Echipă completă la conducerea Primăriei Constanţa Făgădău - „Viceprimarul Dobre va fi băiatul rău!“



Pe final de mandat şi după o perioadă în care viceprimarul Decebal Făgădău a fost şef şi executant deopotrivă, de ieri, Primăria Constanţa are echipa de conducere completă. Cu 18 voturi pentru şi patru anulate, consilierul municipal PSD Mircea Dobre a fost ales în funcţia de viceprimar.
 
Majoritatea consilierilor locali au votat ieri în cadrul şedinţei Consiliului Local Municipal Constanţa pentru promovarea în funcţia de viceprimar a social-democratului Mircea Dobre. Dintre cei 22 de aleşi prezenţi la şedinţă, 18 au votat pentru şi patru buletine de vot au fost anulate. Trei dintre buletinele anulate au aparţinut consilierilor PNL, iar cel de-al patrulea a fost din tabăra PSD, ca urmare a neatenţiei unuia dintre aleşi, care a încercuit greşit răspunsul, şi, atunci, s-a văzut nevoit să-şi anuleze votul.
 
Deocamdată, proaspătul viceprimar nu are încă atribuţii delegate de viceprimarul cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău, dar astăzi va avea loc o şedinţă în trei în care, de comun acord, primarul interimar şi cei doi viceprimari vor hotărî cu ce se va ocupa fiecare în perioada următoare. 

Criteriile de promovare a lui Dobre

Decebal Făgădău a confirmat că numirea lui Mircea Dobre ca viceprimar a fost o decizie politică, în condiţiile în care nu existau prea mulţi aspiranţi. „Vorbim despre o decizie politică, asumată, şi, după refuzul public anterior, mi s-ar fi părut ridicol să reiau invitaţia către opoziţie. Astfel, am propus un consilier PSD. Opţiunile au fost destul de restrânse, pentru că nu multă lume vrea să se angajeze la un mandat scurt, un mandat care presupune mai degrabă o dezbrăcare în faţa presei şi a opiniei publice, un mandat în care, alături de mine, se va vorbi puţin şi se va face mai mult“, a menţionat viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa. 
 
Decebal Făgădău nu a omis să enumere calităţile care-l recomandau pe Dobre pentru a fi promovat. „L-am ales pe domnul Dobre din două motive. Primul: are o experienţă administrativă, este consilierul local cu experienţa cea mai mare în administraţia publică locală din rândul actualilor aleşi. Al doilea: este un om sever. Este mai în vârstă ca mine şi mi-aş dori să fiu un factor de echilibru, să am un viceprimar mai tânăr, cu avânt, dorinţă de a muta munţii din loc (n.r. referire la Costin Răsăuţeanu) şi unul cu experienţă, sever şi intransigent. În momentul de faţă, se închide un cerc băiatul bun - băiatul rău. Domnul Dobre, în mod evident, ştie că va fi băiatul rău“, a declarat Decebal Făgădău.

 

El a adăugat că astăzi, în cadrul discuţiei în trei, va ţine cont „şi de competenţele sale de economist“ când va stabili de ce se va ocupa fiecare. Practic, aspectele care ţin de buget-finanţe au toate şansele să ajungă în portofoliul viceprimarului Mircea Dobre, la care se vor adăuga salubrizarea, spaţiile verzi şi altele. „La final, vă garantez că va face raport al activităţii derulate ca viceprimar.“

Priorităţile noului viceprimar

În cadrul primului dialog cu jurnaliştii, noul viceprimar, Mircea Dobre, a prezentat câteva dintre preocupările sale din perioada imediată. În primă fază, acesta aşteaptă să vadă ce direcţii i se subordonează, după care va demara un studiu aprofundat al „contractelor pe care terţii le au cu Primăria“ pe fiecare domeniu de activitate de care se va ocupa.
 
După 25 de ani de activitate în mediul privat, Dobre a acceptat noua funcţie, declarând: „Experienţa şi rigurozitatea pe care le am vor fi de ajutor comunităţii, dar şi Executivului, care are de realizat, în perioada imediat următoare, foarte multe lucruri - activitatea firmei Polaris, infrastructura şi alte aspecte care preocupă oamenii“.
 

Viceprimarul Dobre a recunoscut că, pe lângă situaţia infrastructurii, nu îi place „indiferenţa unor locuitori ai municipiului Constanţa faţă de problema legată de curăţenie“. „Este greu să spun acum ce pot lăsa în urmă. Deocamdată, vreau să văd ce pot să fac. Apoi, vedem ce rămâne după mine“, a afirmat cel de-al doilea viceprimar al municipiului.
 
După ani buni în care a fost preşedintele Comisiei de buget-finanţe din cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa, Mircea Dobre a menţionat că vrea să se ocupe de câteva aspecte. „Mă voi ocupa de contractul municipalităţii cu Polaris, care nu cred că poate fi anulat. Trebuie să facem acest contract funcţional, să-l continuăm, iar Polaris să acţioneze pentru binele tuturor. Vreau să continui să coordonez comisia care se ocupă de cartierul Henri Coandă, deoarece am o continuitate şi cunosc problemele de acolo. Sunt aproape 4.000 de cereri nesoluţionate şi foarte multe cazuri sociale pe care nu avem cum să le rezolvăm deocamdată, şi susţin construirea de noi locuinţe sociale aici. Cunosc foarte bine în ce suferinţă trăiesc unii oameni. Ar fi inuman să nu fiu de acord cu construirea acestora“, a conchis noul viceprimar al municipiului Constanţa, Mircea Dobre.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Rigoletto”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

07 Apr 2024 555

Hotelul Dunărea din Mamaia se vinde. Proprietarul, fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, cere 5,5 milioane de euro

23 Feb 2024 1475

Ce spune Cristina Piuaru despre viitoarea investiție Geomir International SRL, controlată de fiica fostului viceprimar Mircea Dobre, ar putea modifica Piața Tomis II din Constanța

15 Feb 2024 746

Surprize-surprize pe piața media locală! Și fostul ministru PSD, Mircea Dobre a bătut palma cu postul Antena 3 Constanța

19 Jan 2024 1602

Licitații publice Hotelul unui fost viceprimar PSD al Constanței găzduiește partenerii administrației conduse de Vergil Chițac (DOCUMENT)

25 Aug 2023 4809

Mircea Dobre de la MG Tour va monta bariere de acces în parcarea Hotelului Dunărea din Mamaia

22 Aug 2023 1182

O nouă autorizație de construire pentru modificările hotelului unui fost viceprimar al municipiului Constanța

26 Apr 2023 1940

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 martie 2023

03 Mar 2023 1543

Un fost viceprimar al municipiului Constanța a primit autorizație de la Primărie pentru extinderea unui hotel din stațiunea Mamaia

18 Aug 2022 1994

Hotelul Dunărea din Mamaia va fi extins! Documentul, emis de municipalitate

15 Apr 2022 1890

Ce se construiește Hotelul Dunărea, din Mamaia, va fi extins. Proprietari sunt Georgeta și Mircea Dobre

05 Oct 2021 4102

ZIUA LIVE. Președintele UGIR Constanța i-a propus primarului Chițac transformarea zonei cuprinse între Capitol și Portul Tomis într-o zonă turistică de interes național

27 Aug 2021 2829

ZIUA LIVE Fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, precizări despre activitatea UGIR Constanța

26 Aug 2021 1945

ZIUA LIVE. Fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, despre avizul CES

26 Aug 2021 1748

ZIUA LIVE. Poate contribui Uniunea Generală a Industriașilor din Constanța la relansarea economiei?

25 Aug 2021 2576