Apr 2024 502

Primăria comunei Lumina, județul Constanța, contract cu o firmă din Constanța. Ce servicii vor fi furnizate (DOCUMENT)

06 Apr 2024 617

Constanța Ce societate se ocupă de proiectarea parcării din zona Primăriei comunei Lumina (DOCUMENT)

06 Apr 2024 696

CSM Constanța Neînvinsă în carieră, Amalia Niță boxează în Croația pentru al patrulea titlu de campioană europeană (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 1148

O firmă din Constanța se ocupă de curățenia de la Grădinița cu Program Prelungit „Luminița“ din comuna Lumina (DOCUMENT)

02 Apr 2024 739

Licitații Constanța Draft Construct SRL, contract de circa 200.000 de euro cu Primăria Lumina, pentru Clubul de Vară (DOCUMENT)

22 Mar 2024 757

Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiști în comuna Lumina, județul Constanța

14 Mar 2024 665

Cumpărări directe Constanța Sediul administrativ al Primăriei Lumina, reabilitat de IDNA SRL (DOCUMENT)

10 Mar 2024 564

Cumpărări directe Constanța Primăria Lumina a contractat servicii de întreținere Parc și anumite spații verzi (DOCUMENT)

05 Mar 2024 943

Șofer turmentat și fără permis, depistat în trafic în comuna Lumina județul Constanța

20 Feb 2024 777

Primăria Lumina din județul Constanța închiriază terenuri. Cum puteți participa la licitație?

18 Feb 2024 926

Conducător auto beat și fără permis depistat pe DN22 în comuna Lumina județul Constanța

11 Feb 2024 865