Investiţii la CorbuUn spaniol face un hotel, iar un constănţean amenajează prima crescătorie de calcani din ţară

corbu_marian_galbinasu_03.jpgDouă investiţii de mari proporţii se derulează, în această perioadă, la Corbu. Una priveşte amenajarea unei ferme piscicole de calcani, proiect unic la nivel de ţară, iar cealaltă presupune construirea unui hotel cu 2.500 locuri de cazare.

Ferma piscicolă de calcani, un proiect unic la nivel de ţară, susţine primarul de la Corbu, Marian Gălbinaşu, ar putea fi inaugurată în perioada noiembrie-decembrie a acestui an. Proiectul aparţine constănţeanului Ion Grecu care s-a făcut remarcat, în ultimii ani, prin investiţiile realizate în domeniul eolian. Pentru amenajarea fermei piscicole, ce se întinde pe o suprafaţă de 7.500 de metri pătraţi, constănţeanul a investit 4,5 milioane de euro, jumătate din bani provenind din fonduri europene. Ferma se află pe malul mării, la Corbu, iar bazinele vor fi populate cu puiet din Norvegia. „Cred că este un proiect unic la nivel de ţară. Acest proiect ne garantează în primul rând vizibilitate, ceea ce va face ca localitatea Corbu să fie cunoscută de cât mai mulţi. Este posibil ca ferma să apeleze şi la exporturi", a explicat Gălbinaşu care a adăugat că proiectul reprezintă un câştig important pentru localitate întrucât va aduce bani la bugetul local prin taxele şi impozitele plătite de investitor din ziua în care crescătoria de calcani va începe activitatea.

Locuri de cazare cât pentru a-i găzdui pe străinii veniţi la Campionatul Mondial de Pescuit

Un alt investitor, de această dată, din Spania, a bătut la uşa autorităţii locale. Primarul mărturiseşte că un agent economic spaniol este interesat să construiască un hotel la Corbu. Unitatea de cazare va avea o capacitate de 2.000-2.500 de locuri şi va fi amenajată la doi kilometri distanţă de plajă, pe terenul agricol din vecinătatea unităţii militare de la Corbu. Primarul susţine că este posibil ca lucrările de construcţie să înceapă la jumătatea anului viitor. „Acest hotel va fi prima unitate de cazare de la Corbu de o asemenea anvergură. Avem nevoie de o astfel de structură de cazare ţinând cont de faptul că, de la an la an, din ce în ce mai mulţi turişti sunt interesaţi să-şi petreacă concediile aici", a afirmat Gălbinaşu. Mai mult, primarul susţine că dacă exista deja o astfel de unitate de cazare nu mai era necesar ca participanţii străini de la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap, care se desfăşoară în aceste zile la Corbu, să fie cazaţi în trei locaţii din Mamaia, ei puteau prea bine să fie primiţi într-o singură unitate hotelieră, la Corbu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Giorox Activ SRL semnează un contract cu Primăria Murfatlar. Ce va furniza firma? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 287

Primăria Cernavodă, județul Constanșa lansează licitație pentru dotări la rețeaua agent termic secundar (DOCUMENT)

25 Apr 2024 389

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 255

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 316

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 281

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon contractează, cu peste 145.000 de euro, Newbuilding Cons SRL pentru lucrări la Căminul Cultural din Runcu (DOCUMENT)

25 Apr 2024 281

Cumpărări directe Constanța Primăria Siliștea organizează activități de Ziua Copilului, în valoare de 5.000 de euro (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 305

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 302

Creștere a eficienței energetice Licitație pentru iluminatul public în Cobadin, județul Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 271

Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 488

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 650

Licitații Constanța Primăria Medgidia, achiziție de energie electrică (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 340

Licitații Constanța Primăria Amzacea cumpără mobilier pentru școlile și grădinițele din comună, cu 92.000 de euro (DOCUMENT)

25 Apr 2024 256

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 281

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 412