Administratie locala

Este vizată o investiţie pe un teren din Dosarul Retrocedărilor Consilierul personal al primarului de Constanţa a atacat în instanţă un PUZ (documente)

Mihai Petre, consilierul personal al primarului Decebal Făgădău, a atacat în instanţa de contencios-administrativ Hotărârea de Consiliu Local nr. 51 din 30/01/2012 privind aprobarea documentaţiei PUZ pentru teritoriul situat în municipiul Constanţa delimitat de strada Sarmizegetusa, strada Ştefan cel Mare, bulevardul Tomis, strada Răscoalei din 1907, teren în suprafaţă de 15.949 mp, proprietate a unor persoane fizice şi juridice. Acţiunea lui Mihai Petre s-a materializat în dosarul 7923/118/2017, având ca obiect suspendare executare act administrativ, înregistrat la începutul acestei săptămâni pe rolul Tribunalului Constanţa.
 
Terenul care face obiectul PUZ-ului atacat în instanţă a avut de-a lungul timpului mai mulţi proprietari şi face parte din Dosarul Retrocedărilor, în care au primit condamnări cu suspendare Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, Constantin Racu, Ramona Daniela Dospinescu, Ion MaricaCristian Talpău  Nora Alina ChircăGeorgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu.
 
În acelaşi proces au fost achitaţi, printre alţii, şi primul proprietar al terenului care se află în curtea blocului S0 aflat pe bulevardul Tomis la numărul 99 şi care face obiectul acestui dosar - Daniel Ene. Ulterior, terenul a ajuns în posesia Andreei Enescu, contra sumei de 613.000.000 de lei vechi. În 2004, aceasta vindea, la rândul ei, terenul către SC Penkav SRL, o firmă irlandeză care-i avea ca acţionari pe Thomas Kavanagh şi Pender Matthew Thomas.
 
În 2015, Penkav a obţinut de la Primăria Constanţa un certificat de urbanism pentru o construcţie P+2, cu spaţiu comercial la parter.
Societatea a fost dizolvată la sfârşitul anului 2015, iar irlandezii s-au asociat cu un antreprenor autohton, Ciprian Iancu, în vederea ridicării construcţiei, urmând ca acesta să primească o cotă-parte din vânzarea apartamentelor care urmau să fie ridicate.
 
Antreprenorului îi revenea obligaţia să obţină autorizaţia de construcţie. Totul s-a blocat la faza emiterii certificatului de urbanism pentru Planul Urbanistic de Detaliu. Totuşi, a fost obţinut un aviz de cercetare arheologică în baza căruia în zonă s-a încercat demararea unor săpături de către constructorul antreprenor. Totul a fost stopat după ce consilierul primarului, Mihai Petre, care locuieşte în zonă, s-a adresat Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC). „Aceştia au efectuat o verificare şi au constatat nelegalitatea certificatului de urbanism, au cerut autorităţii locale să nu emită autorizaţia de construcţie şi să nu mai prelungească certificatul de urbanism. Totodată, au cerut Prefectului judeţului Constanţa să anuleze hotărârea 51/2012 de emitere a PUZ-ului, ca fiind nelegal“, povesteşte Mihai Petre.
 
Consilierul spune că s-a interesat personal atât pe vremea fostului prefect Adrian Nicolaescu, cât şi în mandatul actualului reprezentant al Guvernului în teritoriu, Ioan Albu, despre stadiul punerii în aplicare a recomandării celor de la ISC. „Nu s-a întâmplat nimic, motiv pentru care mi-am luat inima în dinţi şi m-am adresat instanţei, în speranţa că lucrurile se vor rezolva“, a declarat consilierul, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa.
 
Vom reveni.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza certificatul de urbanism obţinut de firma irlandeză pentru terenul pe care trebuia să se construiască imobilul P+2, răspunsul Inspectoratului de Stat în Construcţii la solicitarea primarului Decebal Făgădău, dispoziţia fostului primar prin care acesta îl împroprietărea cu teren pe Daniel Ene şi adresa lui Mihai Petre către arhitectul-şef Mihai Vânturache în legătură cu situaţia juridică a terenului care face obiectul dosarului. Documentele ne-au fost puse la dispoziţie de Mihai Petre, consilierul personal al primarului Decebal Făgădău.

Citeşte şi:

Sentinţa din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, contestată de aproape 30 de ori

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oraşul Ovidiu va avea hipodrom. Cine este investitorul şi ce a solicitat de la APM Constanţa

14 Feb 2018 293

Investiţie imobiliară în oraşul Ovidiu. Westhouse Group SRL, demersuri către APM Constanţa

13 Feb 2018 275

Alex Lux SRL, iniţiatoarea unui PUZ pentru Mamaia, zona hotelului Meridian (document)

07 Feb 2018 494

Autorizaţia de construire şi PUZ-ul unui imobil de pe strada Dezrobirii, atacate în instanţă de Prefectura Constanţa (galerie foto+document)

06 Feb 2018 1270

Senatorul Chiţac se reinventează ca pretendent la Primăria Constanţa Asociaţia „Constanţa Altfel“ atacă în instanţă PUZ-urile controversate! (document)

02 Feb 2018 2892

Gemini Estate Constanţa, iniţiatoarea unui PUZ pentru un imobil de pe bulevardul I.C. Brătianu. Cine controlează firma (document)

09 Jan 2018 1092

Ordinea.ro Un fost strungar de 64 de ani, uns director executiv la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

06 Jan 2018 2749

Revista presei locale

18 Dec 2017 709

Aleşii locali s-au abţinut de la vot pentru un PUZ privind locuinţe colective pe strada I.L. Caragiale din Constanţa

28 Nov 2017 512

Ce pun la cale Five-Holding SA, Mobitom SA şi Sigma Trading SA Cartier rezidenţial în zona magazinului Brick, cu blocuri de 11 etaje (document)

21 Nov 2017 2263

Revista presei locale

20 Nov 2017 573

Constănţenii, consultaţi pentru PUZ-ul iniţiat de Alfa Medical Distribution SRL. Este vizată construirea unui depozit de produse farmaceutice

15 Nov 2017 696

Dezbatere publică pentru PUZ-ul iniţiat de Maurer Imobiliare Land Constanţa SRL

04 Nov 2017 1679

Planul Urbanistic Zonal pentru primul complex de birouri din Constanța, la mâna consilierilor locali (document)

31 Oct 2017 771

Fiore Collants SRL, care se ocupă de comercializarea ciorapilor și a lenjeriei intime, vrea PUZ pentru un bloc de șase etaje

28 Oct 2017 1345

Cine şi de ce solicită modificarea PUZ-ului dintre străzile Ştefan Mihăileanu, Cuza Vodă şi bulevardul Ferdinand (document)

25 Oct 2017 1860

Revista presei locale

21 Oct 2017 718

Supermarket Penny, pe locul unei parcări de pe strada Eliberării din Constanţa (galerie foto + document)

19 Oct 2017 5842

PUZ-ul delimitat de strada Fântânele, DE 1086 şi strada Comarnic, la mâna constănţenilor

17 Oct 2017 626

Dezbatere publică pentru PUZ-ul elaborat de Mina-M-Com SRL. Este vizată zona Baba Novac

03 Oct 2017 1817

Maurer Imobiliare Land Constanţa SRL, demersuri la APM pentru un cartier rezidenţial (document)

19 Sep 2017 3126

Constănţenii, invitaţi la dezbaterea publică pentru PUZ-ul iniţiat de George Secărea, delimitat de strada Belvedere. Ce vrea să construiască

05 Sep 2017 2181

Cum pot influenţa constănţenii proiectul Evergreen Recycling SRL, de pe şoseaua Mangaliei

25 Aug 2017 1603

White Beach SRL a iniţiat un PUZ pentru zona delimitată de bulevardul Mamaia, strada D17 şi strada D25. Ce vrea să construiască (document)

23 Aug 2017 1720

SC Westhouse Group SRL, în aşteptarea răspunsului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa. Ce intenţionează să facă (document)

19 Aug 2017 2070

PUZ-ul inițiat de Apti Orhan, pe masa Comisiei tehnice de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanța (document)

10 Aug 2017 1732

Un nou spital privat în Constanţa. Cine sunt investitorii şi ce au solicitat de la APM (document)

02 Aug 2017 4576

Trei italieni ridică un bloc de şase etaje pe şoseaua Mangaliei din Constanţa

29 Jul 2017 861

Transformarea restaurantului Nord în spital, la mâna Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului (document+galerie foto)

11 Jul 2017 4175

Constănţenii ar putea avea un cimitir pentru animale de companie (document)

04 Jul 2017 3004

Consiliul Local Municipal va vota pentru respingerea Planului Urbanistic Zonal pentru locuinţe colective pe strada I.L. Caragiale (document)

27 Jun 2017 2058

Investitorul a solicitat avizul de oportunitate pentru PUZ Un supermarket Penny va lua locul unei parcări de pe strada Eliberării (document)

11 May 2017 1729

Dezbatere publică la Primăria Constanţa pentru PUZ-ul iniţiat de Costică Nicolae Bucur

29 Apr 2017 3188

Majorarea impozitului pe clădirile abandonate, desemnarea consilierilor locali în CA-urile unităţilor de învăţământ, dar şi mai multe PUZ-uri, la mâna consilierilor municipali

24 Apr 2017 3574

Un investitor solicită introducerea unui teren în intravilan la Năvodari (document)

14 Apr 2017 1901

Cristina Şerbu şi Cambela Prod SRL s-au adresat APM Constanţa. Este vizată o investiţie imobiliară în coasta CCINA (document)

13 Apr 2017 1513

Restaurantul Nord din parcul Tăbăcărie se va transforma în spital (galerie foto)

12 Apr 2017 3198

Investiţia lui Costică Nicolae Bucur de pe strada Eliberării, la mâna constănţenilor (document)

12 Apr 2017 1041

Constanţa. Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului. Opt puncte pe ordinea de zi

06 Apr 2017 943

Municipalitatea Constanţa actualizează Planul Urbanistic Zonal pentru zona Campus Universitar (document)

05 Apr 2017 1602

Editorial PNL Constanţa sau degringolada perpetuă. Trădarea din interior, faza pe PUZ-uri

03 Apr 2017 2340

Scandalul din PNL, declanşat de nişte PUZ-uri! Actualii consilieri municipali ar putea rămâne fără mandate? Acuzaţii grave la adresa deputatului Boroianu şi alegeri pentru CCL

31 Mar 2017 2320

Este vizat un cartier rezidenţial în Vama Veche Răspunsul primit de fostul primar al Mangaliei Nicolae Sideri de la APM Constanţa (document)

30 Mar 2017 1695

Ce a comunicat elaboratorul PUZ-ului zonei de coastă a Mării Negre Comisiei tehnice de urbanism a Primăriei Constanţa

16 Mar 2017 2109

PUZ-ul peninsulei nu va ajunge prea curând pe masa consilierilor! Comisia tehnică de urbanism, noi solicitări pentru Expaco

16 Mar 2017 1345

Se ridică un cartier rezidenţial în Vama Veche? Cine cere modificarea Planului Urbanistic Zonal în boema staţiune

15 Mar 2017 1154

Urmaşii lui Oancea investesc în Mangalia Five-Holding a depus la APM Constanţa proiectul PUZ-ului pentru un magazin P+2 (document)

14 Mar 2017 3356

Firma lui Ionuţ Barbu şi a familiei Schwartzenberg vrea PUZ pentru un loc pe bulevardul Tomis

10 Mar 2017 973

Ce se întâmplă cu ansamblul rezidenţial Oasis din Ovidiu? Ce vor să schimbe investitorii (document)

08 Mar 2017 1010

Există viaţă şi după Kay Tonnes Thorkildsen Dezbatere publică pentru un proiect imobiliar care va uni Ovidiu de Constanţa (document)

07 Mar 2017 1523