Cumpăna îşi face totem la intrarea în municipiul Constanţa (galerie foto)

În zona de intrare în municipiul Constanţa dinspre localitatea Cumpăna va fi amenajat un totem. Construcţia presupune montarea de litere volumetrice cu numele comunei Cumpăna, dar şi realizarea unui panou electronic pe care vor fi afişate informaţii de interes public venite din partea Primăriei comunei Cumpăna, dar şi a agenţilor economici din localitate. În zona rămasă neconstruită va fi creat spaţiu verde, a precizat Mariana Gâju, primarul comunei.  
Şefa autorităţii locale susţine că de doi ani şi-a dorit realizarea acestui totem, însă nu a dispus de fondurile financiare necesare. Anul acesta, proiectul a fost posibil cu bani de la bugetul local şi din sponsorizări venite din partea partenerilor comunei Cumpăna, a adăugat ec. Mariana Gâju. „La bifurcaţie când venim spre Cumpăna pe partea dreaptă terenul aparţine Primăriei Municipiului Constanţa, este zona Veteranilor de Război a municipiului Constanţa, pe partea stângă sunt terenurile satului Lazu, sat aparţinând comunei Agigea, deci nicidecum comuna Cumpăna, comuna Cumpăna fiind mai interior, la un kilometru şi jumătate. Toţi oamenii care folosesc şoseaua naţională trebuie să ştie că acolo este comuna noastră dragă – Cumpăna, de aceea realizăm acest totem”, a declarat şefa autorităţii locale care a precizat că suprafaţa sensului giratoriu pe care se amplasează totemul a fost acordată Primăriei comunei Cumpăna gratuit de către Primăria Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 787

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 743

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 846

Procesul deschis Consiliului Local Constanța de compania Tundria Patru Invest SRL, ajuns la Curtea Supremă

01 May 2024 459

Județul Constanța În prag de sărbătoare, 21 de copii ai comunei Cumpăna au primit daruri (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 541

Se amână Serbarea Câmpenească organizată de Primăria și Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța

30 Apr 2024 496

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 781

Primăria Cumpăna, Județul Constanța Peste 300 de vârstnici și persoane cu dizabilități vor primi de Paște produse alimentare

29 Apr 2024 373

CS Victoria Cumpăna Luptătoarele, nouă medalii la Turneul Internațional „Alina Vuc Trophy“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 606

Peste 3000 de puieți de ulmi și 30 de platani au fost plantați în comuna Cumpăna, județul Constanța

27 Apr 2024 1038

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 725

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 681

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 379

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 703

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 747